Sari direct la conținut

Angela Merkel: Remarca privind cele 30 de zile pentru Brexit a fost pentru a sugera timpul scurt

HotNews.ro
Angela Merkel, Foto: Captura presidency.ro
Angela Merkel, Foto: Captura presidency.ro

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că nu a oferit Marii Britanii 30 de zile pentru a găsi o soluție pentru problema de la granița irlandeză, ci a dorit să scoată în evidență timpul scurt până la ieșirea țării din Uniunea Europeană, conform Reuters, citat de Mediafax.

„Am spus că ceea ce poate fi îndeplinit în doi sau trei ani poate fi îndeplinit și în 30 de zile. Mai bine spus, ar putea fi îndeplinit până la data de 31 octombrie”, a declarat Merkel.

„Nu este vorba de 30 de zile. Cele 30 de zile erau un exemplu pentru a evidenția timpul scurt, deoarece Marea Britanie dorește să iasă din UE în data de 31 octombrie”, a adăugat cancelarul german.

Cancelarul german Angela Merkel sugerase, cu ocazia întrevederii cu Boris Joshnson, că s-ar putea încerca găsirea unei soluţii pentru frontiera irlandeză în 30 de zile.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro