Focul. Despre romanul Purificare al scriitoarei Sofi Oksanen

Înainte de a fi cartea care îi oferă lui Sofi Oksanen şansa de a fi transformată într-o voce europeană, “ Purificare” este testamentul care vorbeşte despre tragedia unei lumi. Romanul lui Sofi Oksanen reconstituie, dincolo de patetism şi de melodramatic, tribulaţiile unui veac. În Sofi Oksanen, cea care se situează,biografic, la graniţa dintre Finlanda şi Estonia, tărâmurile baltice îşi află un cronicar ce duce mai departe un sens al solidarităţii şi al umanismului. [1]

Modernă şi contrapunctică, atentă la detalii şi încărcată de o dimensiune poematic- vizionară, cartea lui Sofi Oksanen are ambiţia de a cuprinde drama a trei generaţii de femei estoniene- în cadrul pe care istoria îl imaginează, de la independenţă la ocupaţia sovietică şi apoi din nou către independenţă, satul estonian este scena pe care se joacă această piesă teribilă în care se amestecă, în doze shakespeariene, iubirea, ura şi trădarea. Firescul dragostei este pus la încercare, iar eroismul este un fapt cotidian în vecinătatea delaţiunii.

În Aliide, Ingel şi Zara, Sofi Oksanen propune imaginea memorabilă a trei femei care înfruntă,la distanţă de decenii, un rău care nu încetează să le domine existenţa. Întâlnirea dintre Aliide şi fata fugară, ( despre care va afla că este nepoata sorei ei, soră deportată de sovietici în Estul îndepărtat) este punctul de plecare al unui proces traumatic de reasumare a unei istorii personale şi comunitare. Zara este ultima din acest şir de femei estoniene ce poartă povara unui stigmat aplicat de puterea sovietică. Fascinaţia Vestului înseamnă, pentru Zara, intrarea in infernul prostituţiei, infern administrat de ofiţerii fostei poliţii politice. Traficul de carne vie este vama pe care Zara o traversează, înainte de a se apropia de Estonia bunicilor ei.

Pendularea între registrele temporale este strategia ce dă romanului lui Sofi Oksanen cadenţa sa specială , ca şi capacitatea de a traduce, în cuvinte şi sunete, viaţa fracturată a unei comunităţi. Istoria este prezentă în această aglomerare de imagini şi de sentimente. Unite în dragostea pentru acelaşi bărbat, Hans Pekk, cel care rezistă sovieticilor şi dincolo de pragul anului 1945, Aliide şi Ingel se sacrifică, acceptând să îndure ceea ce pare imposibil de îndurat. Violenţă sexuală şi psihică modelează caracterul unor femei pentru care fericirea a încetat să mai aibă un sens. Pentru cititorul român, patetismul lui Sofi Oksanen evocă circumstanţele familiare ale secolului comunist,secol ce aduce sfâşierea vechilor solidarităţi şi moştenirea , tulbure, a delaţiunii.

Între Aliide şi Hans Pekk, relaţia este una tensionată şi dificil de încadrat în sfera emoţiilor comune. Ascuns în casa lui Aliide, după ce soţia sa , Ingel, este deportată alături de copilul ei, Hans Pekk nu face decât să viseze la un viitor al continuării luptei contra sovieticilor. Este aceasta o luptă care nu va mai avea loc, căci Aliide îl va ucide pe Hans, atunci când dragostea îşi va atinge pragul în care se converteşte în ură. Ascunzătoarea este mormântul în care Aliide îl zideşte pe dispărutul Hans Pekk.

Citeste tot articolul pe Contributors.ro