Satra lui Mailat

Tiganii din tabara de la Tor di Quinto il blestemau ieri pe Nicolae Romulus Mailat pentru ca le-au luat painea de la gura si ii obliga sa vina in tara. Socul provocat de acesta a ravasit ieri intreaga Italie, cu tot cu imigrantii ei de imprumut.

Disparitia Giovannei Reggiani, femeia violata si ucisa de Romulus Mailat, un roman de etnie rroma, a indoliat intreaga Italie si a fost picatura care a revarsat un val de ura fara precedent impotriva imigrantilor din Est.

„Doresc sa va exprim sentimentele mele de profunda si emotionanta participare la imensa dumneavoastra durere. Moartea sotiei dumneavoastra Giovanna a ranit sufletele tuturor italienilor care, ca si mine, vi se alatura in aceste momente”, i-a scris premierul Romano Prodi lui Giovanni Gumiero, sotul femeii omorate.

Tiganii din satra asasinului Romulus Mailat au fost deja alungati din Roma, in urma lor ramanand imaginea dezolanta a unei comunitati de la periferia civilizatiei, imortalizata in aceasta pagina.

„Sa-l arza Dumnezeu, ca ma intorc acasa”

Cei ramasi, ieri, in tabara de la Tor di Quinto il blestemau indulgent pe criminal, nu pentru faptele sale, ci pentru ca le-a luat painea de la gura

La cativa kilometri de Roma se afla o gara mica: Tor di Quinto. Trenurile opresc aici din ora in ora, iar modul de acces este la fel de primitor ca si zona insasi: nu se gasesc bilete de intoarcere in Capitala, iar pentru a-ti cumpara un tichet de calatorie dus-intors trebuie sa te incadrezi intr-un interval de maximum 75 de minute.

Un minut in plus petrecut aici si te trezesti in mijlocul unui deal ce pare parasit, printre gunoaie si materiale de constructie depozitate de-a lungul caii ferate.

In padurea aflata in imediata apropiere a garii se afla, pana ieri, tabara romanilor sositi din zona Sibiului la munca in Italia.

Treziti dis-de-dimineata cu buldozerele langa cosmelii, acestia si-au strans toate lucrurile, si-au facut „bagaje” de fier vechi si aluminiu („le vindem ca sa avem bani sa ne intoarcem in tara) si, in final, au parasit locul lasand in urma imaginea unui taram lovit de un atac radioactiv violent.

Antena parabolica si posterele

Tabara de la Tor di Quinto se intindea pe cativa zeci de metri patrati. Intr-un perimetru intesat de bucati de carton legate cu funie si racordate la lumina printr-un generator, centrul asezamantului parea sa fi fost, de departe, „coliba cu parabolica” (cum i se zicea printre membri).

In speta, o antena cocotata la vreo 10 metri deasupra solului le asigura celor de aici, prin rotatie, contactul cu televizorul.

O alta mare „atractie” a zonei o reprezentau afisele de tot felul: piese de teatru, indopati cu steroizi zambind gales catre auditoriu si domnisoare ce le dezvaluiau reprezentantelor sexului frumos de pe aici ce inseamna ultima moda in materie de lenjerie intima.

In rest, locul parea ieri un veritabil bazar al nimicului. Pe langa tonele de gunoi, aruncate intr-o vale ca sa nu le acopere calea de acces in asezamant, locuitorii lasasera in urma biciclete pentru copii, vase, paturi, cutite, mese, scaune, reviste, haine, toate de-a valma, raspandind un puternic miros de putrefactie.

„Il mio fratello ii cam nervos…”

Ultimii ramasi, in numar de cinci, erau ieri-dimineata in focuri maxime. Cu o mana se strangeau lucrurile, cu cealalta se fuma, iar cu gura se injura, mai ales pe Nicolae Romulus Mailat, cel considerat responsabil pentru destramarea paradisului occidental si aruncarea tuturor in cosmarul intoarcerii acasa.

„Sa-l arza Dumnezeu, sa-l arza, ca oricum cat statea p’aici nu facea nimic. Traia numa’ de pe urma noastra. Si uite acuma, abia am sosit si eu de o luna si ma intorc acasa. Si fara niciun ban”, iata o varianta de a reda problema, in interpretarea unuia dintre fratii Neamtu.

Celalalt, „adica tot Neamtu”, ne explica primul, dupa ce pomenise ca e fratele sau, incarca de zor la o bicicleta ce pare inchiriata cu ora de la o consignatie de vechituri. In sacii legati de ghidon si sa se afla fier vechi si aluminiu, „garantia unui bilet de intoarcere in tara”. „Il mio fratello, Remus, si el ii nervos pe Romulus asta.

Aicea mai lucram ca zidari, mai faceam una-alta, acu’ merem acasa, nici bani de o pane n-avem”, epuizeaza problema Nicu.

Romulus si Remus, „ca in legenda”

Locul e intesat de ziaristi italieni care-si fac cruci ca intr-o finala olimpica la vederea privelistii, iar politistii stau adunati in grup si ranjesc la vederea antenei parabolice spanzurate.

Dintr-un colt se aude zdranganit de cazane, e femeia care a terminat de „impachetat” si ultimul sac, in timp ce capul familiei da telefoane si intr-un final se decide: „Gata, fa, pana duminica cand o taiem de la astia, stam la Bologna. Am vorbit cu varu-miu”.

Intre timp, cei doi frati Neamtu au terminat si ei bagajele si se sfatuiesc asupra locului celui mai apropiat depozit de reciclat fier vechi.

„F… mama lui de Romulus, ce ne-o facut prostul asta. Ne-or luat astia datele, nici nu o sa mai putem sa ne intoarcem aici in veci. Si cand te gandesti ca i-am spus, inainte de plecare: „Ia uite, ma, merge si frate-miu, o sa fiti ca Romulus si Remus, aia din legenda”.

Remus nu pare foarte incantat de comparatie. Momentan se sterge de zor pe un covor uitat, dupa ce, in prealabil, a calcat intr-un rahat uitat pe „ulita” principala.

de Andrei Craciun, Mihai Mincan

integral in Romania Libera