Masina de tocat romaneasca (de Ovidiu Nahoi)

Totul pare atat de simplu incat tentatia este irezistibila. Decizia presedintelui de a se opera la Viena poate si trebuie sa fie folosita impotriva lui. In capul listei reprosurilor: lipsa increderii in sistemul sanitar romanesc.

Urmeaza, firesc, comentariile despre starea dezastruoasa din spitale si imaginile TV cu fata lunga a lui Sorin Oprescu, ranit in amorul propriu de hotararea luata in urma interventiei adversarului sau ireductibil, ministrul Nicolaescu!

Povestea are de toate: intrigi politice, suferinta, probleme sociale. Plus comicul asigurat de Ion Cristoiu, in direct, la Antena 3: Basescu e un fricos din moment ce nu s-a lasat pe mana medicilor romani, pe cand Antonescu si Ceausescu au mers senini in fata plutonului de executie!

Sa recunoastem, masina de tocat romaneasca a primit materie prima din plin. Iar concluziile au fost formulate cu valoare de ultima sentinta inca din momentul in care avionul abia se ridicase de pe pista. Executia mediatica sumara a ministrului Nicolaescu avusese deja loc in crucea noptii, in timp ce lui Basescu i se pregatea una la foc mic.

Decizia sa urma sa fie intoarsa pe toate fetele, de la ivirea zorilor. Toti criticii de serviciu ai lui Basescu si-au dat obolul. Unul n-a lipsit de la marea intalnire cu istoria.

Ce mai conteaza ca, in momentul aflarii vestii, informatiile privind circumstantele luarii deciziei erau inca putine si nesigure? (Asta si din cauza secretomaniei Palatului Cotroceni, demna de vremurile lui Traian Chebeleu!)

Ei bine, intre timp am putut afla cateva date extrem de importante legate de conditiile in care a fost luata decizia.

Stim acum ca, luni seara, in momentele critice, existau doua variante de efectuare a operatiei: la „Universitar”, de catre echipa creata de doctorul Oprescu, sau la „Bagdasar”, unde activeaza doctorul Exergian, recunoscut drept specialistul numarul unu in domeniu, deci persoana cea mai indicata pentru a efectua interventia.

Am mai aflat ca la „Bagdasar” nu existau conditiile de securitate cerute de operarea unui sef de stat, dar, cu toate acestea, Basescu ar fi preferat sa mearga acolo. Numai ca doctorul Exergian era prea obosit pentru a-si mai putea asuma interventia de urgenta, in timpul noptii.

Mai stim acum ca presedintele a ezitat mult pana sa accepte sa mearga la Viena, temandu-se, probabil, de felul cum va fi interpretat gestul sau, iar intarzierea i-a agravat starea pana la nivelul de alarma. Clinica din capitala austriaca devenise astfel varianta cu cel mai mare grad de siguranta in acel moment si in acea situatie de urgenta.

Unde e atunci „neincrederea in sistemul medical romanesc”? Unde e „sfidarea”? Unde e „mesajul politic”?

Un minut de calm si un minim de ratiune ne-ar conduce, desigur, la ideea ca este in interesul national ca seful statului sa aiba ingrijirea medicala de cea mai buna calitate, in conditii de maxima siguranta. Decizia, luata de un pacient aflat intr-o situatie limita si constient de aceasta, nu a avut legatura cu sistemul sanitar din Romania.

Ea s-a dovedit buna atat timp cat operatia a decurs fara probleme, si presedintele poate sa-si reia activitatea.

Cat priveste sistemul sanitar, acesta are aceeasi nevoie de reforma, cu sau fara criza de hernie a presedintelui. Doar ca problema are legatura cu medicina, cu administratia si cu finantele, si catusi de putin cu paranoia sau cu dorinta de a da bocanci in gura cu orice pret.