Sydney J. Freedberg Jr., ziarist de investigatii: Petrolul libian nu e suficient sa ispiteasca o superputere pentru a invada o tara. Vezi de ce nu intervin americanii in Yemen si Bahrain

Petrolul libian „nu e suficient sa ispiteasca o superputere pentru a invada o tara”, mai ales ca „Statele Unite singure produc de cinci ori mai mult petrol”, a declarat Sydney J. Freedberg Jr., ziarist de investigatii si fondatorul paginii www.LearningFromVeterans.com. Jurnalistul american a afirmat pentru HotNews.ro ca principalul motiv al interventiei SUA in Libia o reprezinta prevenirea unei crize umanitare de proportii. In plus, Freedberg a explicat si de ce SUA nu au intervenit si in Yemen sau Bahrain, unde in ultimele saptamani au avut loc confruntari violente intre fortele de securitate si protestatari.

Iata ce crede Sydney J. Freedberg Jr. despre razboiul din Libia:

* Libia este alcatuita, in esenta, dintr-o serie de orase insirate de-a lungul autostrăzii aflate pe coastă, flancata pe de o parte de deşert şi de cealaltă parte de mare. Este importanta blocarea armamentului destinat regimului Gaddafi, insa si mai importanta este securizarea flancului dinspre mare al rebelilor. Se impiedica astfel ca navele de razboi ale lui Gaddafi sa bombardeze orasele rebele sau, si mai rau, sa taie aprovizionarea cu alimente a localitatii Benghazi, lucru care ar provoca o criza umanitara – asa cum se intrampla deja in alte orase controlate de rebeli si asediate de catre fortele regimului.

* Libia ofera doar doua procente din petrolul mondial. Este suficient pentru ca razboiul civil de-acolo sa provoace ingrijorare pe pietele mondiale, insa nu e suficient sa ispiteasca o superputere pentru a invada o tara. Statele Unite singure produc de cinci ori mai mult petrol! Daca am fi fost disperati pentru inca 1.79 milioane de barili de petrol pe zi, puteam pur si simplu sa relaxam standardele de mediu si sa permitem mai multe forari in apropierea coastelor, in propriile noastre ape. Aici, companiile americane ar obtine un profit de 100% si n-ar mai exista nevoia unor actiuni militare riscante.

Chiar daca, pentru anumite motive, liderii nostri ar fi fost atat de nesabuiti sa-si doreasca sa declanseze razboiul pentru petrolul libian, opinia publica cu greu i-ar sustine, mai ales dupa experienta noastra mizerabila din Irak (care, apropo, are cu 34% mai mult petrol decat Libia), iar consecintele in urmatoarele alegeri ar fi serioase.

* Acesta nu este „doar un razboi pentru petrol”. As spune ca Statele Unite sunt motivate de patru lucruri, in urmatoarea ordine a importantei:

1) Prevenirea unei crize umanitare, provocata nu doar de atacurile de artilerie si cu lunetisti (realizate la intamplare in zone intens populate) sau de foametea din orasele rebele asediate, dar, mai ales, din epurarile sangeroase care ar urma inevitabil victoriei lui Gaddafi.

2) Eliminarea instabilitatii intr-o tara araba importanta, mai ales in contextul in care doi dintre vecinii sai majori – Tunisia si Egipt – traverseaza o tranzitie delicata spre democratie.

3) Inlocuirea unui tiran recunoscut ca nestatornic si anti-Occidental cu ceea ce speram sa fie un regim mult mai prietenos, pe care te poti baza si mult mai democratic.

4) Stoparea instabilitatii pe pietele de petrol mondiale. Din punctul de vedere al presedintelui Barack Obama, este mai putin important cine profita de pe urma petrolului din Libia. Important e ca preturile in crestere ale petrolului sa nu ameninte redresarea economiei globale si sa nu aiba efecte la pompele de benzina pentru alegatorii americani.

* Intelegeti acum de ce Statele Unite intervin doar in Libia si nu in Bahrain sau Yemen? In niciuna dintre aceste doua tari, situatia nu a degenerat intr-un razboi civil care sa ameninte cu provocarea unei crize umanitare (motivul nostru numarul 1 pentru a interveni in Libia) sau a instabilitatii regionale (motivul numarul doi). In niciuna dintre aceste tari, conducatorul actual nu este anti-american iar oponentii sai pro-americani (motivul numarul 3).

Intr-adevar, incercam sa folosim relatiile noastre de durata cu acesti lideri pentru a-i indemna sa nu comita atrocitati. Cu toate acestea, situatia din Yemen ar putea foarte bine sa se deterioreze, dar, pana in prezent, nu cere o interventie.

* Gaddafi este ridicol de comic. Fie delireaza, fie minte, fie le face pe amandoua – ca de obicei. Al Qaeda si ramurile sale diferite n-au avut niciodata putere in Libia.

Dupa 10 ani de eforturi contrateroriste viguroase din partea Americii si a aliatilor sai, Al Qaeda este astazi un jucator secundar, chiar si in regiunile sale de origine, In Afghanistan si Pakistan. Este un jucator de mana a treia in alte tari unde are o prezenta semnificativa, asa cum este Yemen. Iar in locuri precum Libia, organizatia este o forta slaba.

Al Qaeda nu are nici soldatii inarmati necesari, nici sprijinul popular pentru a conduce o revolutie populara. Iar ceea ce se intampla astazi in Libia este in mod precis o revolutie populara.

In plus, exista de asemenea elemente de rivalitate regionala intre Tripolitania vestica, controlata de regim, si regiunea rebela estica Cyrenaica.

* Stim ca in fortele rebele exista si elemente teroriste. Publicatia britanica The Telegraph a relatat deja ca in randurile rebelilor se afla cateva zeci de luptatori suspectati de legatura cu Al Qaeda. Sunt insa convins ca sunt mult mai multi rebeli decat cei avand legaturi cu Al Qaeda.

Si ce-i cu asta? Suntem cu adevarat amenintati de doua duzini de oameni? Chiar daca cei de la Telegraph au descoperit, sa zicem, 10% dintre teroristi, ei sunt doat cateva sute in randul miilor de luptatori rebeli.

In plus, elementele pro-occidentale sunt puternice, daca nu chiar dominante, in conducerea rebelilor, astfel incat Al Qaeda cu greu se poate astepta la un sprijin mai mare.

Tulburarile dintr-o tara musulmana ofera intotdeauna Al Qaeda o oportunitate, dar cred ca este mult mai probabil ca oricine va castiga – rebelii sau regimul -, guvernul libian va urmari toate elemente din Al Qaeda dupa ce razboiul civil se va termina si-i va elimina, atat pentru a inlatura o amenintare pentru autoritatea statului, dar si pentru a obtine sprijinul Vestului.

* Daca rebelii castiga, ne putem astepta la o tranzitie dezorganizata, turbulenta, dar plina de promisiuni spre un nou guvern ce va avea, cel putin, cateva elemente de democratie. In cel mai rau caz, elementele pro-democratice nu vor reusi sa mentina ordinea, iar armata va organiza o lovitura de stat – dar cel putin noul dictator va fi sanatos la minte, spre deosebire de Gaddafi. In cel mai bun caz, Libia va traversa o tranzitie lenta si neuniforma spre democratie. In ambele cazuri, noul guvern va fi mult mai pro-occidental decat Gaddafi.

* Daca Muammar Gaddafi castiga, atunci fortele sale de securitate vor azvarli in inchisoare sau pur si simplu vor macelari orice fost rebel si pe cei asociati cu acestia, inclusiv sotiile si copiii lor (promisiunile lui Gaddafi despre amnistie sunt fara valoare). Orice forta pro-democratie din Libia va fi eliminata, iar pespectiva unui progres real va fi aruncata in urma cu o generatie. Pe scena internationala, Gaddafi va abandona eforturile sale recente de a se impaca cu Occidentul si va deveni mai agresiv si mai haotic decat a fost vreodata.

* Criza libiana afecteaza deja preturile mondiale la petrol. Impactul este insa marginal. Aceasta e o perioada in care economia globala isi permite cu greu orice majorare a preturilor la petrol, dar, pana in prezent, impactul razboiului libian este un lucru pe care-l putem suporta.