Terorizatii (de Alina Mungiu-Pippidi)

Se pregateste un act de teroare in Romania. Unul despre care nu au aflat nici Scotland Yard, nici MI6 si nici chiar viligentii de la NSA care asculta telefoanele Al Qaeda din Pakistan, profitand de vidul legislativ si de absenta unor vajnici aparatori ai drepturilor omului ca Renate Weber sau Gabriela stefan din peisajul asiatic. Se pregateste un vot in Parlamentul Romaniei la o motiune de cenzura.

Pe cine ar trebui sa ingrijoreze acest lucru? Pe guvernul care sta sa pice? As! Ei au probleme cu procuratura, nu cu

Parlamentul. Pe guvernul care sta sa vina? Har Domnului, inconstienta e asa de mare ca se gasesc destui amatori. Nu, spaima cea mare nu e la cei care ar putea pica, nici la cei care ar putea urca, ci numai la cei care voteaza. Anonim, dar si anonimatul are riscuri.

Vorba aceea, sub comunism multi nu aveau ganduri negative cu partidul nici in privat, ca se stiau prea bine ca sa le fie teama in primul rand de ei insisi. Dupa 1990 multi din astia te luau deoparte si iti povesteau prin ce teroare au trecut ei sub comunism.

Iata ca o sursa absolut sigura, senatorul Corneliu Vadim Tudor, ne anunta ca asa stau lucrurile si azi. Parlamentul nu este sediul suveranitatii, cum gresit am putea crede, ci al terorii. Cei de acolo nu au puterea sa faca praf legi si oameni (cum adesea fac), ci sunt niste ocnasi legati cu lantul de vasla.

In plasticele cuvinte ale senatorului Tudor: „Cum ii aparam noi pe colegii nostri senatori si deputati care sunt terorizati de sefii lor de partid sau de liderii lor de grup? Sunt terorizati. Cum poate fi aparat un coleg de la PSD, care deodata se metamorfozeaza, este paralizat de frica, amenintat ca va fi dat afara?”.

La extrema cealalta – unde ne duce viata – un baiat cu simt artistic, chestorul Camerei, deputatul UDMR, Kelemen Hunor, despre care unii cred ca ar fi succesorul desemnat al lui Marko Bela, a gasit o solutie: „Stimati colegi, eu propun – si se poate confectiona in doua-trei zile – un paravan care va asigura caracterul secret al votului cu bile”, a spus el, conform

stenogramei. Bine gasit, scenograf trebuia sa-l faca mama lui. Cate nu poate face omul dupa un paravan, cu bile sau fara! Va amintiti scenele acelea din filmele negre cand detectivul sta in fata unui paravan in spatele careia se schimba o femeie atragatoare, si la momentul crucial ea isi arunca neglijent sutienul peste margine? Nu o sa-l mai pot vedea pe dl Kelemen fara sa revad aceasta scena.

Simpaticii membri ai arcului guvernamental, mai ales domnii Olteanu si Paravan, au uitat probabil ca una din promisiunile lor imediate in 2005 a fost si transparenta votului. La ora aceasta suntem unica tara din Uniunea Europeana la care un student in stiinte politice nu poate scrie o dizertatie despre cum se voteaza in Parlament, pentru ca nu are de unde sa stie.

In ciuda unei initiative legislative fluturate cu mare pompa, cam ca defunctul proiect liberal al lustratiei, mare parte din voturi nu se inregistreaza pe parlamentar sau sunt secrete, precum votul la motiune, deci daca eu, cetateanul turmentat, imi fac drum pe la Bucuresti si vreau sa aflu cum a votat parlamentarul ales de mine, in circumscriptia mea, la motiunea pentru scutirea berii de taxe

(foarte importanta pentru mine!) nu o sa pot afla. Inteleg acum de ce nu-l costa nimic pe dl Olteanu sau alti campioni ai votului uninominal sa promoveze darea peste cap a sistemului de vot, ca au ei antidotul pregatit. Nu o sa mai votam liste, o sa votam un om, care la randul lui, cand va ajunge parlamentar, o sa voteze. Secret! Sau pe blat. Fapt e ca nu vom avea cum sa-l tragem la raspundere de dupa paravanul lui.

si motiunea PSD, pe care am citit-o in intregul ei pentru dvs., are ceva de spus in aceasta privinta: „Legea ANI a fost mereu folosita ca o sperietoare impotriva legislativului”. Care, intelegeti, de frica a fost cat p-aci sa nu respecte aceasta importanta promisiune facuta Uniunii Europene (apud motiunea PSD).

Teribil! Ce va vine in minte cand va ganditi la acesti oameni sub teroare? Mie, avand o imaginatie mai mioritica, imi vine in minte o turma de oi. Ca in ea sunt prinsi si cativa caini, cateva capre sau chiar niste oameni nu mai conteaza: ca atunci cand un grup atat de mare se comporta ca o turma putinii din interior care sunt altfel se gasesc antrenati fara scapare.

Ce putem face ca parlamentarii nostri sa nu se mai comporte ca o turma de oi? Iata o problema de politici publice pe care studentii mei din Occident nu o pot imagina. Dar cei din Romania pot foarte bine. si solutii s-ar gasi.

Prima, sa fie mai putini, vreo jumatate? Cu cat mai multi, cu atat mai inutili se simt si sunt, si asta contribuie la vulnerabilitatea lor si le induce sentimentul romanesc al terorii.

Al doilea, sa ii aleaga sefii de partide ceva mai bine? Este, desigur, trist, ca unii sa stampileze pe mana pe membrii grupului lor parlamentar, iar altii sa aseze paravane, dar la urma urmei cine i-a ales pe acesti „colegi” turmisti, care daca nu mai sunt parlamentari nu mai sunt nimic, deci tremura sutienul pe ei? Ce viata interna de partid produce asemenea exemplare?

In multe din tarile foste comuniste singurul partid adevarat, chiar dupa atatia ani, ramane cel fost comunist. In vreme ce partidele noi sunt adesea dezorganizate si tembele, fostii comunisti se arata pragmatici si cu disciplina de partid. Ani de zile cam aceasta a fost si situatia noastra.

Stau si ma intreb daca principalul efect al acestei motiuni de cenzura nu va fi sa destrame mitul superioritatii PSD si ca, pana sa capatam vreun partid nou demn de acest nume, o sa il pierdem si pe asta vechi, ramanand doar cu turma.