Sari direct la conținut

Argumente pro si contra privind implicatiile sociale la Rosia Montana

Smile Media

Argumente PRO

1. Care e situatia actuala a comunitatii, cati sunt angajati deja la RMGC, cati asteapta locuri de munca?

  • In acest moment, Rosia Montana Gold Corporation, cu toate ca proiectul minier este inca in procedura de evaluare, are 458 de angajati
  • 84% din oamenii care lucreaza la proiectul minier sunt din Rosia Montana si imediata vecinatate(Abrud, Bucium, Campeni, Lupsa, Mogos, Bistra, Sohodol, Ciuruleasa)
  • Incepand cu 2010, compania a primit in Rosia Montana cateva mii de cereri de angajare
  • Proiectul minier va genera peste 3600 de locuri de munca directe si indirecte pe toata perioada operarii minei, conform studiului Oxford Policy Management
  • Daca marea majoritate din comunitate sunt de acord cu un proiect, un om se opune, e normal sa opresti dezvoltarea intregii comunitati?
  • Proiectul minier Rosia Montana poate exista doar daca si comunitatea il doreste. Aceasta comunitate exista atat timp cat exista o sansa la viata, cat exista locuri de munca, cat exista sanse de relansare economica. Daca nu exista alternativa, localitatea se depopuleaza.
  • Proiectul minier se face intr-o stransa colaborare cu comunitatea locala, care sprijina si oportunitatile care vor fi create pentru comuna si pentru imprejurimi. In acest moment, RMGC are sprijinul a peste 95% dintre localnici. Exista cateva persoane in comunitate care se opun proiectului, insa majoritatea lor locuiesc in zone neafectate de proiectul minier.
  • Daca vor exista cazuri in care membri ai comunitatii nu doresc sa-si vanda proprietatile, impreuna cu comunitatea, toate partile interesate vor reevalua situatia si vor vedea care sunt solutiile si masurile care trebuiesc luate. Vorbim totusi de o comunitate de 3.000 de oameni.

2. Turism si minerit – Care vor fi beneficiile pentru comunitate pe termen lung?

  • Comunitatea va beneficia, dincolo de locurile de munca pe care mina le aduce, de efectele economice generate de minerit , respectiv de sumele investite in activitati conexe(de ex. reabilitarea si punerea in valoare a patrimoniului cultural de la Rosia Montana)
  • Turismul industrial este si el un beneficiu pe perioada de exploatare/post exploatare, mai multe mine din lume atragand turisti curiosi sa vada carierele si utilajele moderne: Erzberg (Austria), Waihi (NZ), Kittila (Finlanda)
  • RMGC va aloca 198 de milioane de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii comunei Rosia Montana. Compania va investi 73 milioane de dolari in infrastructura de drumuri, 70 milioane de dolari pentru reabilitarea mediului, 35 milioane de dolari in alimentarea cu apa si 25 milioane de dolari in servicii si utilitati. Toate aceste investitii vor creste calitate vietii in comunitatea din Rosia Montana.
  • Compania a alocat 70 milioane de dolari pentru lucrari de conservare si punere in valoare a patrimoniului arheologic si arhitectonic de la Rosia Montana. Acesta este primul pas necesar in procesul de a asigura salvarea, conservarea si valorificarea mostenirii culturale de la Rosia Montana.
  • Inca din primul an de functionare, proiectul propus de Rosia Montana Gold Corporation prevede stoparea poluarii istorice cu ape acide si imbunatatirea calitatii apelor din zona Rosia Montana. Proiectul minier prevede inclusiv ecologizarea fostelor perimetre industriale de la Rosia Montana , in contextul in care in Romania au ramas zone cu poluare istorica netratata: Baia Mare, Baia de Aries, Baia Borsa, iar statul nu isi permite sa aloce sumele necesare pentru reabilitare
  • Efectul cel mai puternic pentru comunitate va fi cel de crestere a nivelului de trai, ceea ce va duce la facilitarea accesului la servicii de educatie si sanatate mai bune.

3. Care sunt vocile reprezentative din comunitate si care sunt pozitiile lor fata de mineritul la Rosia Montana?

  • In momentul de fata, peste 95% din membri comunitatii sustin o investitie miniera la Rosia Montana, cu respectarea legislatiei in vigoare, iar Proiectul propus de RMGC respecta 100% legislatia romaneasca si europeana in domeniu
  • In 2011 s-a infiintat Grupul de Sustinere a Proiectului Rosia Montana – format din organizatii, institutii si persoane care au inteles ca implementarea proiectului minier aduce beneficii economice, sociale si culturale atat la nivel local, cat si national.
  • Din grupul de sustinere fac parte 51 de organizatii, institutii si persoane, mare parte din acesti membri provenind din comunitatea locala: primariile din Rosia Montana, Abrud, Campeni, Bucium, Baia de Aries, Almasu Mare, Lupsa, Ciuruleasa, Sohodol, Bistra, Mogos, Poiana Vadului, Salciua, Vadu Motilor, Scarisoara, Vidra, Blajeni, Buces, Criscior, Luncoiu de Jos, Bucuresci si Valisoara, precum si ONG-uri locale ca: Pro Rosia Montana, Pro Dreptatea, Sindicatul Viitorul Mineritului, Asociatia Culturala a Maghiarilor din Rosia Montana, Edu Caleidoscop, CERT Apuseni sau Asociatia Parteneriatul pentru Mediu Rosia Montana

Argumente CONTRA

1. Cele 3.000 de locuri de munca de care vorbeste RMGC vor exista doar pe perioada exploatarii. Intrucat proiectul nu vizeaza dezvoltarea durabila, dupa ce va fi exploatat aurul, oamenii se vor intoarce exact in acelasi punct in care sunt astazi.

2. Nu exista nici o garantie ca in proiect vor fi angajati localnicii. Asa cum sustine RMGC, mineritul de acum nu se mai compara cu cel de acum 50 de ani. Tehnologia a evoluat foarte mult.

3. Minerii care au lucrat pentru MINVEST DEVA nu au know how-ul sa foloseasca utilajele performante, folosite de RMGC. Ce se va intimpla cu ei?

4. Proiectele de infrastructura care se vor dezvolta o data cu proiectul minier vor disparea o data cu el. Datorita detonarilor zilnice, casele, chiar si cele restaurate, vor fi avariate, iar drumurile se vor deteriora in cei 20 de ani de exploatare.

5. Chiar si in prezenta unor facilitati publice, cine va veni intr-un loc poluat cu praf si cianuri? Vezi cum arata in prezent orasul, dupa ce a incetat activitatea miniera. Dupa ce se va termina proiectul RMGC, locul va ramane din nou pustiu si in paragina.

6. Stramutarea localnicilor la Recea inseamna distrugerea identitatii lor. Si-au pierdut ocupatiile de baza, vecinii si prietenii, s-au mutat intr-un loc necunoscut, poate chiar ostil pentru omul care a trait toata viata la munte. Desi conditiile locative sunt mai bune, asta nu compenseaza fenomenul de dislocare si instrainare, manifestat in special la persoanele mai in varsta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro