Bombe diplomatice pentru Kosovo, la opt ani de la bombele NATO

Proteste cum nu s-au mai vazut de trei ani. Militari romani si de alte nationalitati – anchetati pentru moartea a doi demonstranti albanezi. Atrocitati ies la iveala in procesele intentate membrilor unor comandouri. Si, mai presus de toate, o recomandare foarte disputata de puterile lumii si de care depinde viitorul Balcanilor este intoarsa pe toate fetele in cancelariile internationale.

Cam asa se prezinta provincia sarba Kosovo la opt ani de cand primele bombe NATO intorceau soarta ultimului mare razboi al regiunii.

Saptamana trecuta, o instanta sarba a auzit marturii socante privind conflictul sarbo-albanez din 1998-1999, la procesul intentat unor membri ai comandourilor sarbe active in Kosovo, in acea perioada.

“Cadavre in descompunere, aruncate de-a valma intr-un canal plin cu gunoaie. Trei albanezi-americani, legati la ochi si la maini, au fost condusi la marginea canalului si impuscati in cap, trupurile lor alaturandu-se celorlalte”, suna stenogramele de la acest proces, obtinute de agentiile internationale de presa.

Asemenea povesti amintesc sarbilor de evenimentele sangeroase incepute in primele zile ale lui 1998 si care, dupa numai un an, determinau NATO sa lanseze o campanie de bombardamente contra Serbiei.

Razboiul sfarsitului de secol

Proteste dupa bombardarea Ambasadei Chinei la Belgrad

Foto: NATO.int

Dupa esecul tratativelor de la Rambouillet, menite sa aplaneze conflictul din Kosovo, si dupa controversatul moment “Racak” – sat devenit scena unui masacru, bombardamentele devenisera inevitabile la inceputul lui 1999. SUA anuntasera deja ca nu vor tine cont de opozitia ONU fata de o ofensiva NATO in Iugoslavia.

Campania aliatilor, dominata de Statele Unite, a inceput la 24 martie 1999 si avea sa dureze pana la 10 iunie. La ofensiva au luat parte aproape 1000 de avioane de lupta, cu puncte de plecare la baze aeriene din Italia si pe portavioanele desfasurate in Adriatica. Raidurile aeriene au fost completate de tiruri intense cu rachete Tomahawk.

[c:1:d]Multe state membre NATO, in special Grecia, Franta si Germania, s-au opus conflictului, avand in vedere ca aceasta campanie nu primise aprobarea Natiunilor Unite. Cu toate acestea, absolut toate au luat parte la conflict.

Pus cap la cap, pe parcursul celor zece luni de razboi au avut loc 38.000 de misiuni de lupta aliate, completate la sol, in Kosovo, de actiunile gherilelor albaneze UCK, care operau de ani buni in Kosovo. UCK se prezenta drept alternativa “activa” la politica liderului albanez local Ibrahim Rugova de promovare a independentei pe cale pasnica.

Razboiul a ravasit practic autoritatea lui Slobodan Milosevici, mai intai in plan militar, apoi politic. La scurt timp dupa declansarea bombardamentelor, el a anuntat ca-si va retrage trupele din Kosovo, dar nu a facut-o, determinand SUA sa intenteasca atacurile.

In cele din urma, la inceputul verii, Milosevici a acceptat termenii impusi de aliati, iar la 12 iunie primele trupe de stabilizare ale NATO, purtand numele KFOR, au patruns in Kosovo.

Dupa pierderile militare, politice si de autoritate suferite atunci, Milosevici avea sa fie inlaturat din functia de presedinte la inceputul acestui deceniu si trimis la Tribunalul Penal International de la Haga.

Moartea sa, in martie 2006, a lasat in urma multe intrebari fara raspuns legate de razboaiele din Kosovo si Bosnia.

Dupa opt ani

La opt ani de atunci, prezenta internationala continua sa existe in Kosovo, sub auspiciile misiunii ONU (UNMIK).

Abia anul acesta, cu sustinere occidentala, emisarul special al ONU pentru Kosovo Martti Ahtisaari a pus la punct un plan privind viitorul statut al provinciei sarbe, ce urmeaza sa fie inaintat la Consiliul de Securitate al ONU dupa o serie de dezbateri preliminare care, luna aceasta, au declansat noi dispute intre Rusia si membrii apuseni ai Consiliului.

Ofensiva NATO a insemnat inceputul sfarsitului pentru Milosevici

Foto: Slobodan-Milosevic.org

Potrivit agentiilor de presa internationale, care au reusit sa obtina sumarul documentului, acesta ar sustine independenta provinciei sarbe intr-o formula voalata, de tipul statalitate supravegheata international, ce ar urma sa fie aplicata dupa o perioada de tranzitie de patru luni.

La inceputul anului, Ahtisaari facea primele dezvaluiri in legatura cu proiectul sau, refuzand insa sa vorbeasca despre independenta. Acest lucru a declansat ample proteste in Kosovo, unde confruntarile violente dintre protestatari si politistii ONU (inclusiv ofiteri romani) au determinat o ampla ancheta asupra celor din urma, dupa moartea a doi etnici albanezi.

In prezent, pozitia oficiala a Uniunii Europene este in favoarea unei rezolutii ONU, redactata in baza eforturilor depuse de Martti Ahtisaari. Statele membre ale UE au insa divergente cu privire la modul in care poate fi depasita opozitia Serbiei fata de independenta Kosovo.