Aplicarea legii din S.U.A. privind împrumutul şi închirierea în cazul Uniunii Sovietice (1941-1945)

Afirmarea pe toate căile a excepţionalismului rusesc, în paralel cu susţinerea unei politici imperialiste de către autorităţile de la Moscova nu constituie o noutate în relaţiile internaţionale actuale. Această situaţie este mai veche şi un exemplu în acest sens îl constituie poziţia dură susţinută de Nikolai Nikiforov la o conferinţă ştiinţifică desfăşurată la Washington, la 15 iunie 2011 şi intitulată „Relaţiile sovieto-americane în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale: Istorie şi lecţii pentru astăzi”. Adjunctul directorului Institutului de Istorie Militară din Moscova nu a fost de acord cu ideile pe care istoricii occidentali le-au prezentat în mod argumentat cu diferite prilejuri şi a afirmat, în spiritul excepţionalismului rusesc, faptul că în Vest nu sunt recunoscute suficient meritele pe care le are Uniunea Sovietică în victoria obţinută de Naţiunile Unite împotriva Germaniei în anul 1945.

Desfăşurată la Centrul Woodrow Wilson din capitala S.U.A., acea conferinţă a fost cofinanţată de Ambasada Federaţiei Rusiei din S.U.A. şi, drept urmare, nu trebuie să ne surprindă afirmaţiile lui Nikolai Nikiforov. Excepţionalismului rusesc, combinat cu un complex de inferioritate faţă de Statele Unite ale Americii şi cu o autovictimizare tipic rusească au fost sprijinite mereu de autorităţile de la Moscova, indiferent dacă a fost vorba despre regimul ţarist, cel comunist sau despre politicienii care au ajuns la conducere la Kremlin după desfiinţarea Uniunii Sovietice în anul 1991.

În opinia unor istorici militari ruşi (Nikolai Nikiforov fiind doar unul dintre ei), Occidentul subestimează sau chiar ignoră sacrificiile pe care cetăţenii Uniunii Sovietice le-au făcut în lupta împotriva Germaniei. Aceiaşi istorici ruşi ignoră însă consecinţele distrugătoare pe care pactul Ribbentrop-Molotov le-a provocat în Europa. Mai mult decât atât, există istorici la Moscova care subestimează ajutorul acordat Uniunii Sovietice de autorităţile de la Washington prin legea de împrumut şi închiriere, care a fost aprobată de Congresul S.U.A. la 11 martie 1941.

Ceea ce nu înţeleg sau nu acceptă istoricii militari ruşi este faptul că, totuşi, în arhive a fost păstrat un document sovietic/rusesc pe tema ajutorului acordat Uniunii Sovietice de către S.U.A. în timpul celui de-al doilea război mondial. În documentul pe care l-a semnat la 21 mai 1944, Anastas Mikoian i-a informat pe Iosif Stalin şi Viaceslav Molotov despre livrările de arme, echipamente industriale, alimente şi alte mărfuri puse la dispoziţie de S.U.A. în baza legii de împrumut şi închiriere, în perioada 1 octombrie 1941 – 1 mai 1944, astfel:

„Vă trimit informaţiile privind livrările către Uniunea Sovietică de arme, echipamente industriale, materiale şi alimente, trimise de Statele Unite ale Americii în baza Legii cu privire la transferul sub formă de împrumut sau închiriere („împrumut-închiriere”); aceste informaţii sunt destinate publicării în presă.

Este evident din aceste informaţii faptul că, în perioada 1 octombrie 1941 – 1 mai 1944, S.U.A. au trimis Uniunii Sovietice, sub formă de împrumut-închiriere, arme, echipamente, materiale şi alimente în valoare totală de 5.357.300.000 dolari şi cu o greutate de 8.514.000 tone, fără a include greutatea celor 92 de nave livrate sau greutatea celor 3333 de avioane, care au sosit pe calea aerului.

Livrările în funcţie de valoare şi de greutate nu includ următoarele informaţii:

– marfă transportată cu nave americane, descărcată în Anglia în anii 1942 şi 1943 şi transferată [Uniunii Sovietice] de englezi şi americani, în cantitate de 115.000 de tone;

– marfă expediată din S.U.A. şi inclusă în livrări engleze[:] 239.000 tone;

– marfă canadiană expediată prin porturile din S.U.A.[:] 18.000 de tone;

– marfă pe care am achiziţionat-o cu numerar din S.U.A., înainte de Legea de împrumut-închiriere[:] 372.000 de tone, în valoare de 105,3 milioane de dolari;

– marfa Crucii Roşii şi cadouri de la diverse organizaţii publice[:] 25.500 de tone, în valoare de 36,4 milioane de dolari.

Din cantitatea totală de mărfuri expediate de S.U.A. până la 1 mai 1944, în baza Legii de împrumut-închiriere:

– Au sosit în U.R.S.S. 7.410.600 t. (87,0% din ceea ce s-a expediat) – [în valoare de] 4,6116 miliarde de dolari (86,1% din ceea ce a fost expediat);

– În Iran [sunt] 166.700 t. (2,0%) – 155,7 milioane de dolari (2,9%)

– În drum [spre U.R.S.S.:] 517.400 t. (6,1%) – 288,8 milioane de dolari (5,4%);

– Scufundate[:] 419.000 tone (4,9%) – 297,5 milioane de dolari (5,5%);

– Pierderi de avioane în zbor [:] 28 unităţi – 3,7 milioane de dolari (0,1%).

În plus faţă de datele de mai sus privind pierderile de marfă, 17.000 de tone de mărfuri canadiene şi engleze, trimise nouă pe baza Legii de împrumut-închiriere şi încărcate în porturi din S.U.A., au fost scufundate.

Pierderile pe mare ale mărfurilor de împrumut-închiriere sunt prezentate pe ani:

– 1942 – 311.500 tone – 14,2% din marfa expediată;

– 1943 – 56.100 tone – 1,2% din marfă;

– 1944 – 51.400 tone – 3,2% din marfă (ianuarie-aprilie).

De asemenea, anexez informaţii mai detaliate, care nu sunt pentru publicare; aceste informaţii includ date despre transporturile celor mai importante tipuri de arme, echipamente, materiale şi produse alimentare, toate fiind livrate în baza Legii de împrumut-închiriere”.

Citeste întregul articol si comenteaza pe Contributors.ro