Autovătămarea sau tăierea este un semn al depresiei adolescenților. De ce apare acest comportament și ce soluții există pentru a fi ajutați

Să descoperi că adolescentul își face singur rău poate fi extrem de dureros pentru un părinte. Conform studiilor, fetele prezintă un risc mai mare să dezvolte astfel de comportamente de vătămare corporală. Și, potrivit specialiștilor în sănătate mintală, autovătămarea la adolescenți nu este doar un gest de a atrage atenția celorlalți. Adevăratul motiv trebuie descoperit pentru a-l putea ajuta.

Gândiți-vă că sunteți pe scaun, la dentist, și vă e frică. Pentru a vă distrage atenția de la durerea fizică, unele persoane își înfig unghiile în carnea palmei. Dar acesta este un comportament care încetează când dentistul își termină treaba. Pentru persoanele cu o problemă emoțională subiacentă, nu este atât de simplu. Stările de anxietate sau depresie pot duce la automutilare, uneori chiar de câteva ori pe zi. Când vine vorba de adolescenți, majoritatea oamenilor cred că acest comportament este pentru a atrage atenția. Însă acesta nu este singurul motiv din spatele autovătămării. Adevăratul motiv trebuie investigat cât mai repede pentru a pune capăt acestui comportament.

Ce este autovătămarea la adolescenți și de ce se întâmplă

Autovătămarea poate apărea involuntar (la copiii cu tulburări de spectru autist, retard psihic și în timpul episoadelor psihotice acute), parțial involuntar (în cazul copiilor care fac tantrumuri) și voluntar (în cazul copiilor mai mari și adolescenților care se confruntă cu dificultăți emoționale). Autovătămarea nu este o afecțiune mintală, dar este adesea legată de o suferință mintală.

Autovătămarea este atunci când o persoană se rănește pentru un anumit motiv:

• pentru a face față emoțiilor puternice, cum ar fi furia. De regulă, adolescenții care fac asta nu reușesc să își exprime verbal emoțiile, dar sunt conștienți de ceea ce simt. Durerea fizică le distrage atenția de la cea emoțională, aducându-le ușurare.
• pentru a se pedepsi pentru lucrurile pe care cred ei că le-au făcut greșit. Dar nu doar pentru acțiuni pe care consideră că le-au făcut greșit – cum ar fi să nu promoveze un examen –, dar se pot pedepsi și pentru sentimente pe care le simt inadecvate – spre exemplu, se simt furioși pe prieteni ori pe părinți, dar nu sunt capabili să îi confrunte și atunci își calmează furia folosind autovătămarea.
• pentru a-și distrage atenția de la ceea ce simt ori pentru a se simți normal, dar și pentru a-și exprima durerea emoțională într-un mod fizic. Autovătămarea poate fi o modalitate de a încerca să simtă că dețin controlul corpului lor. Se pot autovătăma dacă se disociază, astfel încât să se simtă „reali”. Disocierea înseamnă să simți că ești detașat de tine însuți sau de realitate.

Autovătămarea poate fi vizibilă sau ascunsă, iar cazurile grave de autovătămare includ sinuciderea. Cercetările scot în evidență faptul că fetele sunt mai predispuse decât băieții la aceste comportamente de autovătămare, dar băieții sunt mai predispuși la suicid. Din fericire, deși studiile arată că adolescența este terenul propice pentru dezvoltarea acestor comportamente, cele mai multe cazuri de autovătămare la adolescenți sunt non-suicidare și se reduc până la dispariție spre vârsta adultă.

Cauzele care împing adolescenții spre autovătămare

Există mai mulți factori care cresc riscurile ca un adolescent să-și facă singur rău, însă adolescența și stările pe care le aduce sunt factorul principal. Pe lângă adolescență:

• sexul feminin – pentru că autovătămarea este un comportament la care fetele sunt mai predispuse decât băieții;
• anxietatea, depresie, tulburările de personalitate, lipsa de speranță, dificultățile de reglare ale emoțiilor, stima de sine scăzută;
• relațiile dificile în familie, cu prietenii sau în relațiile romantice, problemele de la școală, bullyingul.

Cum se manifestă autovătămarea

Comportamentul poate lua mai multe forme. Vorbim de autovătămare și atunci când adolescentul:

• se taie, își crestează pielea cu diferite obiecte ascuțite;
• se arde, cel mai adesea folosesc brichete;
• se lovesc cu pumnul sau se izbesc de obiecte dure;
• se opăresc, tunând peste ei apă clocotită;
• se ciupesc până la învinețire;
• își smulg părul;
• înghit lucruri mici care nu trebuie înghițite.

Autovătămarea oferă doar o ușurare temporară, deoarece problema de bază este încă acolo. Cu cât primesc ajutor mai devreme, cu atât va fi mai ușor să învețe alte modalități de a face față și de a se recupera.

Ce semne indică un adolescent care își face singur rău

Adolescenții pot fi triști, cu o stare de spirit scăzută sau pot avea schimbări bruște de dispoziție fără a avea și comportamente de autovătămare. Însă dacă stările de spirit specifice adolescenței sunt însoțite și de semne ale vătămării corporale, părinții trebuie să ia măsuri. Ca zone pentru autovătămare, adolescenții preferă, de obicei, brațele și picioarele sau alte părți ale corpului, unde tăieturile pot fi ascunse cu ușurință. Abdomenul și spatele sunt, de asemenea, zone unde pot exista semne ale autovătămării la adolescenți.

De regulă, cei care poartă haine care acoperă brațele și picioarele chiar și atunci când nu este adecvat, cum ar fi pe vreme caldă, ar putea fi adolescenții care obișnuiesc să-și facă singuri rău. De asemenea, un semn de întrebare ar putea fi și faptul că adolescentul renunță brusc să mai participe la activitățile unde e necesară dezvelirea acestor zone, părinții observă des pete de sânge pe îmbrăcămintea adolescentului sau descoperă printre lucrurile lui instrumente cu care acesta se poate autovătăma.

Ce poți face dacă descoperi că adolescentul practică autovătămarea

Dacă bănuiți că adolescentul se rănește în mod deliberat, este important să interveniți. Este firesc să vă simțiți speriați, îngrijorați și supărați când aflați că copilul suferă. Indiferent cum se simt acum lucrurile, va trebui să treci alături de copilul tău prin asta. Împreună. Acești pași vă pot ajuta să începeți o discuție și să găsiți ajutorul profesional de care au nevoie.

• Întrebați-vă adolescentul direct dacă își face singur rău. Adesea, abordarea directă este cea mai eficientă. Scopul vostru este să-i ajutați. Spuneți-le asta din prima și fiți foarte deschiși! Sub nicio formă nu-l judecați sau nu-l pedepsiți. Acum are nevoie de ajutor și sunteți singurii în măsură să i-l ofere. Întrebați-l în felul următor: „Ți-ai făcut acele tăieturi pe braț intenționat?” sau „Îți provoci singur aceste răni?” Păstrați-vă calmul și cereți-i să vă răspundă, spunându-i că îl ascultați în timp ce îi veți pansa rănile. Dacă acestea sunt grave, cereți imediat ajutor de specialitate!
• Recunoașteți durerea adolescentului. Spunându-i unui adolescent să se oprească sau să gândească cum să facă altfel lucrurile nu va fi eficient. Validați-le sentimentele și exprimați-vă îngrijorarea că trebuie să se simtă foarte rău dacă se rănesc.
• Identificați ce-l determină pe adolescent să simtă nevoia de a se răni. Învățați-l să sune un prieten cu care să poată vorbi despre asta, să iasă la plimbare sau să deseneze când simte să se rănească. Acesta sunt doar câteva activități posibile care ar putea ajuta adolescentul să-și exprime sentimentele într-un mod mai sănătos.
• Luați măsuri pentru a schimba comportamentul de autovătămare al adolescenților. Discutați cu pediatrul pentru a obține o trimitere la un terapeut. Un profesionist în domeniul sănătății mintale vă poate învăța adolescentul modalități mai sănătoase de a-și regla emoțiile.
• Ajutați-vă adolescentul să creeze o listă de persoane cu care să vorbească. Vorbind cu prietenii și familia de încredere îl poate ajuta să facă față stresului și să-și reducă comportamentul impulsiv de autovătămare. Faceți o listă cu adulții grijulii cu care adolescentul poate vorbi, cum ar fi un bunic, o mătușă sau un unchi, părinții prietenilor sau vecini cărora adolescentul li se poate confesa.
• Aveți răbdare cu un astfel de adolescent. Comportamentul de autovătămare necesită timp pentru a se dezvolta și adolescentul va avea nevoie de timp pentru a se schimba.

Cu identificare timpurie, sprijin din partea familiei și asistență profesională, ei pot opri cu succes auto-vătămarea.

Ce presupune ajutorul de specialitate

Un profesionist în domeniul sănătății mintale vă poate evalua copilul și poate diagnostica afecțiunile medicale subiacente, cum ar fi anxietatea, depresia sau tulburarea bipolară.

Tratamentele pot include psihoterapie, medicamente sau o combinație a celor două. Tipurile de terapie care ar putea fi utilizate includ:

• Terapia dialectică comportamentală. Acest tip de terapie a fost inițial dezvoltat pentru a trata tulburarea de personalitate borderline, dar s-a dovedit a fi eficientă și în tratamentul autovătămării non-suicidare.
• Terapia cognitiv-comportamentală. Acest tip de terapie poate ajuta adolescenții să identifice și să schimbe gândirea negativă care duce la autovătămare. De asemenea, poate ajuta oamenii să învețe noi abilități de a face față situațiilor stresante care ar putea declanșa comportamente de autovătămare.
• Terapia interpersonală. Acest tip de terapie se axează pe îmbunătățirea interacțiunilor sociale și a relațiilor interpersonale pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor depresiei.
• Terapia familială. Această abordare implică consolidarea relațiilor de familie și îmbunătățirea modului în care membrii familiei relaționează unul cu celălalt.

Comportamentele de autovătămare pot apărea oricând la copii, dar adolescența este un factor care le poate provoca. Semnele nu sunt ușor de observat, odată pentru că adolescența aduce o furtună de stări emoționale, și a doua oară, pentru că adolescenții tind să-și ascundă semnele fizice ale autovătămării. Depistarea motivelor pentru care a ajuns să aibă astfel de comportamente este foarte importantă, pentru a ști cum să îl ajutați. Dacă există lucruri pe care adolescentul nu le poate discuta cu părinții, cereți ajutorul unui specialist.