VIDEO Cronica de film: "Mar Nero" –  melodrama intimista cu emigranti romani in Italia

Inspirat din experienta bunicii regizorului Federico Bondi, „Mar Nero” foloseste cateva clisee despre romani desi mizeaza pe latura umana a relatiei dintre o italianca in varsta si menajera ei – fata muncitoare plecata de la Sulina ca sa stranga bani pentru viitorul copil. Nu e un film facut cu rele intentii, dar e defectuos construit si, din aceasta cauza, ar putea fi acuzat de reavointa.

„La 1 ianuarie vor intra si romanii in UE si vor fi la fel ca noi”, ii spune doamna Gemma (Ilaria Occhini) vecinei de la parter care o amenintase pe proaspata ei menajera, Angela (Dorotheea Petre) ca o va turna la politie pentru ca lucreaza la negru. „La fel ca noi” suna putin stramb (nu au si romanii doua maini, doua picioare?…) dar acesti oameni stiu putine lucruri despre Romania.

Iar cineva care are si mai putine cunostinte va afla din „Mar Nero” ca menajerele romance sunt mai cu bun-simt decat ucrainiencele; ca romanii din Italia fac picnicuri vara pe camp, intre un rau si o cale ferata, ca tiganii; ca romanii sunt oameni credinciosi (la Sulina, blocul Angelei e chiar vizavi de biserica); ca Romania e o tara cu o geografie superba (Delta Dunarii, cel putin, e mirifica) dar de o saracie dezolanta, cu blocuri care iti cad in cap, caini jigariti, carute cu cai, Dacii prafuite si locuitori imbracati ca in timpul razboiului. Un fel de lumea a treia care, nu ma intelegeti gresit, da oameni de calitate, primitori, harnici si cinstiti.

Poate stia doamna Gemma ce spunea. Scenariul foloseste multe clisee, dar nu reuseste (sau nu incearca) sa le si dinamiteze la momentul oportun. Angela e o tanara curata si cuminte, care si-a lasat sotul (Vlad Ivanov) la Sulina si s-a dus in Italia sa faca un ban. E atenta si rabdatoare cu femeia suferinda si mizantroapa care a angajat-o si care pare dispusa sa-i faca viata amara.

Povestea se concentreaza pe cele doua femei, dar Federico Bondi nu are suficient talent sau nu a avut suficienta rabdare la scris, astfel incat relatia aspra dintre cele doua sa evolueze treptat spre o prietenie calda, iar scenele repetitive sa duca la o obisnuinta care sa nu ne plictiseasca. Prea dintr-o data si prea repede se topeste doamna Gemma, prea cuminte si vesnic zambitoare e Angela. Prea putin sunt construite personajele principale si prea putin material are povestea de oferit.

In economia scenariului, momentul culminant – disparitia sotului Angelei, care o determina pe doamna Gemma sa plateasca drumul pentru amandoua pana la Sulina – e cel mai putin tratat. Calatoria italiencei in Romania ar fi putut echilibra schimbul de umori dintre cele doua personaje, schimband ceva si in interiorul femeii in varsta, facand-o nu doar s-o inteleaga mai bine pe Angela, dar si sa se inteleaga pe sine.

Normal ca romanii care pleaca in Italia sa munceasca o fac pentru ca o duc greu acasa, dar nu toti locuiesc in ghetou. Faptul ca regizorul filmeaza – pe langa peisaje – doar blocurile triste din Sulina iti creeaza senzatia ca asa e toata tara.

Si deznodamantul e bizar, presupunand ca ar „deznoda” ceva incalcit. Ramanand acasa, ca sa nu-i mai dea ocazia sotului s-o insele (!), Angela da dovada de putere? E o decizie inteleapta care ii da o lectie in plus italiencei? Pretextul calatoriei in Romania pare sa fi fost mai mult Delta Dunarii, care e intr-adevar superba prin vizorul aparatului de filmat, dar care nu acopera golurile prea mari ale scenariului.

„Mar Nero”, primul lungmetraj al lui Federico Bondi, e o productie Film Kairos si Rai Cinema (Italia) in coproductie cu HiFilm Production (Romania) si Manigolda Film (Franta). Pe blogul filmului, marnero.wordpress.com au inceput sa fie postate si povesti ale emigrantilor romani din Italia. Poate ca reactiile lor la film ar fi cele mai interesante.

„Mar Nero” -2008, regia Federico Bondi, cu: Ilaria Occhini, Dorotheea Petre, Vlad Ivanov, Corso Salani, Theodor Danetti. Premiera romaneasca – 17 septembrie 2010