Interviu Liviu Iansi-coordonator Concept strategic 2035 – strategia pentru Bucuresti: "Strategia Planului Urbanistic General din 2000 a fost pur si simplu ignorata"

Ce s-a intamplat cu strategia care a stat la baza Planului Urbanistic General realizat si aprobat in 2000? Desi a fost platita de Primaria Capitalei si asumata de institutie, a fost respectata? Care este rolul unei asemenea strategii si pana unde poate merge acest document cu previziunile? Care sunt cele mai mari probleme cu care se confrunta Bucurestiul in acest moment? Ce ar trebui facut in acest oras, in urmatorii 25 de ani, pentru a fi imbunatatita calitatea vietii? Liviu Ianasi, coordonatorul grupului de specialisti care elaboreaza Conceptului strategic 2035, noua strategie a Bucurestiului, raspunde la aceste intrebari pentru cititorii HotNews.ro.

Reporter: Ce inseamna Planul Urbanistic General si care este rolul lui?

Liviu Ianasi: Planul Urbanistic General este un document care are o dubla identitate, sa spunem asa. Pe de o parte, o vedere pe termen mai lung, sau asa numita componenta directoare, care stabileste principii generale si reguli de urmat, in principal de catre administratie dar si de catre ‘actorii’ care au de spus un cuvant major in dezvoltarea urbana: mari investitori, asociatii de proprietari, mari proprietari de terenuri. A doua componenta este ceea ce legea numeste componenta de reglementare directa, cea pe care cetateanul o aude mereu invocata, cea care stabileste reguli precise privind utilizarea solului si raspunde urmatoarelor intrebari: daca se poate construi sau nu pe un teren, ce se poate construi, cat de mult se poate construi si in unele cazuri cum ar trebui sa arate constructiile noi. Acestea sunt acele reglementari pe care noi le cunoastem sub forma initialelor CUT – Coeficientul de Utilizare al Terenului, POT – Procent de Ocupare al Terenului, regimul de inaltime, alinierea, etc. Aceasta parte afecteaza pe fiecare proprietar de teren sau de imobile, indiferent ca este vorba despre un proprietar al unui apartament, intr-un bloc de locuinte, de un cetatean care isi are casa pe un lot din Bucuresti sau de proprietarul unei afaceri care are o incinta industriala.

Reporter: Ceea ce s-a construit in ultimii 20 de ani, in Bucuresti, a respectat prevederile PUG-ului aprobat in anul 2000?

L.I.: Este foarte greu de facut, cu exactitate, o apreciere globala. Cred ca, in general, prevederile PUG-ului au fost respectate. Problema este in alt domeniu. Este faptul ca, in dezvoltarea urbanistica, exceptiile si deci incalcarile PUG-ului, din pacate, sunt mai vizibile decat respectarea regulei. Pentru ca respectarea regulei generaza o omogenitate pe care cetateanul abia daca o simte sau nu o remarca deloc deoarece nu se produc turbulente in zonele respective. In timp ce incalcarile, exceptiile si in unele cazuri derogarile, desi poate de inteles in anumite situatii prin presiunea pietei, prin sansele pe care le ofera localizarea unui teren, sunt mult mai vizibile atunci cand se face ceea ce numim exploatare speculativa excesiva. Si aici nu ma refer numai la intensitatea mare de construire si consecintele ei – regimul marit de inaltime, marimea volumului, traficul generat de constructie – mult mai vizibile in ochii publicului, ci ma refer si la lucruri care vizeaza amplasarea unor activitati in anumite zone, furnizarea unui anumit tip de constructii pe piata pentru ca exista cerere, si uneori dupa cum ne-a invatat criza, acest lucru se transforma in acest tip de ‘balon’ care explodeaza. De pilda, daca ne uitam in zona de Nord a Bucurestiului, practic pe teritoriul Voluntariului vedem cladiri intregi de birouri care raman goale si care au fost construite din acest imbold pe care piata il are, acest mecanism al cererii si ofertei, dar care nu a fost temperat de o politica publica sau de o anumita clarviziune a investitorului care si-a imaginat ca mecanismul de recuperare rapida a investitiei va functiona imediat.

Reporter: Dar nu tocmai strategia PUG-ului ar trebui sa stabileasca directiile de dezvoltare a orasului si sa tina sub control specula imobiliara?

L.I.: Directiile spatiale, da, trebuie sa le spuna strategia. Principiile trebuie sa le spuna strategia, dar, din cauza faptului ca are bataie pe un termen foarte lung, nu poate sa stabileasca parametrii metrici ca sa spunem asa, cantitati. Este aproape imposibil de prevazut in termeni exact cuantificabili cum evolueaza astazi orasele in lume. Nu numai Bucurestiul, dar si economia romaneasca. Este greu sa afirm ca peste zece ani o sa fie nevoie de atatea zeci de mii de locuinte sau de atatia mii de metri patrati de birouri. Sigur, se pot face niste prognoze. Important este cum, adaptandu-te la conditiile dintr-o anumita perioada, dintr-o anumita situatie economica, sociala sau politica, se pastreaza totusi aceste directii majore de actiune. Spre exemplu, Bucurestiul a pierdut foarte multa activitate industriala prin dezindustrializare. Au aparut foarte multe terenuri goale. Ele, daca au ajuns pe mana unor proprietari care au vrut sa le dea o destinatie speculativa, au capatat poate destinatie de locuinte. In acelasi timp orasul a pierdut terenuri care ar fi putut primi vocatie industriala, de industrie performanta, fara de care Bucurestiul nu se poate dezvolta economic la nivelul competitiei globale, pentru ca discutam de un oras de 2 milioane de locuitori.

Reporter: Pana acum am vorbit de regulamentul din PUG, de indicatorii aceia urbanistici care au fost umflati prin PUZ-uri speculative, dar strategia PUG-ului din 2000 a fost respectata? S-a dus Bucurestiul in directia corecta?

L.I.: Dupa parerea mea, nu gresim daca spunem ca strategia PUG-ului din 2000 a fost pur si simplu ignorata. Si cand spun ignorata, nu vorbesc de o necunostinta de cauza, vorbesc de o ignorare care a fost probabil aleasa, voita, si care a facut ca prevederi ale ei sa fie invocate doar in anumite situatii, cand anumite proiecte trebuiau facute. Sa dau un exemplu, cand au inceput discutiile despre inchiderea inelului in doua zone, o data peste Pasajul Basarab si a doua oara in zona Caii Vacarestiului, brusc, toata lumea si-a adus aminte de strategie. In momentul in care s-a discutat de compromiterea prin dezvoltari minore a unor zone importante, si dau exemplu zona dintre Razoare si Leu, prevederile strategiei au fost uitate. Din punctul meu de vedere aceasta este cea mai pagubitoare atitudine pentru strategie, pentru ca daca strategia sufera de defectul impreciziei pe termene mai mari de timp, pentru ca nimeni nu poate sa dea cantitati la gram si dimensiuni la milimetru, ea insa are un atribut esential, calitatea sa definitorie. O strategie are coerenta si compromiterea unor elemente poate duce la efecte nedorite ale intregului ansamblu.

Reporter: Ce s-a intamplat in ultimii 10-20 de ani in Bucuresti, cum ati cataloga: specula imobiliara sau o dezvoltare sanatoasa ?

L.I.: Dupa parerea mea este nefructificarea unei sanse si pierderea unor oportunitati majore de catre oras. Pentru un statistician, Bucurestiul este cel mai dezvoltat oras din tara, dar este firesc sa fie asa pentru ca este cel mai mare oras si este Capitala, iar regiunea Bucurestiului este putin peste media oraselor europene. Dar faptul ca suntem la media oraselor europene nu ar trebui sa ne faca fericiti deoarece ar trebui sa fim mult peste medie, fiind o Capitala si un oras cu un potential foarte mare. Deci, din acest punct de vedere, daca ne uitam pe o serie de indicatori statistici, o sa vedem ca daca nu in ultimii 20, in ultimii 15 ani Capitala a crescut economic. Dar aceasta crestere economica nu inseamna neaparat calitate urbanistica sau bunastrare pentru toate categoriile de populatie.

Reporter: Sunt zone in Bucuresti unde nu exista drumuri asfaltate si canalizare…

L.I.: Asta vreau sa subliniez, ca una dintre problemele care s-au perpetuat in acesti 20 de ani, si care este o caracteristica a marilor orase in globalizare, si care in Bucuresti nici nu a fost combatuta prin politici publice, este cresterea gradului de polarizare sociala. A crescut diferenta dintre categoriile mai vaduvite de populatie si cele mai putin numeroase, foarte instarite. Nu atat fapul ca nu exista o patura consistenta de mijloc, poate ca ea exista, catre un mijloc „mai jos”, ci faptul ca diferenta dintre cei mai bogati si cei mai saraci este extrem de mare. Ceea ce face uneori ca oameni extrem de saraci, mai ales in Bucuresti, unde discutam si de o polarizare spatiala nord-sud, sa nu fie perceputi de restul comunitatii sau sa fie perceptibili la nivel individual. Vedem niste oameni foarte saraci pe strada, sau niste oameni fara adapost, dar mai bine de jumatate din populatia orasului nu considera ca exista oameni care traiesc la limita insalubritatii. Or ei exista in Bucuresti. Si repet, avem pe langa aceasta polarizare sociala si polarizarea spatiala. In ultimii 20 de ani s-a accentuat decalajul Nord-Sud in Bucuresti. In ultimii 20 de ani s-au accentuat diferentele intre cartierele de locuinte colective, care oricum nu erau omogene nici in 1990, unele erau mai instarite, altele mai putin instarite, atat din punct de vedere al calitatii blocurilor de locuit, al densitatii, dar si din punct de vedere al categoriilor socio-economice care le locuiau. Acum aceasta diferenta a crescut enorm. Avem cartiere foarte sarace in Bucuresti. Avem ghetouri. In paralel a aparut un nou mod de locuire in vecinatatea Capitalei sau daca s-a ridicat nivelul de confort in anumite cartiere, s-a limitat in acele zone, nu a avut un efect pozitiv si in zonele foarte sarace. Deci, repet, aceste doua directii sunt principalele manifestari prin care cetateanul, omul de rand, uneori simte alteori nu simte dezvoltarea orasului. Un al treilea lucru la care m-as referi este modificarea structurii economice a Capitalei.

Bucurestiul nu si-a ‘tertiarizat’ economia, ceea ce inseamna ca ponderea serviciilor de tot felul a crescut in totalul activitatii economice. Are un sector important din ceea ce numim activitati performante economic, adica bazate pe creativitate si pe o plus valoare mare. Dar acest sector nu este atat de mare cat ar trebui sa fie si ar fi putut sa fie. Si, pe de alta parte, intregul proces de ajustare a fortei de munca la nevoile actuale, mai precis reformarea calificarii profesionale a fortei de munca mai vasta, din sectorul median, nu s-a produs. Deocamdata, in perioada de crestere bazata pe consum, intre 2001 si 2008, piata a absorbit in constructii sau in activitati de servicii prost platite aceasta categorie de populatie, dar pe termen lung acest lucru este neavantajos economic pentru ca nu aduce plus valoare orasului. Asta ar fi dupa parerea mea caracteristicile ultimilor 20 de ani. La astea sunt unele lucruri care sunt mai vizibile, pozitiv sau negativ, si pe care lumea le vede si din cauza vizibilitatiii spatiale sau a propagarii prin media, si ma refer la constructii noi aparute, la ansambluri noi aparute, uneori pozitive ca semnal economic, alteori negative ca rezolvare urbanistica, lipsa unor mari proiecte de infrastructura urbana – pana la podul Basarab – si aceasta atitudine, cel putin ciudata, ar spune urbanisti din alte orase, fata de propria istorie si propriul trecut, de nevalorificare a patrimoniului construit in cele doua mari categorii ale lui: patrimoniul construit existent, fara o valoare speciala decat cea economico sociala si aici lucrarile de crestere a izolarii termice din ultimii ani sunt extrem de benefice insa extrem de putine fata de ce ar fi nevoie. Si cealalta parte a patrimoniului, poate mai putin numeroasa, dar mult mai importanta cultural si economic prin valorificare, patrimoniul istoric care ar fi trebuit protejat. Si nu doar protejat, ci valorificat economic. Iar aici, cand spun patrimoniu nu ma refer numai la obiecte construite, ma refer la zone intregi din oras. Cred ca evolutia Lipscanilor sau a Caii Mosilor vechi sunt doua evolutii diferite in cei 20 de ani pentru ca, de bine, de rau, Lipscaniul a intrat partial pe o panta ascendenta, dar dezarticulata din punctul meu de vedere, pentru ca se manifesta asa cum se vorbeste acum de renovarea teraselor si nu stim ce se intampla in rest, dar se peterece o ameliorare a spatiului public.

In timp ce portiuni cum este Calea Mosilor vechi, sau alte portiuni din oras care ar fi meritat un tratament similar, au continuat sa decada, uneori prin socuri, alteori printr-un proces de degradare lenta – toate acestea sunt greu reversibile la ora actuala, fara costuri foarte mari.

Reporter: In PUG-ul din 2000, a fost incorporat si regulamentul acela care trebuia sa protejeze zonele protejate, adica centrul orasului, cladirile vechi care nu erau pe Lista monumentelor istorice dar care sunt valoaroase. Credeti ca respectivul regulament si-a indeplinit menirea, aceea de a proteja Bucurestiul vechi?

L.I.: Aceste studii, ca si Planul Urbanistic General, ca si strategia, arata posibilitatile de actiune, stabilesc uneori norme si reguli sau principii. Importanta este aplicarea coerenta, deci integrala, nu doar pe bucati, si aplicarea consecventa ceea ce inseamna o anumita continuitate de aplicare, pentru ca o data ce o zona, dar si un principiu sunt acceptate ca fiind subiectul unui proces de punere in practica, acest lucru, daca nu se petrece in mod continu, poate avea efecte devastatoare.

Iar aceste regulamente trebuie aplicate ca si legea, atat in spiritul ei, cat si in litera ei, pentru ca de multe ori s-au respectat indicatorii urbanistici, dar ceea ce s-a construit a fost foarte slab din punct de vedere calitativ.

Reporter: In PUG-ul din 2000 era prevazuta o dezvoltare atat de mare a zonei de Nord a Capitalei? Aceasta dezvoltare fabuloasa fost o strategie sau o reactie a pietei?

L.I.: A fost o combinatie. Pe de o parte, Bucurestiul graviteaza catre Nord. Nu numai din cauza lacurilor, a polarizarii socio-economice, a unui microclimat mai bun, ci si datorita faptului ca majoritatea relatiilor cu tara se desfasoara prin Nord-Vest Nord – Est. Spre Pitesti, spre Brasov, spre Buzau, spre Moldova. Deci este aceasta reactie orecum fireasca, si aceasta miscare nu poate fi nici franata nici inversata, ci ar fi trebuit echilibrata prin dezvoltarea spre Sud care este foarte importanta in situatia in care Dunarea poate fi retraversata cu poduri noi, si gradul de integrare economica intre Romania si Bulgaria va creste. Pe de alta parte PUG-ul nu reglementa ce se intampla in comunele din jur, sugera acest lucru, si atragea atentia ca tendinta pietei este aceasta. Atentie, un PUG nu poate conduce piata, dar poate sa o influenteze. Mai curand, piata este cea care va genera reconsiderarea unui PUG.

Acum, in particular, in zona de Nord a Capitalei au mai existat doua elemente: au existat o serie de terenuri agricole libere de constructii, care puteau fi dezvoltate, si a existat interesul speculativ, fie prin tranzactii de terenuri, fie, piata supraestimand asteptarea si apetitul utilizatorilor de a-si reaseza firmele, birourile, unele dintre ele impinse si de exasperarea de a fi nevoite sa functioneze intr-un centru supra-aglomerat si inaccesibil. Or, concurenta tututor acestor factori care isi au radacina in neintelegerea unor prevederi din startegie a facut ca densificarea care oricum era o tendinta in Nordul orasului sa fie accentuata si dezarticulata. Si din acest punct de vedere atat echiparea tehnico-edilitara cat si infrastructura de transport-inclusiv metroul sau tramvaiul, nu au tinut deloc pasul cu dinamica zonei.

Reporter: In ultimii ani in Bucuresti, aproape de centru sau chiar in centru au aparut foarte multe mall-uri. Exista voci care sustin ca acestea au linsat comertul stradal, de pe arterele comerciale cu traditie- Calea Victoriei, Centrul istoric… Ce propune pe acest palier strategia pe care o realizati?

L.I.: Aici suntem intr-o situatie similara celei precedente, dar intr-un alt registru. Din nou discutam de lucruri care se petrec, nu numai in Bucuresti ci si in alte orase, dar pe care politicile publice incearca fie sa le tempereze, fie sa le orienteze. Or, dezvoltarea spatiilor comerciale de mari dimensiuni in Bucuresti a fost lasata complet la libertatea pietei. Si as spune nu doar a pietei ci si a speculatiilor pe perioada mai lungi sau mai scurte de timp. Din punctul meu de vedere lipsa unei decizii strategice care sa limiteze prezenta suprafetelor comerciale de mari dimensiuni de tip mall in apropierea zonei centrale a avut, ceea ce se intampla peste tot in lume, o consecinta negativa in comertul intermediar, care asigura caracterul comercial al unor artere. In toate orasele lumii este asa, pana intr-atat incat unele au decis sa nu mai permita construirea mall-urilor nici in exteriorul localitatii. Pentru ca, atentie, repet, aici piata este foarte importanta. Cetateanul roman va intelege din perspectiva buzunarului propriu ca este mai convenabil sa se aprovizioneze o data pe saptamana de la un magazin de mare suprafata, pentru ca economic s-ar putea sa iasa mai convenabil, dar acest lucru are consecinta asupra unui intreg sector economic de comert de alta scara, care nu mai are solicitarea de piata si contribuie la decaderea anumitor zone prin scaderea interesului si prin gravitarea comportamentului zilnic intr-un alt teritoriu. Aici este un lucru pe care investitorii l-au speculat foarte bine. Sa ne uitam la cateva mall-uri din zona Militari-Drumul Taberei, de pilda. Au vazut foarte repede ca in lipsa unui spatiu public urban de calitate, cetateanul nu mai iese sa se plimbe pe strada ci iese sa se plimbe intr-un mall, unde exista de multe ori avantajul climatizarii, mai ales iarna-vara. Asta a facut ca cel putin doua generatii sa spunem 95-2005, 2005-2015, sa-si schimbe comportamentul social. Acum apare un contra-curent, inca firav, al biciclistilor, al rollerilor, al iubitorilor de parcuri, al noilor utilizatori de centru Istoric, nu intotdeauna cu efecte benefice al locului insusi, dar care poate sa schimbe o mentalitate de comportament.

Reporter: Stiu ca ati facut o anliza pentru Conceptul strategic 2035, care sunt problemele orasului. Le puteti enumera, pe scurt?

L.I.: Le-as clasa pentru acest interviu in doua categorii:

– probleme din punct de vedere socio-economic si care ar trebui sa fie in primul rand nelinistitoare pentru administratia publica, si pe care nu le resimte intreaga comunitate in mod direct, ci doar categoriile socio-economice expuse. La refer la locuri de munca, la structura activitatilor socio-economice, ma refer la rasplata muncii profesionale extrem de calificate.

– probleme despre care cetateanul este mai informat, pentru ca se loveste de ele. Sunt problemele care vizeaza utilizarea orasului ca spatiu si ca loc de servicii si de activitati. Aici discutam despre calitatea transportului public. Calitatea spatiului public este o problema majora si oricate succese ar fi invocate, ele sunt mult prea putine fata de nevoi. Salubritatea este iarasi o problema pe care publicul o resimte ca foarte importanta. Sigur, mai dificil de tratat dar cu atat mai importanta cu cat discutam de o categorie mai vulnerabila din punct de vedere socio-economic – problema locuirii. As vrea sa mentionez, Bucurestiul nu are o politica de locuire. Politica de locuire nu vizeaza doar construirea de locuinte pentru o anumita categorie ci vizeaza acest ansamblu intre mecanisme de investitii directe, pentru locuinte sociale sau de serviciu, dar si conditii si mecanisme indirecte pentru incurajarea constructiilor in sistem de piata a unui evantai de locuinte si pentru incurajarea mixitatii in locuire. Pentru ca una dintre problemele pe care le are Bucurestiul este o segregare care creste. Ea nu se simte atat de puternic decat in anumite locuri in oras, pentru ca in general, tocmai ascultam zilele trecute rezultatele unui studiu, bucurestenii traiesc mai bine decat foarte multi locuitori ai altor orase din tara sau localitati rurale, dar asta nu inseamna ca intotdeauna traiesc mai usor. Pentru ca uneori costul locuintei sau al accesului la anumite servicii este mult mai mare decat in alte orase. Or, aceste lucruri cetateanul le simte in mod nemijlocit.

Reporter: Ce propune Strategia pentru Bucuresti pana in 2035?

L.I.: Intentia noastra este a acoperi, printr-o listare de politici publice necesare, toate domeniile, socio-economice si de mediu. Propunem:

– micsorarea dezechilibrului intre Nord si Sud;

– o legatura mai coerenta intre modul de dezvoltare urbanistica din Capitala si din localitatile mai ales din prima coroana de comune din jurul orasului.

– in mod prioritar imbunatatirea calitatii spatiului public, a serviciilor publice si a transportului public. Aici avem o sintagma mai putin cunoscuta cetateanului, respectiv o noua politica de mobilitate, adica o diminuare a tiraniei automobilului in oras prin imbunatatirea transportului public, care are acest mare avantaj de a transporta intr-un spatiu mic o cantitate mai mare de oameni. Dar si modalitatile de circulatie cu bicicletele, probabil incurajarea pe o perioada mai lunga a automobilelor electrice. De asemenea, regasirea si revalorificarea circulatiei pietonale la nivel de microscara a unor vecinatati sau a unor zone din oras unde deplasarea pietonala zilnica este justificata, dar si la nivelul zonelor in care pietonul ar trebuie sa fie suveran: in anumite parti ale zonei centrale si, de ce nu, pe marile bulevarde care trebuie sa-si regaseasca echilibrul intre functiunea de spatiu de tranzit de autovehicule si spatiu de circulatie pietonala si alte circulatii alternative, comert, activitati sociale si de recreere.

– continuarea articularii unui sistem de circulatie integrat. El este inca dezechilibrat. Ma refer in primul rand la solicitarea inelului existent: Stefan cel Mare, Mihai Bravu, pasajul Basarab si tot ce inseamna. Ar trebui un gasit un nivel mediu intre acest inel si structura de strazi mai mici, pe anumite zone.

– construirea de penetratii catre cele doua autostrazi si de legaturi mai bune intre oras si zonele de locuire si activitati care fie s-au conturat in ultimii ani, fie se contureaza acum. Si aici construirea unei retele de drumuri nu este suficienta ci trebuie conectate cu retelele de transport public: metroul, poate cale ferata suburbana, si transport public obisnuit.

Reporter: Unde credeti ca este vital sa se construiasca noi linii de metrou in urmatorii ani?

L.I.: Metroul ar trebui sa isi joace acest dublu rol de a asigura o mai buna deplasare in situatiile existente, si probabil legaturile cu zona de Nord a orasului nu sunt suficiente prin linia de metrou existenta. Pe de alta parte sa nu uitam ca metroul este un vector de dezvoltare. Prevederea chiar si intr-un orizont mediu de timp a unei linii de metrou atrage dupa sine dezvoltarea unei zone.

Reporter: Dintre proiectele actuale pentru noile linii de metrou, cum ar trebui prioritizate aceste investitii?

L.I.: Tinand cont de stagnarea si de ritmul de dezvoltare inceata a metroului in ultimii ani, cat si de presiunea automobilului si dezvoltarea orasului dintre 2000 si 2008 cred ca sunt toate utile. Urgenta cred ca este Drumul Taberei- Universitate si, dar s-ar putea ca opinia mea sa nu fie calificata prin cifre care sa o sustina, o a doua relatie cu zona de Nord a Capitalei – poate o ramura pe Pantelimon sau ramura Colentina catre Voluntari. Nu ar face, e adevarat, decat sa accentueze dezvoltarea catre Nord, dar ar contribui la integrarea mai buna a acestor zone care deocamdata sunt cu un picior in destructurare, zona de la Nord de calea ferata Bucuresti-Constanta si cu un picior in dezvoltare imobiliara excesiva. Aici vorbim de zona de la Lacul Tei catre Nord, pana catre inelul de cale ferata, catre Iancu Nicolae si dincolo de Padurea Baneasa. Cred ca acolo unde s-au construit mii de mp de constructii neutilizate, aceste constructii ar putea fi mai usor absorbite de piata daca mijloacele de transport public ar fi mai bune.

Reporter: Ati consultat populatia atunci cand ati propus proiectele prioritare pentru Bucuresti in urmatorii 20 de ani?

L.I.: Au fost doua tipuri de actiuni: una a fost aceea de a antrena, sub forma unor tehnici de ‘focus grup’, grupuri de profesionisti cat mai numerosi si cat mai buni cunoscatori ai problemelor Bucurestiului pentru a avea o opinie avizata. Iar a doua modalitate pe care am utilizat-o, desi, repet, timpul si sumele alocate studiului nu ne-au permis foarte mult acest lucru, este componenta de relationare cu alti oameni decat profesionistii, cu cetatenii orasului, atat prin site cat si prin aproape cele 400 de chestionare de identificare ale problemelor si prioritatilor pe care le-am aplicat cu ajutorul Universitatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu si care au fost transmise, pe de o parte unor actori din societatea civila – unor organizatii de diverse tipuri, vreo 200 de organizatii, dar si catre circa 380 de persoane dintre care mai bine de jumatate au fost sub 30 de ani. Este vorba despre un viitor indepartat al orasului si am vrut sa vedem cum percep ei aceste lucruri. Am trimis chestionare si unor categorii socio-profesionale foarte diferite. Am vrut sa luam mai mult pulsul, sa vedem ce zic oamenii, care sunt problemele orasului. Ceea ce vreau sa spun este ca aceste lucruri acopera numai in parte ceva ce se percepe foarte bine la nivelul experientei individuale a cetateanului, ceea ce noi numim de obicei calitatea vietii urbane. Aici, sigur ca datorita foarte multor probleme cu care se confrunta Bucurestiul, cetateanul tinde sa fie critic si cred ca este justificat. Asta e menirea lui sa pretinda de la oras sa asigure niste conditii de locuit si din acest punct de vedere unele realizari poate ca au trecut mai putin observate, insa, sigur, cetateanul este extrem de sensibil la tot ce inseamna disconfort. Si mai ales la lipsa de reactie a administratiei, atunci cand este vorba de probleme care se cronicizeaza, de care ne lovim zi de zi si vedem ca nimeni nu face nimic ca sa le rezolve. Stationarea automobilelor pe trotuar este cel mai banal exemplu pe care il pot da, sau deteriorarea spatiilor verzi, sau disparitia pe unele strazi datorita lucrarilor sau datorita varstei vegetatiei a vegetatiei de aliniament care in anumite zone are un rol microclimatic foarte important. Aceste lucruri cetateanul le vede zi de zi si este in mod justificat revoltat pentru ca nu se face nimic. In timp ce alte actiuni mai putin importante, si o sa dau drept exemplu renovarea arterei Colentina si Calea Mosilor, au contat foarte mult in ochii cetateanului deoarece produc efecte pe care cetateanul care circula cu tramvaiul le resimte foarte repede. De cand s-a facut cale unica pentru tramvai, se fac mai putin de 17 minunte cu tramvaiul pana in zona centrala, mai repede decat cu taxiul sau automobilul. Or, astfel de lucrari este firesc ca cetateanul sa le considere normale si ar fi bine ca ele sa devina normale, la scara orasului. Aceste actiuni insa sunt repede acceptate de catre public si preluate in folosinta, in timp ce dezagrementele sunt stanjenitoare si le vedem mereu.

Reporter: In urmatorii zece ani, pe ce zone credeti ca presiunea imobiliara va fi foarte mare?

L.I.: Cred ca depinde foarte mult de politicile publice in acest domeniu. Pentru ca, din nou, piata nu poate fi complet dirijata, ea poate fi orientata sau influentata. Anumite alternative pot face ca presiunea asupra unei zone sa scada pentru ca se inregistreaza presiuni il alte zone. Dupa parerea mea, Bucurestiul ar trebui sa parieze pe centralitate, deci sa aiba o politica speciala pentru zona centrala, iar zona centrala e aproape toata zona din interiorul inelului Stefan cel Mare, Mihai Bravu – Podul Basarab etc. Ar trebui sa parieze pe zonele aferente Dambovitei. Dambovita este un coridor urban care este exploatat complet sub valoarea lui. Ar trebui sa se gaseasca modalitati de cooperare intermunicipala, dar si cu nivelurile superioare, ma refer la regiunea de dezvoltare, dar mai ales la nivel guvernamental pentru gestionarea expansiunii teritoriale. Probabil va continua aceasta tendinta de suburbanizare si nu va fi intotdeauna usor de asigurat costul extinderii infrastructurii. Si un alt punct asupra caruia Bucurestiul ar trebui sa manifeste un mai mare interes este ansamblul problemelor legate de mediu, in corelare cu calitatea spatiului public. Poate datorita unei inertii, populatia reactioneaza mai drastic in momentul in care intarzie o asistenta medicala chemata de urgenta, dar mai putin drastic la procentul mare de copii care au astm. Din cate am inteles eu a avut loc o crestere a populatiei tinere care are astm, sigur influentata de calitatea aerului pe care il respiram. Din punctul meu de vedere asta arata ca avem o mare problema chiar daca nu apare reactivitatea sociala care sa reclame politica publica.