Sari direct la conținut

Arbitrul care s-a surprins în ofsaid

Contributors.ro
Miron Damian, Foto: Contributors.ro
Miron Damian, Foto: Contributors.ro

Realizez că majoritatea românilor nu sunt interesați de detaliile unui subiect atât de particular, plicticos și tehnic cum e situația unui judecător de la Curtea Constituțională. Mai ales zilele astea, când e vară și campionat mondial de fotbal. Pot presupune că majoritatea publicului a înregistrat vag că dl Lăzăroiu ar putea avea o problemă cu postul pe care-l ocupă, și cam atât. În aceste condiții, încerc să deslușesc episodul printr-o comparație de sezon. Știți cazul unui anume jucător care obține goluri din penalti pentru echipa sa speculând atacul mai mult sau mai puțin regulamentar al unui jucător advers? Ei bine, judecătorul nostru a executat același procedeu, dar complet pe dos. Dl Lăzăroiu a început prin a înscrie un gol deosebit de spectaculos în propria poartă: a semnat o decizie a Curții care i-a declarat neconstituțional propriul mandat. Ultierior, când a realizat ce-a făcut, a plonjat cu capul înainte în zona de penalitate, adică la Antena 3, și a început să se tăvălească acolo de unul singur, acuzând presiuni și fault.

Sigur, nu e nici pe departe singurul caz(*) și singurul protagonist din echipa CCR care dă dovadă de suceală radicală și inexplicabilă. Curtea însăși, așa cum arătam articolul precedent, pare mai nou să funcționeze după un tipic marxist. Varianta Groucho, comicul, creditat cu o afirmație care ar trebui probabil înscripționată cu litere aurite pe frontispiciul instituției: „Acestea sunt principiile mele, și dacă nu vă plac atunci am altele”. Dl Dorneanu a impus anul trecut cenzura opiniilor minoritare, dacă ar fi avut ceva mai mult cap ar fi trebuit să cenzureze o bună parte din celelalte, cele majoritare. (Sau măcar să dea dovadă, și el, de obligația de rezervă și pe bancă și înafara ei; altfel spus, să nu mai rateze ocazii excelente să tacă.) Cum spuneam, nu vreau să intru în detalii ce țin de lege pe acest subiect. De spus doar că, în această privință, situația stă cam așa: mandatul dlui Lăzăroiu poate fi apărat cu un set de argumente cât se poate de temeinice, fiecare dintre ele invalidat categoric de decizii ale Curții Constituționale. Decizii luate chiar în componența actuală; decizii, inclusiv cea citată în primul paragraf, luate chiar de către dl Lăzăroiu și dl Dorneanu, sau fostul judecător constituțional Toader, că veni vorba. Da, Curtea n-ar trebui să extindă controlul de constituționalitate asupra altor dispoziții decât cele asupra cărora a fost sesizată, dar a tot făcut-o, de exemplu în decizia de mai sus. Da, Curtea ar trebui în general să se țină strict în limitele sesizării, doar că e lovită punctual de amnezie când vine vorba de asta. Da, dacă nu respectă limitele sesizării atunci ar putea cel puțin să nu pretindă caracter obligatoriu decât pentru considerentele care sprijină dispozitivul, decizia în sine, dar o majoritate compusă (și) din dnii Lăzăroiu și Dorneanu a explicat clar și răspicat că tot ce scriu, absolut tot se bucură de aceeași autoritate de lucru judecat și are caracter obligatoriu. Adică și considerentul ce a declarat înafara constituției prevederea legală la baza actului administrativ de numire a dlui Lăzăroiu în mandatul pe care-l exercită și acum. Dacă ăsta e argumentul dlui judecător și apărătorilor săi de ocazie, că la o adică decizii ale Curții Constituționale a României pot fi liniștit ignorate atunci când în mod evident își dau cu stângul în măreția dreptului, atunci s-o spună măcar pe față, nu s-o sucească și în privința asta. Nu păcălesc pe nimeni.

Orișicât, până la urmă pe undeva nivelul legal și formal contează mai puțin. Până la urmă contează mai puțin dacă legea zice că dl Lăzăroiu trebuie să-și piardă mandatul și dacă există vreo cale sau vreo instituție care să-l poată obliga să facă asta. Contează în schimb că dl Lăzăroiu însuși, în capacitate oficială, a spus că trebuie să plece, iar acum refuză s-o facă cu scandal și perdele de fum. Contează că o majoritate care-l include a statuat că nimeni nu poate fi judecător constituțional mai mult de nouă ani, iar el este acolo din 2008. Contează pasajul acesta, referitor la situația unui judecător căruia i s-a înnoit mandatul:

„(D)ispozițiile legale criticate, care reglementează posibilitatea înnoirii în funcție, cu un mandat de 9 ani, a judecătorului care a deținut deja un mandat corespunzător restului de mandat al unui alt judecător, constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 142 alin. (2) referitoare la interdicția înnoirii mandatului și în art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora “În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. Principiul supremației Constituției și principiul legalității sunt de esența cerințelor statului de drept, în sensul prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (2), conform cărora “Nimeni nu este mai presus de lege”.”

E un pasaj care n-a fost scris nici de președintele Iohannis, nici de dna Tănăsescu sau de „VeDem Just”, și nici de Soros, de forțe oculte, de binom, de statul paralel sau mai știu eu de ce altă țăcăneală în vogă în discursul puterii actuale și al trompetelor aferente. A fost scris într-o decizie a Curții Constituționale, a fost semnat și asumat de cel care acum se comportă ca și cum nu i se aplică. Ca și cum ar fi mai presus de lege.

* * *

(*) Cui credeți că aparține următorul pasaj?

„În atribuțiile instanței de contencios constituțional, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispozițiile art. 146 din Constituție, nu poate fi identificată nicio situație în care Curtea să poată obliga o autoritate la o anume conduită, fiind lipsită în acest sens de prerogativa executării silite. Prin urmare, soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu presupune obligarea de către Curte a uneia sau alteia dintre părți la o anumită conduită.”

Aceluiași judecător Lăzăroiu a adoptat recent o decizie care presupune obligarea unei părți dintr-un conflict juridic de natură constituțională, nu doar la o anumită conduită generică, ci la emiterea unui act cât se poate de particular. De altfel, tot cu ocazia de mai sus avem și decizia majorității, asumată de unul de judecătorii care făcea parte din ea, actualul ministru Toader:

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro