Bărbatul din Otopeni acuzat că l-a ucis pe copilul iubitei sale și care s-a baricadat în casă a fost reținut / De ce a durat 13 ore intervenția poliției
Forțele speciale ale poliției au intrat vineri seară în apartamentul din Otopeni în care se baricadase bărbatul de 28 de ani acuzat că l-a omorât sâmbăta trecută pe copilul în vârstă de doi ani şi opt luni al partenerei sale. Mascații au intrat peste el, pe geam, în rapel, după negocieri ce au durat peste 13 ore.
Intervenția din Otopeni a poliției a început vineri dimineață, la apartamentul unde bărbatul acuzat că l-a ucis în bătaie pe copilul de 2 ani și 8 luni al partenerei sale a stat ascuns.
Când poliția a ajuns la locuință, bărbatul s-a baricadat în apartamentul respectiv și a amenințat că își va ucide și celălalt fiu, în vârstă de un an, însă după câteva ore l-a eliberat și l-a încredințat negociatorilor.
După peste 13 ore de negocieri cu suspectul de crimă, trupele de la SIAS și SAS au intervenit în forță.
Trupele speciale au intrat simultan pe ușa și pe unul dintre geamurile locuinței aflate la ultimul etaj al clădirii. Ofițerii de la trupele speciale au stat pe acoperișul clădirii câteva ore pentru a-și pregăti intervenția, potrivit Digi24.
Doi polițiști au coborât în rapel și au pătruns în locuință pe un geam. În același timp, alți luptători de la trupele speciale au spart ușa și au intrat în apartament, iar suspectul a fost încătușat.
Explicația poliției despre negocieri și intervenție
Comisarul șef Remus Mugurel Florea, adjunct al șefului IPJ Ilfov, care s-a ocupat de cazul din Otopeni, a explicat că negocierile au fost purtate „pentru a evita autovătămarea acestei persoane, dar în final am intrat în forță”.
„Persoana se află în custodia IPJ Ilfov. E în custodia colegilor mei, în siguranță. Negocierile le-au purtat colegii mei negociatori pentru a evita autovătămarea acestei persoane, dar în final am intrat în forță. Colegii de la SAS și SIAS într-o acțiune comună, în rapel și prin spargerea ușii, am intrat fără să fie vătămată nicio persoană. Negocierea în asta a constat, să-l avem lângă ușă, să putem acționa în siguranță. Colegii mei de la investigații criminale vor continua verificările și vor efectua și percheziții”, a declarat comisarul șef Remus Mugurel Florea, citat de Mediafax.
Întrebat despre amenințările făcute de suspect, Florea a răspuns că „inițial a afirmat că dacă vom intra se va arunca și probabil, inevitabil și împreună copilul. Dar intervenția noastră a dus ca la scurt timp el să ne predea copilul în siguranță”.
În privința stării copilului salvat, agentul a confirmat că „acesta a fost și controlat de către o echipă medicală și în acest moment nu sunt probleme, copilul este în siguranță împreună cu mama”.
