Dean Cheng, The Heritage Foundation: In prezent, China nu este nici prietenul, nici dusmanul Statelor Unite

Larry Summers, principalul consilier economic al presedintelui Obama, spunea recent ca, la sfarsitul secolului, atunci cand oamenii vor privi inapoi, nu vor vorbi despre actuala criza, ci despre ascensiunea Chinei. Cu doar cativa ani inainte insa, George Friedman, fondatorul Stratfor (CIA din umbra), sustinea ca SUA vor continua sa domine lumea inca 100 de ani, iar China, „o tara incredibil de saraca”, va fi afectata de datoria imensa, de somajul ridicat, de diferentele regionale mari si de izolationismul sau istoric, care o vor impiedica sa fie „un jucator mondial”. Cine are oare dreptate? Isi va continua China cresterea fulminanta sau vom asista la inceputul sfarsitului pentru „miracolul” chinezesc, decimat de lupta dintre economia de piata si sistemul politic rigid? Specialisti in probleme legate de China raspund intrebarilor HotNews.ro. Astazi, Dean Cheng, expert in cadrul Asian Studies Center al Heritage Foundation.

• Citeste si „Visul american” nu poate fi inlocuit de cel chinezesc
• Citeste si China nu are capacitatile militare de a invinge SUA, dar le va dobandi
• Citeste si China a fost la locul si timpul potrivit pentru a profita de excesele americanilor si europenilor

Iata ce a raspuns Dean Cheng la intrebarile HotNews.ro despre ascensiunea economica, sociala si militara a Chinei:

* China este un stat comunist agresiv, inclinat la intimidare si dominatie, un colos in plina dezvoltare, o superputere, o oportunitate, dar si o amenintare. China este toate aceste lucruri. Tara este inca condusa de Partidul Comunist Chinez (CCP), insa a renuntat la mare parte din ideologie – lucru indicat si de faptul ca CCP saluta acum prezenta antrepenorilor si a oamenilor de afaceri in randurile sale. Nu mai e catusi de putin agresiva din punct de vedere ideologic, asa cum era in anii ’50 si ’60!

China prezinta oportunitati potential importante pentru mediul de afaceri, dar totodata impune restrictii acestor oportunitati – asa ar fi, de exemplu, omisiunea de a pune in aplicare, in mod detailat, protectia dreptului de proprietate intelectuala.

In acelasi timp, China reprezinta o potentiala amenintare pentru vecinii sai, dar recunoaste si ca are nevoie de stabilitatea internationala pentru a-si sustine cresterea economica.

* China a cunoscut o crestere enorma a legaturilor sale cu lumea de la moartea lui Mao Zedong.

Spre deosebire de URSS, China nu este un stat autarhic. Ca o putere economica, China se angajeaza in mod necesar in activitati reciproc avantajoase, in care toata lumea are de castigat. Cand combini acest lucru cu scoaterea unui miliard de oameni din saracie lucie, pot spune ca ascensiunea Chinei a fost probabil unul din cele mai semnificative evenimente ale secolului trecut.

* Timp de mai multi ani, chinezii de rand si-au vazut nivelul de trai imbunatatindu-se, ca urmare a politicii de reforma si deschidere, initiata de Deng Xiaoping. Totusi, incepand de la sfarsitul anilor ’90, ritmul reformei a incetinit si, in anii 2000, a inceput sa regreseze, odata cu interventia din ce in ce mai mare a statului in economie.

In acelasi timp, chinezul obisnuit de la tara a fost martorul unui ritm lent al imbunatatirilor, in special in comparatie cu chinezii care traiesc in zonele urbane.

Prin urmare, chinezii de rand sunt mandrii intr-o anumita masura de realizarile natiunii lor, insa pun tot mai mult sub semnul intrebarii modul in care acestea le afecteaza vietile personale. Acest lucru se reflecta in ritmul de ce in ce mai mare al producerii asa-numitelor „incidente de masa.”

* China urmareste, asa au afirmat cei de la Beijing, o politica a „socialismului de piata.” Este vorba de utilizarea pietei pentru a aloca resurse impotriva politicilor stabilite de catre centru. Nu e catusi de putin la fel de liber precum capitalismul sfarsitului de secol XIX. CCP se foloseste de piata nu pentru a promova comunismul in sine, ci sa pastreze puterea pentru Partidul Comunist Chinez.

* Nu cred ca vom fi asista la o mare democratizare a Chinei dupa 2012 (n.red. cand va avea loc transferul de putere la Beijing). Ceea ce s-ar putea sa vedem sunt eforturile de a extinde nivelul de responsabilitate politica ale diversilor oficiali din CCP, in special la nivel local. Nu e vorba atat de mult de incredere in sine, ci mai degraba de dorinta de a imparti puterea care lipseste. CCP, la fel ca alt guvern autoritarist si, cu siguranta, precum marea majoritate a partidelor comuniste, nu are nici intentia si nici dorinta de a pierde puterea.

* China inca se vede pe ea insasi ca o tara in dezvoltare, de aceea considera ca nu are resursele necesare si pentru dezvoltare, dar si pentru protectia mediului inconjurator. Pentru toate acestea, se spune ca cei din China au o viziune pe termen lung; ei continua insa sa aiba o perspectiva pe termen foarte scurt.

* Daca ne referim la modul in care Statele Unite s-au pozitionat fata de cresterea Chinei, e important sa reamintim ca ascensiunea statului asiatic a durat 30 de ani. De aceea, circumstantele si reactiile politice au evoluat, s-au metamorfozat. Ceea ce era adecvat la mijlocul anilor ’80, in timpul Razboiului Rece, poate fi diferit fata de situatia din zilele noastre, cand nu mai exista URSS.

In prezent, China nu este nici prietenul, nici dusmanul Statelor Unite. De aceea, este dificil sa sustii ca politica SUA fata de China este fie buna, fie rea – doar timpul ne va putea spune asta.

* China este o economie globala si, prin urmare, ea are din ce in ce mai mult interese globale si o prezenta la nivel mondial. Dar centrul influentei militare a Chinei continua sa ramana in Asia.

* Daca ne referim la faptul ca intarirea capacitatii militare a Chinei ar putea sa mascheze intentii agresive, as spune mai intai ca armele nu sunt in mod inerent nici ofensive, nici defensive. Modul in care ele sunt folosite determina daca o natiune este agresiva sau adopta o politica de aparare.

research fellow, Asian Studies Center, in cadrul Heritage Foundation * specializat in chestiuni legate de armata chineza si politica externa a Beijingului, in special relatiile cu tarile din Asia si cu Statele Unite * a scris numeroase materiale despre doctrina militara a Chinei, implicatiile tehnologice ale programului spatial chinezesc etc * inainte de a se alatura Heritage Foundation, a lucrat timp de 13 ani ca senior analyst, mai intai la Science Applications International Corp. (SAIC) si apoi in cadrul Diviziei de Studii chineze a institutului de cercetare Center for Naval Analyses * inainte de a intra in sectorul privat, a activat in cadrul Office of Technology Assessment, o agentie a Congresului american * a acordat interviuri pentru posturi de televiziune precum CNN International, BBC World Service si International Television News (ITN), iar comentarile sale au fost gazduite de Time, The Washington Post, Financial Times, Bloomberg News, Jane’s Defense Weekly, Chosun Ilbo si South China Morning Post * a tinut prelegeri la National Space Symposium, National Defense University, Air Force Academy, Massachusetts Institute of Technology (MIT) si Eisenhower Center for Space and Defense Studies * a absolvit Princeton University in 1986 si a studiat pentru doctorat la MIT

Dean Cheng

Pana de curand, cineva putea sustine ca China recurge la o politica externa prudenta. Evenimente recente, precum cele petrecute in insulele Senkaku/Diaoyutai, ar sugera insa ca statul chinez este din ce in ce mai insistent in ceea ce priveste abordarea sa externa. Acest lucru ar putea sau nu sa fie in legatura cu noile sale dotari militare, insa pare sa sugereze intr-adevar ca China zilelor noastre are o politica externa in dezvoltare graduala.

* Chinezii sunt motivati de felul in care percep ei interesul national. Este important asadar sa retinem ca perceptiile CHINEZE legate de interesul national se vor diferentia deseori de perceptiile SUA legate de interesele nationale AMERICANE. De aceea, Statele Unite, in conformitate cu termenii Taiwan Relations Act din 1979, sunt obligate sa asigure Taipeiului mijloacele necesare pentru a se apara, o situatie care nu se va schimba atata timp cat Republica Populara Chineza refuza sa renunte la folosirea fortei pentru a rezolva problema Taiwanului. In mod evident, China nu este de acord cu acest punct de vedere.

Cu toate acestea, Statele Unite si China impartasesc anumite preocupari comune, inclusiv dorinta de a pastra sistemul comercial mondial; ele au pareri insa foarte diferite cu privire la multe probleme de securitate, inclusiv cum sa mentina cel mai bine securitatea in peninsula coreeana.

* Fara indoiala ca China ar putea alege sa se confrunte cu Statele Unite, si a facut asta deja in 1950, cand era mult mai slaba in comparatie cu SUA. Incepand cu anii 1990, Beijingul s-a angajat la cresterea constanta, cu doua cifre, a bugetul sau oficial de aparare si si-a modernizat multe dintre armele sale; de asemenea, si-a modernizat pregatirea si doctrina militare.

Totusi, in afara de Taiwan, exista putine puncte de confruntare directa intre SUA si RPC. Mai mult, in ciuda recesiunii, cele doua state raman parteneri comerciali majori. Prin urmare, este normal sa ne intrebam unde si DE CE ar alege China sa se confrunte cu SUA in acest moment.

* Cand se uita la Statele Unite, China vede stabilitatea si coerenta fundamentala a politicii externe a Americii. Oricare ar fi agenda personala a presedintelui Obama, la sfarsitul zilei, exista doar o putere suficient de mare incat sa-i permita sa se abata de la elementele mai generale.

In acest sens, chinezii pot fi dezamagiti de presedintele Obama, dar ei ar fi dezamagiti de oricare presedinte american, din moment ce el nu va renunta la angajamentele Statelor Unite legate de Taiwan sau Japonia si nu va pune capat prezentei SUA in Pacificul de Vest.

.

* Cat privesc relatiile dintre China, India si Rusia, opinia mea este ca perspectiva unei cooperari reale intre ele (n.red. in domeniul comertului, al energiei si al problemelor geo-politice, incluzand aici schimbarile de temperatura, chestiuni regionale, afaceri internationale) este foarte diferita de capacitatea de a si semna acorduri in acest sens. De exemplu, China si India sunt in competitie pentru petrolul rusessc si cel din Orientul Mijlociu. Cum vor coopera ele?

In mod similar, China si India sunt din ce in ce mai agitate in regiunea Himalaya, in timp ce Rusia si China concureaza pentru autoritate in Asia Centrala. Acest lucru nu este dovada nici de stabilitate, nici de cooperare. In sfarsit, as mentiona ca, pe langa petrol, China importa in prezent carbune (in ciuda faptului ca este unul dintre cei mai mari producatori de carbune la nivel mondial).

Toate aceste lucruri sugereaza contradictii fundamentale, care e posibil sa devina tot mai presante odata cu trecerea timpului.

Acest lucru nu este insa de natura a sugera ca SUA sau UE pot ignora aceste natiuni. Mai degraba, el subliniaza ca SUA si UE trebuie sa coopereze intre ele, ca nu cumva tensiunile dintre China, India si Rusia sa ameninta pacea si stabilitatea mondiale.

* Una dintre diferentele fundamentale intre Statele Unite si China este aceea ca, in timp ce oricare dintre noi poate prezenta diferite elemente ale „visului american”, este mai putin clar ce anume constituie „visul chinezesc”.

In anii ’70 si ’80, „visul chinezesc” era o chestiune ce viza obtinerea de bunuri de larg consum – ventilatoare electrice, biciclete, frigidere. Astazi, multi chinezi detin toate aceste produse.

Ce este mai putin limpede este interesul si capacitatea chinezilor de a instala un guvern receptiv, tratamentul echitabil al drepturilor de proprietate etc. In acest context, „visul american” a inclus aceste elemente in mod indiscutabil, deoarece Statele Unite sunt o natiune care respecta domnia legii, in timp ce China nici nu se apropie de acest statut.

Citeste aici mai multe despre Dean Cheng.

Afla aici mai multe informatii despre Heritage Foundation.