Un nou radicalism estic? (de Ovidiu Nahoi )

Reformele in noile tari membre ale UE, puse la incercare. Privita ani de-a randul drept o campioana a reformelor, Polonia se trezeste astazi in postura de „copil-problema” al Europei.

Iar „exemplul” polonez ar putea fi urmat si de alte tari din regiune, inclusiv de Romania. In Polonia, conservatorul Lech Kaczynski a castigat alegerile prezidentiale din toamna anului 2005, iar pe 10 iulie si-a numit fratele geaman, Jaroslaw, in functia de prim-ministru.

Aceasta, dupa ce a provocat demisia fostului premier, Kazimierz Marcinkiewicz, a carui popularitate de 70 la suta parea sa ameninte viitorul politic al gemenilor.

Lideri ai Partidului „Lege si Justitie”, gemenii au venit la putere pe valul unui discurs care a imbinat accentele dure anticoruptie cu promisiunile sociale populiste.

La guvernare sunt aliati cu formatiuni de extrema dreapta – „Liga Familiilor Poloneze” si „Autoapararea”. Relatiile Poloniei cu Franta si Germania s-au deteriorat brusc, dupa ce presedintele Kaczinski si-a anulat o intrevedere cu Jacques Chirac si Angela Merkel, nemultumit de aparitia unor caricaturi in ziarul german „Tageszeitung”.

Si relatiile cu Israelul s-au stricat, dupa numirea ca vicepresedinte al televiziunii publice a unui neonazist declarat.

Pana la atingerea generoaselor obiective economice si sociale promise, zlotul a dat semne de nervozitate dupa demisia ex-premierului Marcinkiewicz.

Iar analistii economici se asteapta la evolutii si mai proaste, din cauza cresterii cheltuielilor publice si a accentuarii deficitului bugetar.

Venirea la putere a fratilor Kaczynski – se comenteaza in presa poloneza – nu ar fi fost posibila fara ajutorul unuia dintre cele mai importante grupuri media, condus de preotul Tadeusz Rydzyc.

Postul de radio, televiziunea si ziarul controlate de acesta infiereaza „dusmanii Poloniei”, cum ar fi evreii, franc-masonii, liberalii, socialistii, strainii, celelalte grupuri media din tara si, in general, pe cine nu e de partea lor.

Polonia nu este insa un caz singular. In Slovacia, Partidul Social Democrat si-a ales drept parteneri de coalitie doua formatiuni de extrema dreapta – una dintre acestea condusa de Vladimir Meciar, fosta „persona non grata” a Europei in anii ‘90.

In Bulgaria, formatiunea de extrema dreapta „Ataki” castiga tot mai mult teren. Cat priveste Romania, sondajele indica in dreptul PRM si PNG un scor cumulat de 25-28 la suta.

Radicalismul incepe sa-si faca loc in aceasta parte a Europei, dupa un deceniu si jumatate de reforme. Chiar daca tarile din regiune si-au atins, practic, obiectivele strategice – aderarea la NATO si UE – coruptia si adancirea discrepantelor sociale incep sa-si arate rezultatele in optiunile cetatenilor.

Noile curente politice sunt bazate pe promisiuni sociale de stanga, pe care social-democratii compromisi nu le mai pot sustine in mod credibil.

Apar, in plus, discursul justitiar, nationalist si xenofob, uneori cu accente antisemite, preluat din arsenalul extremei drepte, plus elementul religios.

Daca, in Polonia, de exemplu, Biserica Catolica a jucat un rol important in promovarea conservatorilor, in Romania, amvonul a fost inlocuit de microfoanele si camerele posturilor de televiziune controlate de Dan Diaconescu si Adrian Sarbu. Iar prelatii s-au multumit doar cu rolul sponsorizatilor cuminti.

Este greu de spus acum daca, in primele alegeri de la aderare, Romania si Bulgaria vor urma exemplul Poloniei sau al Slovaciei. Cert este doar ca noile curente radicale se consolideaza.

Democratizarea Europei de Est nu le mai apare acum tuturor drept ireversibila. Si putem sa ne intrebam daca nu cumva regiunea va experimenta un nou tip de autoritarism. Cu ce pret? Aceasta-i intrebarea.