Martie și extremele vremii, de la 1883 până în prezent
Prima lună de primăvară aduce vreme foarte schimbătoare, zilele reci şi umede alternând cu cele calde şi însorite. În ultimii 140 de ani, luna martie a adus și geruri cumplite și temperaturi de vară, dar și zăpadă ca de început de ianuarie.
Informația pe scurt
- Recordul de frig pentru martie este singurul record lunar al temperaturii minime absolute care a fost depășit în acest secol: -33 C la Obârșia Lotrului, în 2005. Tot atunci au fost și -31,7ºC la Bâlea Lac, cea mai mică temperatură măsurată vreodată la stația meteo din munții Făgăraș.
- În 1952 s-au înregistrat cele mai mari temperaturi de martie: au fost aproape +33 C la Odobești și peste 30 C în alte câteva orașe. Temperatura înregistrată la Odobești acum 71 de ani reprezintă unul dintre recordurile uimitoare măsurate în țară, temperatura fiind cu 18-19 grade peste normalul perioadei.
- Ultimul martie extrem de rece a fost în 2018, când au fost sub -20 C la mai multe stații meteo. Tot în acea lună a nins foarte mult la București, pe data de 23.
- Cea mai ploioasă lună martie a fost în 1962, iar cea mai secetoasă, în 2012.
- În ultimul deceniu au fost luni martie foarte calde în mai mulți ani: 2014, 2017 și 2019.
- Ultima zi a lui martie 1975 a adus temperaturi de +29 grade.
Cronologia vremii extreme de martie
1883
Au fost -19 C la stația meteo București Filaret, record ce persistă și în prezent pentru a treia lună din an
1901
La Buzău au fost -17 C.
1926
La Iași au fost +27 C.
1927
La Cluj au fost +27,9 C.
1929
Au fost -12,8 C la Constanța, -22,2 C la Turnu Măgurele și -21 C la Craiova. Până și la Sulina, oraș cu o climă extrem de blândă, au fost -14,5 C.
1932
Au fost -24,5 C la Sibiu, -27,3 la Tg Mureș și -20 C la Bacău.
1933
La Timișoara au fost -20 C.
1940
La Satu Mare au fost -20,6 C, iar la Constanța, -12,8 C.
1944
O lună martie cu foarte multă ninsoare la vârfu Omu, 307 mm precipitații, de șase ori peste normalul perioadei.
1947
Au fost +29 C la București și Craiova, +26,7 C la Brașov.
1951
La Turnu Măgurele au fost +29,6 C.
1952
Cele mai ridicate temperaturi măsurate în țară în a treia lună din an, cu un record de +32,8 C la Odobești. De altfel, sfârşitul lunii martie 1952 a fost foarte cald, în aceeaşi zi de 30 martie, înregistrându-se maxime absolute pe ţară de peste 25,0ºC (31,2ºC la Medgidia; 30,6ºC la Sibiu; 30,5ºC la Griviţa; 30,4ºC la Constanţa; 30,1ºC la Cernavodă; 29,9ºC la Focşani şi Boiţa). La Timișoara au fost +28,2 C, iar la Predeal, +21,6 C.
Și mai interesant este că în aceeași lună martie, dar mai pe la început, au fost -31,4 C la Întorsura Buzăului, pe data de 9. Acesta a fost record național pentru luna martie timp de 54 de ani. La Iași au fost -22,7 C.
1963
Au fost -15,7 C la Calafat. La Predeal au fost -23,9 C.
1974
La vârfu Omu au fost +12,2 C, record valabil și în prezent.
1975
A fost foarte cald în ultima zi din lună: +27 C la Iași, Cluj și Tg Mureș, +29 C la Bacău și Călărași.
1987
A fost cea mai rece lună martie din ultimii 60 de ani. Exemple: -30 C la Poiana Stampei, -29,7 C la Omu, – 29 C la Ceahlău Toaca, – 21,7 C la Semenic, -24,7 C la Târgu Jiu și Galați.
1988
La Stâna de Vale precipitațiile au totalizat 375 mm, record național pentru a treia lună din an.
1990
A fost cea ma caldă lună martie din ultimii 60 de ani, cu o medie pe țară de 7,4 C, cu aproape 4 grade C peste normal.
1994
Au fost temperaturi de peste 27 de grade. Spre exemplu, la Tulcea au fost +28,6 C.
2001
Au fost +24,1 C la Întorsura Buzăului și peste 25 de grade la foarte multe stații meteo.
2005
Minima absolută pentru martie: -33 C, la Obârșia Lotrului, pe data de 11. Au fost -31,7ºC la Bâlea Lac, -27,6ºC la Stâna de Vale, -26,6ºC la Sf.Gheorghe (Covasna) și -24,7 C la Sibiu.
2007
La Predeal cantitatea de precipitații căzute pe data de 23 a fost de 96,9 mm, record național pentru 24 de ore în a treia lună din an.
2018
Pe 1 martie a fost extrem de rece. Cel mai frig a fost la Târgu Logresti, o comună situată în jud Gorj, la limita cu jud Vâlcea: -24 de grade. Foarte frig a fost și la Obârșia Lotrului (-23 de grade). La Stolnici au fost -22 de grade, la Slatina au fost -21 de grade, la fel și la stația meteo Băneasa.
Oltenița, Miercurea Ciuc, Roșiorii de Vede si Curtea de Argeș au fost alte locuri în care minimele nopții au ajuns la -21 de grade.
Pe 23 martie a nins mult în sud: spre exemplu stratul de zăpadă a ajuns la 23 cm la București.
2017 și 2019
Luna martie a fost extrem de caldă, cu o medie pe țară de +7,2 C, la doar 0,2 C de luna cea mai caldă: martie 1990.
2021
Au fost depășite câteva recorduri lunare de precipitații, cel mai vechi datând din 1966, la stația meteo ceahlău – Toaca (105,6 mm)
2022
Vremea a fost mai rece decât de obicei, cu o medie lunară de -11,8 C la Omu și de +5,5 C la Drobeta Turnu Severin.
Cele mai mari abateri termice negative s-au înregistrat în Carpații Meridionali și au fost peste 3,0 °C, acestea înregistrându-se la stațiile Vf. Omu (3,7 °C), Obârșia Lotrului (3,4 °C) și Bâlea Lac (3,1 °C).
2023
Martie a început cu vreme mai rece decât de obicei în multe părți ale țării. Cel mai frig a fost la Rădăuți, cu minime de -9 C atât pe 2, cât și pe data de 3.
Surse
ANM – Caracterizări climatice pentru septembrie, octombrie și noiembrie
Anuarul Statistic al României, capitolul Geografie, Meteorologie și Mediu înconjurător.
Administrația Națională de Meteorologie – Clima României, Editura Academiei Române, București, 2008
Platformele TuTiempo și Infoclimat