Adio, "Le grand K"! Noua definiție a kilogramului a intrat în vigoare
Adio „Le grand K”! Noua definiție mondială a kilogramului, independentă de orice obiect fizic, a intrat în vigoare luni, scrie AFP.
Noul sistem internațional de măsură care vizează de asemenea amperul, gradul kelvin și molul a fost convenit în noiembrie la Versailles, în apropiere de Paris, de către Conferința generală pentru greutăți și măsuri (CGPM) creată șa sfârșitul secolului al XIX-lea.
Reprezentații a 60 de țări au votat atunci o „decizie istorică” în favoarea redefinirii Sistemului internațional de unități (SI), modificând astfel definiția mondială a kilogramului, a amperului, a gradului kelvin și a molului.
Până acum, kilogramul era definit ca fiind egal cu masa „grand K”, un cilindru de platină și iridiu conservat cu grijă din 1889 la biroul internațional pentru greutăți și măsuri (BIPM) la Sèvres, în apropiere de Paris.
Ori, oamenii de știință au observat că masa prototipului internațional a variat ușor în raport cu cele șase copii-martor realizate la acea epocă.
Această variație pare anecdotică pentru marea masă a oamenilor, dar poate deveni problematică în condițiile în care știința și industria au intrat în era micului infinit, în special prin dezvoltarea tehnologiilor cuantice.
Kilogramul va fi deci definit de acum în raport cu constanta lui Planck (h) a fizicii cuantice.
Alte schimbări: kelvin, măsurat în raport cu apa, va fi redefinit plecând de la constanta lui Boltzmann (k), amperul de la sarcina electronică a unui proton, molul, unitatea de măsură a materiei, va fi definit în legătură cu constanta lui Avogadro (NA).