Sari direct la conținut

Cum vrea TikTok să convingă oficialii europeni că nu este o aplicație de spionaj a Beijing-ului

HotNews.ro
Tiktok, Foto: Peter Kovác, Dreamstime.com
Tiktok, Foto: Peter Kovác, Dreamstime.com

​„Nu suntem o companie chineză, nu ne presează în niciun fel autoritățile chineze pe partea de date sau la moderarea de conținut”, a spus un oficial al TikTok Europa. Pusă în fața unor amenințări cu interzicerea în unele medii, TikTok încearcă să convingă oamenii cu putere de decizie din Europa că datele user-ilor nu au cum să ajungă la Beijing. Va fi însă greu, fiindcă legăturile cu R P Chineză sunt puternice.

„Nu suntem o companie chineză”

Sunt mai multe lucruri care i se reproșează TikTok, cele mai multe fiind legate de faptul că guvernul chinez ar putea obține datele user-ilor din SUA sau Europa. Unele instituții le-au interzis angajaților să aibă pe telefoanele de serviciu aplicația, iar senatul din Franța a deschis o comisie de anchetă pentru a analiza legăturile TikTok cu China. În SUA este cea mai mare presiune și discuțiile se poartă încă de acum 3-4 ani.

„Relația dintre TikTok și ByteDance este similară cu cea dintre YouTube și Google. ByteDance este compania – mamă, noi spunem că este o companie globală, știu că unii o numesc companie chineză. 60% dintre acțiunile ByteDance sunt deținute de investitori globali, cum ar fi KKR sau Sequoia, investitori care au acțiuni și la alte companii tech cu care suntem în concurență. 20% dintre acțiuni sunt la angajați, iar alte 20% sunt deținute de fondatorii companiei”, a explicat Theo Bertram, vicepreședinte pentru relații guvernamentale la TikTok Europa.

În Europa, TikTok are câte 20 de milioane de useri în Franța și Germania, 19 milioane în UK și 17 milioane în Italia, acestea fiind cele mai mari patru piețe din UE, conform datelor statista.com.

„ByteDance nu este o companie chineză, este înregistrată (termenul anglo-saxon „incorporated”, n. a) în insulele Cayman și TikTok are multe entități în Europa. Board-ul ByteDance, și vreau să vorbesc despre el – fiindcă se spune în mod fals că ar fi în el și un membru al Partidului Comunist Chinez – este format din patru șefi de la cei mai mari investitori. În board este și CEO-ul, care este chinez, dar locuiește în Singapore și nu este membru al partidului. Așadar, ne considerăm o companie internațională prin structură și acționariat”, spune oficialul companiei.

TikTok este specială din multe puncte de vedere, dar este cu totul ieșită din comun, fiindcă a ajuns să aibă succes fantastic în rândul tinerilor, având o medie de vârstă a user-ilor mult sub Facebook. Față de alte rețele sociale mari sau alte companii tech, TikTok NU a fost creată în Silicon Valley, ci în China.

Sediul principal este în China și un lucru este clar: legăturile cu China nu au cum să fie rupte. Cei de la TikTok vor să arate însă că limitează la maxim legăturile cu echipele din China.

Delimitarea față de China se face greu

TikTok face angajări la nivelul inginerilor în afara Chinei, iar echipele de dezvoltare pentru TikTok și pentru versiunea chineză sunt total separate.

Theo Bertram spune că NU există vreun mod în care autoritățile chineze să intre în posesia datelor user-ilor TikTok din Europa, iar cei de la TikTok spun că ar refuza categoric, dacă ar exista astfel de cereri. Compania spune că nu există niciun fel de presiune din partea autorităților chineze nici la accesul la date sau la moderarea de conținut. „Suntem o companie globală independentă”.

Oficialii TikTok susțin că aplicația colectează mai puține date personale decât alte aplicații tech.

TikTok a anunțat că va deschide încă două centre de date (în Irlanda și Norvegia).

TikTok va anunța numele unui partener care va monitoriza modul în care aplicația va gestiona datele în Europa, după modelul din SUA, țară unde se vorbește în mod serios despre interzicerea TikTok sau despre forțarea ByteDance să vândă operațiunile din SUA către o companie americană. Ambele variante par foarte puțin probabile.

Pentru a putea continua să funcționeze în SUA, TikTok a propus un plan de 1,5 miliarde dolari numit „Project Texas” care constă în păstrarea datelor user-ilor americani în sistemele Oracle Corp, în Texas. Oracle va monitoriza și sistemele TikTok de recomandare a video-urilor.

Planul pentru Europa se numește Project Clover.

TikTok are peste un miliard de useri în lume, dintre care în SUA sunt 113 milioane, iar în Indonezia, 109 milioane, arată datele statista.com pentru ianuarie 2023. În Brazilia sunt 82 milioane useri, în Mexic sunt 57 milioane, iar în Rusia sunt 54 milioane. Alte trei țări au, fiecare, peste 40 milioane useri: Vietnam, Filipine și Thailanda.

Sursa foto:

Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro