Anul 2024. Repetiție cu măști, șampanie și artificii
De un an și jumătate statul este condus de o coaliție de partide care și-a propus să se mențină la putere dincolo de anul 2024 (să nu ne lăsăm influențați de mesajele publice care aparent ar contrazice această concluzie), sens în care a semnat unele documente (publice) în toamna anului 2021. Teoretic, ceea ce și-a propus coaliția PSD – PNL – UDMR este în grafic și poate fi atins, chiar dacă anumite tensiuni și fricțiuni între cele trei partide răzbat în spațiul public, le iau cu titlu de picanterii.
În luna mai ac., conform înțelegerii, șeful PNL, Nicolae Ciucă, va renunța foarte probabil la poziția de premier și va prezenta demisia cabinetului său, urmând să sprijine candidatura lui Marcel Ciolacu pentru poziția de prim-ministru și formarea rapidă a noului guvern, care va și organiza și gestiona toate procesele electorale ale anului 2024. Nicolae Ciucă va ocupa după luna mai poziția de șef al Senatului, deci a doua poziție în stat, după cea a președintelui.
Nu se întrevede la acest moment vreo opoziție din partea Palatului Cotroceni față de aplicarea planului, așa cum a fost acesta convenit în toamna lui 2021. Iar PSD se pregătește serios pentru ceea ce consideră a fi principalul său obiectiv politic în anul 2024: alegerile. Un prim pas este făcut prin plasarea în fruntea Autorității Electorale Permanente a lui Toni Greblă[2] – evident, un personaj controversat, ca mai toți pionii împinși de PSD în fruntea instituțiilor alocate prin algoritm politic.
O fotografie a momentului privită în ansamblu și nu focusându-ne pe personaje, ne arată că PSD și PNL și-au atins scopul principal, pentru că sondajele de opinie confirmă că cele două partide pot forma singure o majoritate, fără să mai fie nevoie să includă UDMR în coaliție. Al doilea aspect – nu există alternative: AUR se străduiește din greu să semene cu o formațiune extremistă, iar USR, PMP și FD – REPER[3]? – nu sunt (încă) decise (sau deschise) să constituie un pol alternativ, de opoziție.
În oricare din variantele publicate de institutele de sondare a opiniei publice, fie că este vorba de cercetarea CURS din ianuarie[4] sau cea a INSCOP din martie[5], PSD și PNL ar putea forma acum o coaliție cu o majoritate în Parlament de minim 55-56%, după redistribuiri.
Dacă USR, PMP și FD ar forma un pol electoral de opoziție (REPER nu apare în sondaje cu intenții de vot care să merite luate în calcul), ar putea conta teoretic (aritmetic) pe minim 14% din voturile electoratului, dar dinamica electorală a unei coaliții de opoziție credibilă este de obicei mai bună decât a fiecăruia dintre formațiunile care o compun, luate independent.
Sondajul INSCOP cotează foarte bine AUR – aparent pe seama PSD, în scădere față de ianuarie – și aduce în atenție obscurul partid SOS România, care are „meritul” de a o fi primit pe Diana Șoșoacă ca membru al formațiunii.
Rămâne un mister pentru mine cum se face că o parte atât de mare a electoratului (ce pare chiar mai mare decât cea reflectată în sondajele de opinie, dar aparențele înșală când vine vorba de binomul ‘simpatie – vot’) agreează persoane atât de inconsistente ca George Simion ori Diana Șoșoacă; este însă clar că impactul perioadei pandemice, al războiului din Ucraina și al propagandei dure (de război) a rușilor a alimentat iraționalul care face posibile aceste – zic eu – anomalii.
Partidul SOS România, din care Diana Șoșoacă face parte, este fondat (aparent) de un militar în rezervă – Gib Gabriel -, de soția acestuia și de (probabil) un partener de afaceri și de opinii, Viziteu Maricel.[6] Teoretic, faptul că Diana Șoșoacă frecventează ambasada Federației Ruse[7] și creditează retorica de război a agresorului (nu de ieri de astăzi) și inamicului existențial al României, că este creditată ca legătură GRU[8], ar trebui să provoace o reacție imediată de respingere (patriotică) în partidul respectiv. Dar nu este cazul, evident afinitatea este perfectă, în cuget și simțiri.
Pot înțelege performanța gimnasticii propagandistice a Kremlinului, care a sucit multe minți respectabile de români, înlocuind vechiul inamic natural Rusia cu Ucraina (Ucraina ne-a luat Bucovina!), dar înțeleg mai puțin cum de a scuturat bruma de istorie învățată la școală până la a-i face acum pe unii (repet, respectabili) să nu-i mai vadă pe ruși așa cum au fost și sunt: agresivi și revizioniști.
Cazul lui George Simion este ceva mai elaborat, parcă se vede undeva în spatele său un proiect menit să-l transforme – dincolo de limitele abilităților sale naturale și a educației pe care a dobândit-o – într-un „candidat manciurian”[9]: ici îl vedem deghizat în Corneliu Zelea Codreanu[10], colo aflăm că un fost ministru de la Chișinău își aduce aminte că a primit informații că Simion a avut contacte cu ofițeri și agenți FSB în afara țării[11].
Dacă tragem linie, prin urmare, constatăm că: (i) partidele parlamentare democratice care se află la guvernare vor să păcălească competiția electorală pentru a rămâne la putere după anul 2024; (ii) opoziția democratică este dezorganizată și, practic, nu contează; (iii) partidele politice anti-democratice câștigă simpatie, în ciuda faptului că au lideri controversați și periculoși (dacă se va dovedi că se află în legătura unor puteri străine inamice), profitând de inconsistența (ipocrizia?) manifestă a establishment-ului.
IT’S THE ECONOMY STUPID[12]
Sugrumarea competiției politice reale, prin înțelegeri între cel mai importante două partidele politice românești, are multe efecte nedorite pentru cetățean, dar este pe placul politicienilor mediocri, care ajung iremediabil să cocheteze la un moment dat cu corupția, încurajați fiind de protecția (iluzorie, până la urmă, a) apartenenței la o majoritate confortabilă.
Ca să intru în concret, zilele trecute senatorii au votat pentru adoptarea unor modificări/completări la Codul penal, printre care și un amendament – rămas restant probabil de pe vremea guvernelor Dragnea și a infamei OUG 13 din ianuarie 2017, care ne-a scos atunci în stradă; o dovadă că Iordache nu-i făcea doar pofta lui Dragnea – care reglementează infracțiunea de abuz în serviciu.[13]
Ce vor politicienii majorității? Să nu fie infracțiune dacă prejudiciul este sub 250 de mii de lei. Adică abuzul nu este grav dacă se produce un prejudiciu interesului public care costă mai puțin de 50 de mii de euro – ce convenabil, nu? Implicit, o pâine bună de mâncat pentru retorica partidelor extremiste (că o opoziție politică democratică acătări nu prea avem).
Alte exemple concrete? Din păcate pot aduce multe: dezastrul din portofoliul ministrului transporturilor – gravele accidente feroviare de la Roșiori[14] și Galați[15], scandalul mitei de la Compania de Aeroporturi București[16], scandalul Bîstroe[17]; scandaloasa incompetență a ASF în privința asiguratorilor care vând polițele RCA[18]; tolerarea incredibilă de către Parlament a președinției scandaloase a lui Mihai Busuioc la Curtea de Conturi[19] și așa mai departe (puteți adăuga multe altele) – toate dând măsura unei clase politice compromise, responsabilă de continua vulnerabilizare a rezilienței statului român.
Toate aceste exemple – și altele pe care nu le-am pomenit dar le știți prea bine – induc efecte negative certe asupra echilibrului democratic, afectându-l vizibil. Apar astfel fisurile, dacă pot spune așa, în acel edificiu pe care îl numim reziliență, iar fără reziliență este vulnerabilizată securitatea statului pe toate palierele: social, economic, politic și așa mai departe.
Despre politic am vorbit. Să vorbim puțin și despre economie, pornind de la evaluarea Goldman Sachs privind perspectivele de evoluție ale economiei României în anii 2023 – 2024[20]:
România este într-o etapă de moderație a activității economice, dar creșterile salariale sunt puternice. Economia a încetinit în a 2-a parte a anului trecut, în linie cu un comportament general al țărilor din regiune, dar piața muncii a fost robustă, cu majorări medii anualizate de 13% ale veniturilor angajaților.
Presiunile inflaționiste rămân ridicate. Banca Națională a României se așteaptă la un declin al dinamicii prețurilor pentru lunile următoare, în condițiile unei contribuții pozitive dinspre energie și prețurile alimentelor. Pe de altă parte, toate componentele inflației au presiuni ridicate de creștere. BNR va menține la 7% rata de dobândă de intervenție în 2023.
Deficitul de cont curent este de 9%, însă, spre deosebire de cele ale Cehiei și Ungariei, de asemenea, ridicate, cel al României pare structural, având în vedere că din punct de vedere energetic – cu producție atât de țiței, cât și de gaze naturale – țara este în cea mai mare parte independentă.
Finanțarea deficitului extern care este major pare destul de sigură la acest moment, având în vedere transferurile UE echivalente cu 4-5% din PIB și investițiile străine directe care în mod normal adaugă alți 2% din PIB. Deficitul de cont curent mare al României rămâne riscul primordial al economiei pe termen mediu.
Deficitul bugetar al României este de 6%, însă Guvernul are angajamente pentru reducerea la 4,4% în acest an și la 3,0% în 2024. Există, însă, un scepticism larg răspândit – inclusiv la banca centrală – că aceste ținte vor fi atinse. Un factor de frânare este faptul că 2024 va fi un „super-an” electoral, cu alegeri parlamentare, prezidențiale, locale și europarlamentare.
Banca Națională a României operează un curs de schimb flotant, dar a indicat că este în favoarea unei flexibilități mai mari a ratei de schimb cu trecerea timpului. Leul este supraevaluat cu 5-6%, conform aprecierilor băncii centrale, care recent a tins să se opună riscurilor de depreciere, dar se așteaptă la o slăbire a leului care urmează să survină în timp.
O privire aruncată din afară este întotdeauna preferabilă, iar Goldman Sachs are, de dincolo de Atlantic, o perspectivă mult mai bună decât cea care se deschide de pe Dâmbovița. Iar americanii o spun clar: nu ne mai putem aștepta la reforme structurale de la guvernul Ciucă sau cel viitor, Ciolacu. Ce nu spun ei, dar noi o știm prea bine, este că, dimpotrivă, ne putem aștepta la tot soiul de pomeni electorale care să afecteze ținta de deficit bugetar.
Fitch Ratings – fără să contrazică în vreun fel concluziile Goldman Sachs -, tocmai ce a revizuit ratingul României (privind datoria guvernamentală) de la negativ la stabil (BBB-/F3). Adică creditează ideea că România este stabilă și s-a dovedit oarecum rezilientă, în termenii următori[21]:
•Se estimează că deficitul bugetar în 2022 s-a închis la aproximativ 6,3% din PIB. Proiecțiile fiscale Fitch sunt doar puțin peste cele oficiale, cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB în 2023 și 4,0% în 2024. Ne așteptăm ca reducerea deficitului bugetar să rezulte din venituri mai mari susținute de reformele fiscale, în timp ce raportul cheltuieli/PIB rămâne într-un teritoriu stabil.
•Economia a crescut cu 4,5% în 2022, iar ritmul de creștere a fost menținut în trimestrul 4, în contrast cu încetinirea semnificativă a zonei euro, partenerul comercial cheie al României. PIB-ul este cu aproape 7% mai mare decât vârful său dinainte de pandemie, una dintre cele mai puternice performanțe dintre membrii UE. Finanțele externe s-au dovedit, de asemenea, relativ reziliente, rezervele internaționale crescând cu 10,1 miliarde euro în ultimele 12 luni la 57,7 miliarde euro în februarie 2023, reflectând ISD stabile și fluxuri mari de fonduri provenind de la UE.
•Marea coaliție formată din trei partide de guvernământ (Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România), care a fost formată în noiembrie 2021, a făcut progrese în planurile sale de consolidare fiscală și reformă economică și avem mai multă încredere că stabilitatea politică va fi menținută.
Mesajul Fitch a fost imediat preluat de diverși lideri ai coaliției, pentru a fi folosit în scopuri de PR, firește; ministrul de finanțe, Adrian Câciu, a oferit următoarea declarație[22]: Decizia Fitch Ratings reprezintă o dovadă a recunoașterii internaționale a agendei Guvernului României pentru a asigura consolidarea fiscal-bugetară și confirmarea că măsurile deja adoptate au fost cele corecte, necesare pentru țara noastră și extrem de așteptate de către toți partenerii noștri externi. Totodată, trebuie remarcate și estimările pozitive ale agenției referitoare la potențialul de creștere economică a României pe termen mediu.
Mesajul Fitch este destinat investitorilor activi în piețele de profil, retorica ministrului de finanțe este destinată alegătorului român, plătitor de taxe, deci ușor cosmetizată. Conform Ziarului Financiar[23], în primele zile ale lunii martie ne-am împrumutat la dobânzi de 8%; din UE doar Ungaria (condusă tot de populiști) se împrumută mai scump.
În anul 2023 vom plăti dobânzi pentru împrumuturile externe scadente de 35 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă că vom fi în situația de a ne împrumuta scump, pentru a plăti dobânzi scadente la împrumuturi contractate cu ceva ani în urmă la dobânzi de două sau trei ori mai mici. Ori, din această perspectivă, ministrul de finanțe nu are cu ce să se laude, dimpotrivă.
În fine, ar mai fi de adăugat că nu se întrevede dinspre clasa politică nicio strategie – de planuri nici nu mai vorbesc – prin care să rezolve problema spinoasă a dezechilibrelor de dezvoltare dintre regiunile României, care se află cel mai probabil la originea migrației masive a românilor peste hotare, în căutarea unui trai mai bun.
România a avut parte de a treia cea mai mare creștere a ponderii PIB/capita în media UE, după Irlanda și Lituania: în perioada 2011-2021, PIB/capita din România a consemnat un avans de 19,6 puncte procentuale, față de 22,8 puncte procentuale în cazul Lituaniei, respectiv 87,5 Irlanda.[24]
România se remarcă negativ prin prisma disparităților uriașe dintre regiuni: dacă Bucureștiul are un PIB/capita dublu față de media națională, cel mai sărac județ din țară, Vaslui, are un PIB/capita la 36% din media națională (în 2019); regiunea București-Ilfov se află, raportat la PIB/capita, la 164% din media UE (locul 14), în timp ce regiunea Nord-Est se găsește pe locul 266 din 281 de regiuni ale Uniunii Europene.
INTERVIURILE HotNews.ro