Belgia, în pragul unei crize guvernamentale
Guvernul belgian, condus de liberalul Charles Michel, e în pericol, la începutul unei dezbateri parlamentare fără îndoială decisive pentru viitorul lui, scrie Le Monde, citat de Rador. Pactul ONU pe migrație se află la originea tensiunilor din coaliția de patru partide: trei dintre ele, printre care Mișcarea reformatoare a prim-ministrului, acceptă acest text care trebuie aprobat săptămâna viitoare la Marrakech, și un al patrulea, puternică Alianța neoflamanda (N-VA, naționalistă) i se opune cu putere.
În ultimele zile, dl Michel a folosit toate tehnicile pentru a-și salva majoritatea: punere de acord, propunere de amendament – sau, cel puțin, o “declarație interpretativă” indică lipsa caracterului obligatoriu al pactului -, negociere cu viceprim-miniștrii, explicații ale experților în Parlament etc. Nimic nu a folosit: formațiunea lui Bart De Wever, președintele N-VA și primar al Anversului, a susținut în continuare că un guvern care va semna textul ONU nu va mai avea sprijinul sau.
Marți a apărut un element care să radicalizeze dezbaterea: în timp ce se desfășurau ultimele tratative pentru a evita criza, naționaliștii flamanzi lansau pe rețelele de socializare o campanie care se voia “explicativă”. Descoperim acolo imagini scoase dintr-o sursă deja utilizată de partidul de extremă dreapta german AfD și însoțite de explicații privind ce ar permite pactul: o îmblânzire a regulilor pentru reîntregirea familiei, sfârșitul sancționării sejurului ilegal, posibilitatea clandestinilor de a primi drepturi sociale etc.
”Eroare de comunicare”
Neadevăruri “scandaloase”, potrivit viceprim-ministrului creștin-democrat Kris Peeters, care, ca și dl Michel, a cerut oprirea imediată a acestei campanii. Partidul dlui De Wever trebuia să se supună, invocând o “eroare de comunicare”. Proiectul a fost elaborat de fapt de Joachim Pohlmann, brațul drept și consilier al președintelui N-VA. El a afirmat că a vrut să prezinte într-un mod “simplu și de bază” obiectivele formațiunii sale.
În Parlament, extrema dreaptă – partidul Vlaams Belang – își freacă mâinile și anunță că reia pe cont propriu campania. Toată lumea și-a amintit în acel moment că Theo Francken, secretar de stat pentru migrație, personalitate foarte populară care a imprimat un curs din ce în ce mai radical partidului său, a afirmat recent că se inspiră uneori din pozițiile susținute de Vlaams Belang.
Imposibil, în orice caz, pentru dl Michel să mai spere la negocieri cu partenerul său. În cursul serii de marți, el a convocat o conferință de presă în care și-a confirmat voința de a merge la Marrakech pentru a confirma aderarea țării sale la pact. El a făcut apel la Parlament să tranșeze: acolo se dezbat rezoluții care afirmă angajamentul Belgiei și ele trebuie votate în comisii miercuri, iar joi în plen.
Coaliție “kamikaze”
Fie N-VA decide să se alăture și se supune, fie se opune și își dă demisia. A doua alternativă părea cea mai probabilă până ce Peter De Roover, reprezentantul N-VA în comisia de relații externe, a inventat o a treia: miercuri dimineață anunța că partidul său va vota contra pactului, dar va rămâne în guvern.
O situație “haotică”, rezumă deputatul Verzilor Kristof Calvo. În realitate, N-VA speră să trimită spre partenerii săi responsabilitatea declanșării crizei. Amânând discuțiile, comisia Parlamentului ar trebui să-și reia lucrările după-amiază și să decidă viitorul coaliției instaurate în 2014. Botezată “kamikaze” pentru că asocia pentru prima dată N-VA la putere, ea ar putea până la urmă să-și respecte denumirea.