Banca Mondială: Foarte puține servicii destinate persoanelor cu dizabilități au fost înființate ca răspuns la nevoile acestora / Specialiștii confirmă lipsa de viziune dar și de interes a autorităților
Foarte puține servicii destinate persoanelor cu dizabilități în comunitate au fost înființate ca răspuns la nevoile acestora, arată un raport al Băncii Mondiale pe această temă. Cauzele sunt multiple: neclaritatea atribuțiilor, pasarea responsabilității între principalii actori; centralizarea excesivă, lipsa competențelor tehnice la nivel local sau rezistența comunităților față de dezvoltarea serviciilor și față de acceptarea persoanelor cu
dizabilități, mai arată documentul.
Concluziile Băncii Mondiale confirmă lipsa de viziune dar și de interes a autorităților. Centrarea pe persoană este rareori un principiu al dezvoltării și prestării serviciilor, se mai apune în analiza experților BM.
„Majoritatea serviciilor comunitare adoptă o definiție medicală a dizabilității, ceea ce înseamnă că accentul se pune pe afecțiunile persoanei, mai degrabă decât pe capacitățile și necesitățile acesteia. În plus, accesul la servicii și activități este determinat de infrastructură și de personal, mai degrabă decât de nevoile persoanelor cu dizabilități. De fapt, nevoile de sprijin sunt, în general, evaluate și stabilite de către personalul serviciului, fără participarea beneficiarului, în cadrul unor discuții despre persoană, iar nu cu aceasta. Familiile tind să fie excluse ca fiind exagerat de protectoare, nefiind implicate ca partenereîn planificarea serviciului”, se arată în Raport.
Integrarea serviciilor nu este o prioritate pentru furnizorii de servicii sociale. Accentul pus exclusiv pe reducerea dimensiunii centrelor rezidențele, împreună cu disponibilitatea limitată a serviciilor pentru persoane cu dizabilități și cu inaccesibilitatea serviciilor de mase la nivel local transformă sarcina integrării serviciilor într-o misiune imposibilă, spun experții Băncii Mondiale. Aceștia mai atrag atenția și asupra lipsei bazelor de date sau a birourilor care ar putea oferi informații privind serviciile disponibile, precum și de numărul insuficient de oameni responsabili cu integrarea serviciilor și cu promovarea abordării centrate pe persoană în prestarea serviciilor.
Accesul la servicii comunitare de mase este limitat
Persoanele cu dizabilități continuă să fie discriminate la nivel local la accesarea serviciilor de sănătate și de educație, precum și la căutarea unui loc de muncă. În același timp, lipsa locuințelor sociale pentru persoane cu dizabilități continuă să determine dificultăți semnificative. Inaccesibilitatea serviciilor de mase menține sau chiar sporește cererea de servicii speciale pentru persoane cu dizabilități, constituind o barieră în calea includerii și participării active în comunitate a acestora, mai precizează documentul.
Recomandările specialiștilor Băncii Mondiale
- ➢ Trebuie dezvoltate mai multe servicii comunitare, mai multe opțiuni dintre care persoanele cu dizabilități (inclusiv cele din serviciile rezidențiale) să poată alege. Lipsa opțiunilor face beneficiarii vulnerabili – este mai probabil să accepte servicii de slabă calitate și mai puțin probabil să reclame sau să raporteze probleme/ abuzuri;
- ➢ Trebuie dezvoltate servicii care să răspundă nevoilor persoanelor cu dizabilități, pentru prevenirea instituționalizării și asigurarea includerii în societate, mai degrabă decât ca reacție la disponibilitatea fondurilor sau la cerințele legale. Serviciile trebuie dezvoltate pe baza unor evaluări reale ale nevoilor comunității și a unor consultări reale și transparente cu toate părțile interesate, inclusiv cu persoanele cu dizabilități, familiile acestora și ONG-uri;
- ➢ Principiul centrării pe persoană trebuie să stea la baza tuturor serviciilor: evaluarea nevoilor, planificare, monitorizare și feedback.
- ➢ Autoritățile locale și DGASPC trebuie să implementeze un sistem coordonat de culegere a datelor privind necesarul de servicii la nivel local (prin evaluări realizate de SECPAH, managerii de caz etc.), care trebuie actualizate periodic și care pot fundamenta strategiile județene pentru dezvoltarea serviciilor;
- ➢ Dezvoltarea serviciilor ar trebui să fie concepută într-o manieră adaptată – luând în considerare nevoile persoanelor care sunt sau vor fi dezinstituționalizate, precum și pentru prevenirea instituționalizării celor din comunitate. O abordare sistemică a proiectării și furnizării serviciilor trebuie să ia în considerare integrarea serviciilor atât pe verticală, cât și pe orizontală;
- ➢ Investiții în personal: formare profesională adecvată, creșterea salariilor, condiții de muncă mai bune;
- ➢ Măsurile menite să sporească nivelul accesibilității și caracterului incluziv al serviciilor generale pentru persoane cu dizabilități trebuie să devină priorități, ca pași importanți în procesul de dezvoltare a serviciilor specifice pentru acestea. Planificarea dezvoltării serviciilor trebuie să aibă la bază o analiză cuprinzătoare accesibilității serviciilor de mase;
- ➢ Sunt necesare mai multe campanii de conștientizare a drepturilor persoanelor cu dizabilități, pentru a atenua rezistența comunităților față de dezvoltarea serviciilor și pentru a asigura includerea și participarea deplină, pe picior de egalitate, a persoanelor cu dizabilități în societate.
Vezi aici Raportul integral al Băncii Mondiale
Sursa foto: dotshock / Dreamstime.com