Sari direct la conținut

A treia editie PLAY – Festival de spectacole contemporane in proiectie – 28/29 aprilie

HotNews.ro

PLAY – Festivalul de spectacole contemporane în proiecţie, organizat de Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI) în parteneriat cu Teatrul de Comedie şi Institutul Polonez din Bucureşti va avea loc marţi, 28 aprilie 2015, de la orele 19:00 şi miercuri 29 aprilie 2015, începând cu orele 18:30 la Sala Nouă a Teatrului de Comedie.

Potrivit organizatorilor, misiunea PLAY – Festivalul de spectacole contemporane în proiecţie este de a oferi oportunitatea vizionării pe suport video a unor spectacole mai puţin cunoscute publicului român de pe scena internaţională actuală, precum şi de a readuce în atenţia celor interesaţi lucrări de referinţă din istoria teatrului care au impact asupra fenomenului spectacologiei contemporane.

Organizatorii festivalului PLAY au decis ca prima zi de proiecţie să fie dedicată artelor participative şi performance-ului. Cei prezenţi la eveniment vor avea ocazia să urmărească creaţia coregrafului de origine franceză Jérôme Bel, The last performance (1998) şi un spectacol reprezentativ al grupului britanic Forced Entertainment, First Night (2001).

În deschiderea evenimentului Flavia Stamate, scenograf, masterandă a programului de studii „Societate, multimedia, spectacol” (SMS) va prezenta o expoziţie alcătuită dintr-o selecţie de fotografii în proiecţie care va cuprinde şi un dispozitiv urban scenografic.

În cea de-a doua parte a festivalului PLAY, Adrian Manolescu, artist video şi directorul festivalului itinerant de film Tripoteca, va fi prezent la eveniment pentru a susţine o scurtă dezbatere pe baza conceptelor de Open Source, Copyleft şi Creative Commons. Discuţia va porni de la problema valorii morale a libertăţii care i se oferă artei în raport cu epoca digitală a prezentului.

Dezbaterea va fi urmată de o sesiune de Q&A, de proiecţia experimentului video al fotografului, sculptorului şi artistul vizual american Gordon Matta-Clark, Splitting (1973) şi de performance-ul multimedia A Dandypunk, distins cu marele premiu la festivalul de film „République Internationale des Arts- AKROBATIKA” în anul 2012.

Întrucât în luna aprilie 2015 se comemorează 100 de ani de la naşterea regizorului şi scenografului Tadeusz Kantor, Institutul Polonez din Bucureşti a avut amabilitatea de a oferi festivalului PLAY două dintre cele mai cunoscute şi apreciate producţii ale companiei Cricot 2 alături de care Tadeusz Kantor şi-a urmat căutările artistice. Clasa Moartă (1975) şi Să piară artiştii (1985) sunt considerate capodopere ale teatrului vizual şi reprezintă spectacole de arhivă, document al investigaţiei noţiunilor articulate de Tadeusz Kantor în opera sa manifest: „Teatrul morţii”.

Accesul la eveniment este gratuit.

PLAY – Festivalul de spectacole contemporane în proiecţie este organizat de masteranzii programului interdisciplinar „Societate, multimedia, spectacol” (SMS) derulat de Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI) la Facultatea de Litere a Universității din București. Acesta reprezintă practica de specialitate aferentă anului II de studiu şi este coordonat de Cristina Modreanu, critic de teatru şi lector universitar, doctor în cadrul programului de masterat SMS.

Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI) este primul centru de cercetare post-universitară din România în domeniul ştiinţelor socio-umane acreditat cu titlul de EXCELENŢĂ de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS), în anul 2001.

Programul de desfasurare a evenimentului:

28 APRILIE 2015

19:00 – Expoziție foto în proiecție – dispozitiv urban scenografic, prezentată de Flavia Stamate( scenograf)

19:30 – Jérôme Bel – The last performance (1998)

21:30 – Forced Entertainment – First Night (2001)

29 APRILIE 2015

18:30 – Open Source & Creative Commons – prezentare, Q&A cu Adrian Manolescu (Tripoteca)

-19:00 – Gordon Matta-Clark – Splitting (1973) 11′ & Multimedia Performance by A Dandypunk (2013) 15′

Retrospectiva Tadeusz Kantor – 100 de ani de la naştere

20:00 – Clasa Moartă (1975)

22:00 – Să piară artiştii (1985)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro