Adrian Cioroianu: Ne-am vaccinat cu ideea că educația nu te mai ajută. Devenim o masă de sclavi
Istoricul Adrian Cioroianu, managerul Bibliotecii Naționale a României, critică starea în care a ajuns învățământul românesc, susținând că o educație proastă subminează societatea care devine „o masă de manevră și o masă de sclavi”.
„Nu există o rețetă mai directă în a submina o societate decât aceea de a banaliza educația, de a te mulțumi cu generații de oameni mediocru pregătiți. Asta este rețeta clară și directă de a submina o societate: dă-i o educație proastă și o să vezi rezultatele. În 30 de ani, devin o masă de manevră și o masă de sclavi”, a spus Cioroianu într-un interviu pentru Europa Liberă.
„De aproape 30 de ani ne-am vaccinat cu această idee că educația nu te mai ajută. Copiii nu-și mai știu notele între ei, ca nu cumva să fie stresați. Este maniera cea mai clară de a ne autosabota. Sabotăm ideea de competiție și de meritocrație. Înainte, dacă vedeai că un coleg a luat 10, te simțeai puțin dator să îl ajungi din urmă. Acum, parcă ar fi contul din bancă, carnetul de note e secret. Din aparenta grijă față de elevi, s-a ajuns la rezultatul total opus. Elevul e tot mai bombardat, tot mai acoperit cu tot felul de activități conexe, care îi răpesc, în cele din urmă, copilăria”, a mai spus Cioroianu.