VIDEO Alex Rotaru, de la rolul din “Cireşarii” la fizica cuantică şi cariera de cineast la Hollywood: “Da, am avut noroc cu găsirea drumului către America dar, odată ajuns acolo, a trebuit să pun osul rău de tot”
A jucat în seria “Cireşarii”, a făcut doi ani de Facultate de Fizica la Universitatea din Bucuresti, la IFA, pe platforma la Măgurele, a plecat în SUA cu o bursă la MIT. S-a specializat în Teoria laserelor şi Cuantică, dar a revenit la film studiind la School of Cinematic Arts, University of Southern California. A regizat până acum trei documentare de lungmetraj, ultimul avându-l pe Kevin Spacey producător executiv. Pregăteşte primul lungmetraj de ficţiune. Spune că şi-a găsit locul la Hollywood.
Cu “Sfârşitul ploilor”, Alex Rotaru a câştigat o finanţare de la CNC în 2006, dar a rescris scenariul de vreo trei ori, a schimbat producătorul, iar acum e din nou în dezvoltare, sperând să strângă un milion de dolari pentru a-l filma în toamna anului viitor cu actori americani şi numai în SUA.
Parţial autobiografic, filmul va fi o “dramedie” despre ciocnirea dintre culturi şi conflictul dintre generaţii, povestea construindu-se în jurul unei familii americane semi-româneşti peste care aterizează într-o zi o rudă în vârstă din România.
“Eu am resimţit şocul cultural şi conflictul dintre generaţii în diverse moduri”, a povestit Alex Rotaru pentru HotNews.ro. “De pildă, îmi e mult mai uşor să fac film în America, dar mult mai uşor să mă conectez la oamenii din România. Ţine de osmoză.
Am ajuns în Los Angeles cu un bagaj important de cultură anglo-saxonă şi franceză pentru că făcusem MIT-ul, făcusem şi un pic de Sorbona, vorbeam engleza şi franceza de la o vârstă foarte timpurie. Dar asta era, de fapt, o spoială. După 10 ani am dat de fundul ei şi mi-am dat seama că ce urmează e adevărata creştere.”
“The End of Rain” sau “My Uncle Sam” (nu există deocamdată un titlu sigur în engleză) va fi primul lungmetraj de ficţiune al fizicianului şef de promoţie la Massachussets Institute of Technology (MIT) şi al cărui parcurs a fost presărat până acum, după cum spune, de “noroc cu carul” mai ales în privinţa oamenilor întâlniţi, dar şi cu momente de răscruce venite la capătul unor perioade îndelungate de muncă pe brânci.
De pildă, după primul an de fizică la Bucureşti a trebuit să aleagă între a rămâne la Fizică şi a da admitere la Regie de film. A ales apoi între a rămâne în România şi a emigra.
În 1994, după MIT şi un semestru petrecut la Sorbona (trimis tot de MIT), a refuzat o bursă doctorală Guggenheim la Princeton preferând să studieze filmul la School of Cinematic Arts, unde învăţaseră George Lucas, Robert Zemeckis sau Ron Howard. Urmarea acestor alegeri a fost că s-a stabilit în Beverly Hills şi s-a a început să facă numai cinema.
Kevin Spacey îi produce un documentar
În “Sfârşitul ploilor”, Alex Rotaru spune că şi-ar dori să distribuie actori americani cunoscuţi, dacă îi va prinde la casting. Cu Kevin Spacey lucrează deja la documentarul pe care l-a regizat, “Shakespeare High”. Kevin Spacey şi Dana Brunetti nu sunt doar producătorii săi executivi, ei au co-produs şi filmul lui David Fincher, “Reţeaua de socializare”/“The Social Network”.
Filmandu-l pe Kevin Spacey
Foto: Arhiva personala
“Kevin apare în filmul meu împreună cu Val Kilmer, Richard Dreyfuss şi Mare Winningham”, a povestit Alex Rotaru pentru HotNews.ro. “Iar filmul e un documentar de 90 de minute despre un concurs de teatru shakespearian pentru liceeni, care are loc de 91 de ani în Los Angeles, reunind 75 de licee.”
Alex Rotaru, care a scris, coprodus şi regizat acest documentar aflat pe ultima sută de metri, l-a cunoscut pe Kevin Spacey întâmplător. “Acum câţiva ani am făcut un documentar, Kids With Cameras, despre un grup de copii autişti care fac filme. Dascălul acestui curs, care mi-a devenit pe urmă foarte bun prieten se numeşte Brad Koepenick. El a fost coleg de liceu, la Chatsworth Highschool din Los Angeles, cu trei tineri care au devenit mari actori – Kevin Spacey, Val Kilmer şi Mare Winningham.”
Cunoscându-l pe Kevin Spacey prin Brad Koepenick, Alex Rotaru a reuşit să obţină acceptul celor 75 de licee, acolo unde HBO eşuase de două ori, pentru că cei trei foşti colegi ai lui Brad Koepenick trecuseră în copilărie prin acest concurs de teatru shakespearian (DTASC High School Shakespeare Competition), alături de Sally Field, Nicolas Cage, Cuba Gooding Jr. sau Christina Applegate.
“Mai făcusem un film pentru PBS despre teatrul în şcoală – ‘THE HOBART SHAKESPEAREANS’ CU IAN MCKELLEN SI MICHAEL YORK – , şi eram cam sătul, dar Brad mi-a întins o capcană: m-a pus în 2008 în juriul acestui concurs shakespearian. Am stat atunci cu ochii în lacrimi toată ziua, pentru că îi vedeam pe copii ăştia de 14-15 ani jucând mai bine ca mulţi actori consacraţi”, îşi aminteşte Alex Rotaru.
“Geniu e doar Mozart”
Alex Rotaru este fiul actriţei Maria Rotaru şi al textierului şi dramaturgului Eugen Rotaru. Tatăl său, “fire renascentistă” cu un doctorat în biochimie şi patente internaţionale, l-a făcut să guste de mic plăcerea discuţiilor ştiinţifice.
A facut clasa I la Liceul de Muzică “George Enescu”, pe urmă a ajuns la o scoala axata pe materii exacte, iar in timpul liceului, LA COLEGIUL NATIONAL SFANTUL SAVA, meditatorul de matematica i-a spus într-o zi tatălui său că fiul are “cap de olimpic”. . “Îmi plăceau mai ales acele experimente mentale în care îţi imaginai tot felul de lucruri”, îşi aminteşte azi Alex Rotaru.
Cineastul meu preferat e Billy Wilder.
Alex Rotaru
Puştiul multitalentat care făcuse şi film între 1983-1987, interpretându-l pe Dan în hiturile vremii, “Cireşarii”, „Aripi de Zapada” si „Cetatea ascunsa” (regia Adrian Petringenaru), şi care cocheta şi cu muzica, a ajuns în clasa a XII-a (în 1990) în lotul olimpic national de fizică. (La SF SAVA a fost coleg de clasă cu Cătălin Mitulescu, Andreea Vălean şi Andrei Zenide, fratele Ruxandrei Zenide). După bacalaureat a optat pentru Institutul de Fizică Atomică, deşi îl tenta în egală măsură regia de film.
“Lucrul care m-a făcut să nu mai înscriu la Regie de film, în 1991 (după ce făcusem deja un an, cu 10 pe linie) a fost faptul că, dintre cele 12 sau 13 filme care ne fuseseră date spre studio, toate erau româneşti.” Luând această decizie, adolescentul şi-a dat seama că, de fapt, vroia să plece din ţară.
Întâmplător, un profesor de la Massachussets Institute of Technology se afla în vizită la Bucureşti. După un interviu ca la carte, acesta i-a promis că îi va găsi o bursă. Alex Rotaru a fost primul student român care a obţinut o bursă plină de studiu la MIT, după 1989.
A studiat acolo Teoria laserelor şi Cuantică – specializare majoră (“mi-am şi rupt o bucată din deget la rotativă, la un experiment”), precum şi Compoziţie muzicală &Dirijat şi Franceză. A făcut, de fapt, toţi anii de studio de la MIT în doi ani, pentru că între timp se hotărâse să plece în LA şi să facă cinema.
Dacă noi credem că Alex Rotaru e un geniu, el e de altă părere. “Definiţia mea a geniului este Mozart, adică cineva care face ceva cu uşurinţă. La mine n-a fost aşa. Singurul lucru care mi-a venit uşor a fost <>. Da, am avut noroc cu găsirea drumului către America dar, odată ajuns acolo, a trebuit să pun osul rău de tot.
Eram harnic şi ştiam să rezolv problemele (aici s-a văzut şcoala românească), iar partea de actorie m-a ajutat să am relaţii extraordinare cu profesorii – deci aveam toate atributele unui student care poate ieşi în evidenţă într-un grup în care 75% dintre colegi fuseseră şefi de promoţie în liceele lor.”
Munca la Hollywood
Când a ajuns în Los Angeles, nu ştia pe nimeni. În primii ani i-a fost foarte greu. “Era pentru prima oară când mă confruntam cu ceva care nu era o meritocraţie. Era cumva ca în Liban, unde există o teocraţie sau, mai bine zis, o demo-teocraţie. Există democraţie, dar preşedintele trebuie să fie creştin, primul ministru trebuie să fie musulman şi tot aşa, pentru că asta prevede Constituţia.
La Hollywood aceste reguli care există pe lângă cele democratice sunt reguli de sânge. <>. Ori îţi depui sângele tău – care e singura chestie pe care o fac eu de ani de zile, ori – şi aici o să-l citesc pe Michael Tolkin (care a scris cartea şi scenariul filmului <>, regizat de Robert Altman) care spunea că odinioară ori trebuia să ai un unchi la Hollywood, ori să scrii un roman de succes. Azi, s-a mai adăugat posibilitatea de a merge la o şcoală de regie, ceea ce înseamnă că tot primele două sunt de bază.”
La School of Cinematic Arts Alex Rotaru a făcut trei masteruri în patru ani, cu cursuri complete de producţie, regie, montaj, scenaristică şi sunet. A mai avut, de asemenea, cursuri de
Alex Rotaru si Richard Dreyfuss
Foto: Arhiva personala
actorie şi de imagine. În paralel, a predat matematică şi fizică la aceeaşi universitate (University of Southern California) pentru a se întreţine.
Scria scenarii plătite încă din facultate (ulterior a primit viză de lucru ca scenarist la Hollywood) – “Eram singurul din 45 de studenţi preponderent americani angajat să scriu în engleză, dar după câţiva ani mi-am dat seama că eram într-o morişcă” –, aşa că s-a întors la foştii profesorii de la şcoala de film şi le-a cerut sfatul.
Aceştia i-au spus că are două soluţii – ori intră asistent de producţie obscur într-un film de ficţiune şi are răbdare ca, în timp, să se remarce (scriindu-şi în paralel proiectele), ori se apucă de filme documentare.
“Nu mă gândisem nicio secundă că voi face documentar, dar întâmplarea a făcut ca cei doi mentori ai mei de la şcoală, Mark J. Harris şi Jeremy Kagan să fie foarte buni documentarişti. Ei m-au trimis la Mel Stuart, regizorul care făcuse <> sau <>. El mi-a devenit cel mai apropiat mentor, alături de Jeremy Kagan (n.red..-. cunoscut realizator şi producător de film şi televiziune, fost director artistic al Institutului Sundance, înfiinţat de Robert Redford.).
În anii 50-60, Mel Stuart şi Sir David Attenborough erau singurii care făceau documentare. Mel şi cameramanul lui au fost primii care au sărit peste corpul lui Robert Kennedy când acesta a fost împuşcat în lobby-ul hotelului Ambassador din LA. Mel e un tip foarte dur. Când l-am cunoscut era o fiară. Mi s-a spus: “Dacă reuşeşti să faci un film cu el, e ok”.
Am făcut 11 şi am ajuns treptat ca eu să regizez, iar el să fie în spatele meu.” Ucenicia pe lângă Mel Stuart i-a dat tânărului cineast sentimentul unei transmiteri a ştafetei, dar şi convingerea că şi el poate transmite mai târziu ce a preluat de la “bătrânii Hollywoodului”. Azi, Alex Rotaru crede şi-a găsit locul la Hollywood, dar admite că nu vrea să-l păstreze multă vreme, deşi e “o nişă de documentarist foarte bună”.
Are proiecte de filme de ficţiune, şi pentru România, şi pentru Nigeria (“Am învăţat că trebuie să ai în apă nu o undiţă ci, trei, 10, 30”) şi i-ar plăcea să regizeze şi filme mari de studio. În momentul de faţă consideră că poate lua o pauză de la documentar.
Premieră la Lincoln Center, dar aproape necunoscut în România
În afara lui “Shakespeare High”, Alex Rotaru a mai realizat “Kids With Cameras”, un documentar despre terapia prin film a unor copii autişti, şi “They Came to Play”, un alt documentar despre concursul de interpretare Van Cliburn la care participă muzicieni amatori trecuţi de 35 de ani “şi care îţi demonstrează, cu o energie foarte bună, fără să-ţi dea palme, cât de bine e să practici în viaţă o formă de artă.”
Primul, realizat cu un grup de şapte copii şi adolescenţi diagnosticaţi cu Sindromul Asperger, a fost premiat la Monaco şi Ford Lauderdale, şi selecţionat la Tel-Aviv, Beirut şi Famagusta (Cipru). Al doilea film a avut cronici foarte bune în “Variety” şi “The New York Times”, unde a fost “Recomandarea criticilor/“Critics’ Pick”. Printre altele, “They Came To Play” a obţinut şi Premiul pentru cel mai bun documentar anul trecut la Festivalul B-EST din Bucureşti.
Kids with Cameras
“They Came to Play” a intrat în 40-50 de oraşe din SUA, după premiera de la Lincoln Center din New York, ultima săptămână de cinema plătit având-o în Los Angeles. Pentru Alex Rotaru ar fi o bucurie dacă TVR i-ar achiziţiona filmele pentru a le arăta în ţara natală unde revine în fiecare an. Altfel, cariera sa de la Hollywood pare deja lansată.
They Came to Play
.