Satul blestemat de popa

Un turn de biserica rupt in doua, altul ars, un sat inghitit de ape, o caldare de bani blestemata si o poveste de dragoste din cauza careia preotul a fost alungat si asupra satului s-au citit „afurisenii” ce n-au fost dezlegate nici astazi. Oamenii simt si acum povara blestemului ce apasa peste asezarea lor de cateva generatii.

Pe scurt, istoria incredibila care a marcat existenta unui sat si a locuitorilor sai.

La circa 15 kilometri de Baia Mare, pe drumul spre Satu Mare se intinde o asezare bizara. Satul Bargau apartine de comuna Cicarlau, insa in trecut se spune ca era centrul economico-social al zonei. Acum e un sat ca oricare altul, dar numai la prima vedere. Si autoritatile si batranii stiu ca asezarea e altfel. Dar motivele sunt diferite.

Primarul Nicolae Sabau a aflat in urma unor studii ca zona sta doar pe o „pojghita” de pamant (vreo 200 m), sub care se afla apa. Batranii Bargaului fac ochii mari cand aud minunea. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial au auzit despre sate din Ungaria inghitite de ape in trei zile si stiu ca astfel de fenomene sunt posibile.

De fapt, demult si satul lor a fost „dus” de ape. Batranii povestec si acum cu groaza ca in Noaptea de Inviere „o venit Somesul Mare si o mancat satul si o stricat biserica”. Acum pe locul fostei asezari, centru de comuna pana in 1939, se afla doar cimitirul si o rastignire amplasata chiar pe locul fostei biserici.

Pana in perioada comunismului, langa cimitir exista si o balta botezata de bargauani „Balta Satului”. Numai ca, in perioada comunismului balta a fost secata si cimitirul a fost arat. Multi au auzit franturi din aceasta poveste de la bunici si strabunici, dar nimeni nu cunoaste istoria satului mai bine ca Ioan Borse. Batranul are 88 de ani si nu se mira ca suntem de la ziar.

Si lui i-au placut povestile locului. „Vorbeam cu batranii si am tinut minte. Am umblat cu razboiul in toate tarile de pe aici. Am 88 de ani si poate traiam 100 daca nu era razboiul”. Nu se mira nici ca tragedia s-a intamplat chiar in Noaptea de Inviere, nu se mira de nimic.

Urca cu greu scarile casei si ne spune in soapta: „Am o carte in care am spus cat de blestemat a fost satul asta. Ce stiu eu, nu stie nimeni”. Caldarea cu bani Batranul despacheteaza dintr-un morman de Gazete cartea unei localnice in care apare si povestea lui. Se aseaza pe pat si povesteste cu voce grava: „Aici o fost ase de rand: prin 1700 si ceva, o fost pe aici un jid.

El tinea palinca si oamenii mergeau la el sa bea. Portiile de palinca se dadeau pe datorie si dupa un timp le spunea mai, ai baut pamantul de colo! Asa o adunat jidul peste 100 de hectare. Popa mergea si facea slujba, dar n-avea oameni pe atunci. Pe atunci erau grofi. Trei – patru zile lucrau si popii pentru grof, iar restul oamenilor mergeau in fiecare zi.

Popa vazand ca nu merge nimeni la biserica, le-a spus oamenilor sa se roage, sa nu bea”. De la batrani, Borse a aflat o istorioara petrecuta in 1712, cand „unul din Sabisa, Dogaru, a gasit o caldare de bani”. De fapt, pe atunci Somesul trecea prin ograda lui. Si, intr-o noapte barbatul a iesit la pescuit. Deodata, a vazut ca straluceste ceva.

A zarit in fuga caldarea plina cu bani de aur, dar era mai preocupat sa prinda pestele care tocmai i se agatase in undita. Numai ca a scapat si pestele si n-a mai zarit nici caldarea. Crezand ca n-a vazut nimic, a plecat acasa. Dar nu renuntase la gandul de a gasi comoara. A doua zi s-a intors pe malul raului si a vazut-o din nou.

Numai ca fiind grea si ingropata sub pamant, n-a reusit s-o scoata la suprafata. A cerut un magarus din vecini si a reusit s-o aduca la mal. S-a aruncat asupra banilor si i-a strans in pumni. In noaptea urmatoare a dus caldarea acasa „in colnita unde taia lemne. O dus magarul la vecin , dar pe dimineata vecinul si-o aflat magarul mort in grajd.

Omul ala o desfacut caldarea, dar banii toti erau uzi. I-o pus sa sa uste pa niste lipideaua (cearceafuri, n.red), ca nu umblau oamenii pe atunci in vizita unul la altul. Dar dupa ce o inceput sa sa uste banii, cum se uita la ei, omul ala o innebunit de frica sa nu-i fure cineva”. Mai mult, in fiecare noapte, visa ca aurul venea peste el, acoperindu-l.

Se lupta sa se ridice, dar abia iesea de sub val ca venea altul peste el. Cu fiecare zi mintea i se intuneca mai tare: „Pe timpul ala, era un fel de parfum cum zicem noi amu, dar ei ii zicea pomadai. Il faceau din muguri de plop fierti. Dar el, cum era nebun se ducea in veceu, se ungea si zicea ca-i cu pomadai”.

Sotia a incercat sa-l vindece de nebunie, apelind la preoti si la babe, dar degeaba. Aurul ascuns era blestemat si ii luase mintile. Insa intr-una din zile s-a gandit sa-i trimita si surorii sale Irina o punga cu galbeni: „Dogaru o avut la noi in sat o sora Irina, maritata dupa unul Couti. Dogaru o trimis o sluga la sora lui cu o desaga cu bani.

Banii au ajuns la Irina, ca sluga nu a umblat in desaga ca i-o spus Dogaru sa nu se uite. Ala o venit pa drum cu banii pe umar, in desaga agatata de o bota”. Blestemul popii Boros Asa a ajuns aceasta familie una dintre cele mai bogate din sat. Atat de bogate, incat se spune ca feciorul Irinei isi aprindea pipa cu zloti, in conditiile in care o pereche de boi costa 2-3 zloti.

Numai ca, se spune ca odata cu banii, cei din familia Couti au atras si blestemul asupra lor. Unul dintre mostenitorii aurului a vrut sa ia de nevasta pe o ovreica, dar preotul a refuzat sa-i cunune pentru ca atunci crestinii n-aveau voie sa se casatoreasca cu neam evreiesc. Asa ca tanarul a hotarat sa-l alunge pe popa Boros din sat.

In acele vremuri, tot satenii erau cei care-si alegeau popa din trei patru candidati. Pentru a avea motiv, tanarul s-a inteles cu o baba betiva sa stea in fata usii de la biserica si sa nu-l lase pe preot sa intre. Cand a vrut sa o dea la o parte pe batrana, popa a fost alungat de feciori pana la casa parohiala.

Mahnit, preotul a urcat in podul casei si a citit trei zile „blestemul lui David” pe familie si pe sat dupa care a trecut Dealul si s-a stabilit in Maramuresul Istoric. Batranul Borse spune ca „De aici o plecat in Surdesti si apoi in Calinesti, unde o si avut familie. Nu se stie unde e ingropat.

Am vorbit cu un stranepot de-al lui casatorit in Pomi si el mi-a spus ca l-au cautat, dar nu i-au gasit mormantul”. Satul saracise de tot, femeile plangeau in casele tot mai darapanate, iar barbatii se apucasera de furat pentru a avea bani de bautura. Furau sacii de la oamenii care treceau Somesul, gubele si chiar sireturile de la opinci.

De frica hotilor calatorii au inceput sa ocoleasca satul. Dezlegarea episcopului Borse spune ca acestea erau semne ca „s-o extins blestemul pe tot satul, ca au baut banii cu toti din sat. Satul era plin de oameni risipitori, betivi, se bateau, furau, era plin de boli. Pana cam prin timpul ungurilor toti aveau paduchi lati, sifilis si tot felul de boli.

Dar apoi au venit si le-au dat injectii. Prin 1930, popa care a venit aici s-a dus la episcopie sa vina sa dezlege satul de blestem. S-a dus dupa episcop la Sighet. A venit episcopul si a inceput la ora 10 din capatul satului si pana la ora 3 au tot venit oamenii in coate si-n genunchi pana la biserica.

Atunci s-au citit mul