Apocalipsa intelectului (1)

De zeci nu puține de ani mă ocup de textele altora. Așazis academice. În primul rând, de dragul studiului, pasiunii, curiozității, încântării și evoluției/luminării proprii. Așa făcându-se că am ajuns demult (progresiv tot mai mult) să-mi dau seama de nivelul sau cultura stăpânite de autori, cele fructificate ori subînțelese în cele mai multe texte, ca și de faptul că unele cărți sau articole din bibliografiile declarate de către varii colegi n-au fost niciodată citite, că unele citate sunt preluate din lucrările altora („mân-a 2-a/3-a/7-a”), ignorând nu doar ideile/viziunea/filozofia de bază ale autorilor originari, ruperea trimiterilor din orice context, ci și trădând slaba până spre totala neînțelegere a respectivului citat/autor, așadar lipirea lui artificioasă. Bibliografii neasimilate efectiv, ci inflate forțat, nu doar la final de texte, dar și prin trimiteri interioare, părând erudite fără a fi (căci sunt evocate fie „din auzite”, fie din simpla coincidență a unor termeni din titluri/subtitluri). Te nedumerești, te îndoiești, te miri, te mâhnești. Uneori, izolat sau rarissim, asemenea situații compromițătoare revoltă; alteori îți provoacă râs hohotit. Personal, nu de puține ori întâlnirile de asemenea tip îmi trezesc zâmbet paternalist ori compasional. Mai dincoace sau mai departe de asemenea artificii și șmecherii… cât de des nu se-ncurcă oamenii cu intelectul, cultura, doctoratul doct și profesoratul docent, în vreme ce-ar fi fost mult mai potriviți și fericiți la muncă fizică, după vreo tejghea, volan stradal ori tron de herstail, la administrat ferme sau finanțe, la crescut copii… Și mai ales cât de greu e/nu e pentru cei instalați icicolo prin pile, numiri sau chiar preluări/moșteniri de scaun, dar cu vocația ori descoperită niciodată, ori intuită prea târziu ca să mai iasă din rutini… Nu zic (mă jur că nu zic) asemenea lucruri din bârfe sau maliții pitite, căci aș putea cita cu ghilimele confesiuni sincere (de n-ar fi fost făcute discret, ba la mese și-nveseliri tainice, ba la deplângeri sau regrete oftate pe-un umăr, ba prin gestualități relevante).

Problema e că pe zi ce trece văd proceduri de intelectualism sau parură (chinuite, contorsionate, forțate) nu doar la tineri încă neorientați, grăbiți, șmecheri sau doar necultivați. Tot mai frecvent, neizolat, parcă încep să avanseze spre masiv și printre/peste generații. Etica multor colegi devine tot mai firavă, adaptată la formalism (+ interese materialist-cantitative), artificiul și impostura câștigând teren, metodă, stil, laolaltă cu închiderea ochilor, neobservarea și acordul tot mai multor mentori, profesori, coordonatori, prezidenți și membri de comisii. În „școli”/„catedre” de cercetare, de evaluare sau de profesorat, ba chiar și prin acțiuni gen „grupuri de studii” și conferințe, se formează gășcuțe și camarile cu circuit relativ închis, cu acoliți racolați inclusiv din străinătate, susținându-se nelimitat și vocal, nu doar instinctul politic ci și organizarea lor de rețea temerară și autoritară insinuându-se sistematizat. Experți ai mai tuturor comisiilor sunt invitați, aleși sau propuși în baza apartenențelor sau obediențelor mai mult sau mai puțin amicale/colegiale/breslașe, tacit discrete, ba chiar și parafat oculte. Pe lângă sau printre ele, insul incoruptibil va fi dominat, neutralizat, marginalizat, demisionând singur. Însă cu-asemenea detalii tocmai atinse am intrat deja în cu totul alt nivel sau univers socioprofesional, în setul următor de justificare, oportunitate, presiuni, motivații.

Vorbesc cum vorbesc și scriu cum scriu și pornind de la faptul că, pe de altă parte/latură de preocupare, citesc masiv textele altora și în atenta vedere a evaluării, susținerii, recomandării, corectării, reformatării și editării lor pentru publicare. Cu privire la acestea învățând lucruri interesante și încântându-mă personal tot mai rar, nu de puține ori întristându-mă. Totuși, în domeniul redacțional-editorial nu caut, nu decid și nu muncesc pe texte de dragul satisfacției personale. Ci deschizându-le, lecturându-le, admițându-le și îngrijindu-le și în ideea reprezentării cinstite a intelighenției profesionale, așadar inclusiv de dragul/nedragul expunerii dimensiunilor sau gradelor de competență și creativitate mergând nu numai spre zenit, ci și spre mărunt, jenant sau 0. Așadar admit și pierd multă vreme și în favoarea textelor slăbuțe, numai și numai din spiritul liberal-democrat al expunerii oneste a realului, al eticii care consideră că lumea trebuie să fie conștientă de propria heterogenie, incluziv de diversitatea calitativă care persistă în sfere așazis elevate. Citeste intregul articol si comenteaza peContributors.ro