Sari direct la conținut

AUDIO Jurnalul de mediu RFI – HotNews.ro: Comisia Europeana lanseaza competitia pentru alegerea Capitalei Verzi a Europei, editia 2014. Primul terminal tematic ecologic, deschis la aeroportul Schiphol

HotNews.ro

Asculta Jurnalul de Mediu Radio France Internationale – HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Romania recicleaza doar 1% din deseurile municipale

Comisia Europeana a lansat in urma cu o saptamana doua rapoarte pe mediu care arata ca doar 18 metale sunt reciclate in proportie de peste 50%. Majoritatea metalelor nu ajung nici macar la o rata de reciclare de 1 procent, potrivit datelor oficiale. Romania recicleaza in prezent doar 1% din deseurile municipale pe care le produce, iar tinta de reciclare de 50 la suta pana in 2020 nu mai poate fi atinsa, motiv pentru care statul propune o lege de management al deseurilor care va include si o serie de noi taxe. Anul trecut, romanii au depus selectiv cu 60% mai multe deseuri de ambalaje care au ajuns la reciclare, decat in 2009. Infrastructura de colectare selectiva s-a marit cu 50 de procente, astfel incat in acest moment peste 4 milioane de romani au acces la containerele albastru, verde si galben. Pana in acest an, Romania nu a avut o obligatie nationala pentru reciclarea deseului menajer, a declarat pentru Euractiv.ro Lorita Constantinescu, director PR la Eco-Rom Ambalaje. Noua legislatie care va intra in vigoare pina la finalul anului, respectiv transpunerea Directivei Cadru Deseuri in legislatia nationala, va obliga Romania sa recicleze 50% din deseul menajer incepind cu anul 2020; acelasi document obliga extinderea colectarii selective la nivel national pe cel putin patru fluxuri: hartie, plastic, sticla si metal”, a declarat aceasta.

Comisia Europeana lanseaza competitia pentru alegerea Capitalei Verzi a Europei, editia 2014

Comisia Europeana a lansat competitia pentru alegerea Capitalei Verzi a Europei, editia 2014. Patru orase – Stockholm, Hamburg, Vitoria-Gasteiz si Nantes – au primit titlul pana acum, din 2010 pana in 2013. Comisarul european pentru Mediu, Janez Potocnik, a declarat ca „titlul recunoaste si recompenseaza orasele cele mai avansate in promovarea unui mod de viata urbana care sa respecte mediul inconjurator si care pot constitui exemple de urmat pentru alte orase. Toate orasele europene care au mai mult de 200.000 de locuitori isi pot depune candidatura pentru titlul de „Capitala Verde a Europei” in anul 2014. Participarea este deschisa tuturor statelor membre ale Uniunii, tarilor candidate, precum si tarilor din Spatiul Economic European. In cazul tarilor in care nu exista niciun oras care sa aiba mai mult de 200.000 de locuitori, este eligibil orasul cu cel mai mare numar de locuitori. Castigatorul va fi anuntat in iunie 2012.

Primul terminal tematic ecologic, deschis la aeroportul Schiphol

Amsterdam a deschis primul terminal tematic ecologic din lume. Inaugurat printr-un picnic la sfârșitul lunii trecute, terminalul verde al aeroportului Schipol este primul spațiu de relaxare de acest gen, potrivit publicatiei StyleReport.ro. Airport Park este o zona verde, amplasata în interiorul aeroportului, dupa punctul de verificare a pașapoartelor. Dupa vamă, trunchiul gros al unui copac de 130 de ani anunță schimbarea de peisaj. Viața arborelui era amenințată în habitatul său natural, așa că autoritățile au preferat relocarea lui în interiorul aeroportului pentru a-l salva. Culoarea terminalului se schimbă în verde, iar în locul scaunelor și meselor obișnuite, pasagerii sunt invitați să se așeze pe bușteni. Băncile clasice sunt alungite, accentul fiind pus pe o poziție cât mai confortabilă. In cadrul incaperii, turistii pot auzi sunete de păsări și pot vedea proiecții cu fluturi care zboară pe pereți și podea. Pasagerii își pot încărca telefoanele mobile prin pedalarea pe biciclete care sunt folosite să genereze energie electrică. Lumina provine de la surse LED, considerate cele mai eficiente energetic, iar magazinele vând pe cât posibil produse biodegradabile.​

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro