Brexit, în pași de dans

”Don’t let anyone tell you we don’t have what it takes. We have everything we need to succeed. Future is full of promise. U.K.’s best days lie ahead.”

Theresa May1

Democrația este sistemul de guvernare care a oferit cadrul cel mai potrivit pentru o bună guvernare, pentru domnia legii și economia liberă, de piață. Cu toate acestea, încă din antichitate, de când sistemul a fost inventat, a făcut obiectul disprețului din partea liderilor politici autoritari, care i-au găsit mereu defecte. Iar defectul principal a rămas permanent același: democrația (demos+kratos) este vocea poporului transformată în putere politică. Iar elitele politice trebuie să urmeze voința poporului.

Pe de altă parte, sistemul democratic este și una din căile prin care liderii autoritari pot obține accesul la pârghiile puterii politice, după care, odată obținută și legitimitatea controlului puterii afirmată, totul devine repudiabil în scopul menținerii la conducerea statului. Pentru că, nu-i așa, încrederea poporului poate fi la fel de ușor retrasă de o majoritate, cum odată o altă majoritate a decis pentru încredințarea sa formulei politice care a reclamat democratic acapararea guvernării.

Guvernări înclinate spre autoritarism, și putem nominaliza aici regimurile politice Putin, în Federația Rusă ori Erdogan, în Turcia și, oarecum neașteptat (dar în logica doctrinară cu care s-au legitimat) chiar și guvernări democratice consacrate, cum sunt cele ale lui Donald Trump, Benjamin Netanyahu sau Viktor Orban critică puternic în ultimii ani guvernul Uniunii Europene pentru un așa-zis abuz de democrație, care s-ar traduce printr-o încălcare a voinței și tradițiilor populare de către elitele stufoasei birocrații de la Bruxelles.

Dincolo de analiza elementelor de veridicitate legate de sănătatea democrației în Uniunea Europeană, care poate face obiectul unui alt articol, o observație își face loc și ea se referă la faptul că acest tip de mesaj acuzator, repetat până la saturație de diverși cavaleri ai euroscepticismului, vine acum să-și ofere roadele otrăvite; fie că este vorba de autocrațiile de tip unguresc, polonez sau românesc, de zorii unor guvernări extremiste cum sunt cele din Italia ori Austria, cred că cel mai clar exemplu ar fi totușiBrexit.

Să ne reamintim. Discuțiastay or leavenu a lipsit niciodată din discursul politic public în Marea Britanie, dar a fost folosită de liderii politici cel mult pentru a-și rezerva, în relația cu Bruxelles, un anumit tip de negociere, respingând integrarea mai avansată cu ceilalți membri ai Uniunii în anumite domenii. Dar a venit și momentul politic al lui David Cameron, liderul conservator care a considerat că poate folosi dilemastay or leaveși pârghia consultării populare pentru a-și asigura odată pentru totdeauna liniștea în partid (oarecum similar a procedat recent și Liviu Dragnea cureferendumul privind familia tradițională, cu observația că în cazul său lipsa de onoare și interesele personale prevalente l-au împiedicat să-și asume consecințele și să demisioneze).

David Cameron s-a considerat probabil isteț, dar nu a fost decât un om politic de duzină, care a deschis o cutie a Pandorei; sau, așa cum zice o zicală românească, a acționat ca ”un prost care aruncă o piatră în apă și zece înțelepți se chinuie să o scoată”, pentru că, iată, acum la mai mult de doi ani de la referendum Marea Britanie se găsește divizată ca societate și în fața unui viitor incert.

Dar care sunt, de fapt, elementele critice cheie ale procesuluiBrexit, acum la nici două săptămâni distanță de Consiliul European ce ar trebui să ia act de rezultatele negocierilor privind acordul UE – Marea Britanie asupra modului în care se va derula procesul de ieșire din Uniune și a cadrului asupra relațiilor viitoare dintre părți?

În primul rând, și poate cea mai mare problemă dintre toate, este aceea că Partidul Conservator, care susține guvernul Theresa May, este divizat în chestiuneaBrexitde cel puțin trei curente interne: (i) unul, puțin vocal, din motive de la sine înțelese, este celanti-Brexitsauremain, apoi este (ii) curentul moderat, care este reprezentat de premierul May și care își dorește unBrexitmoderat, bazat pe un acord cu UE și negocierea unui cadru viitor de cooperare de tip ”Norvegia” și, în fine, (iii) grupul cel mai vocal, reprezentat de politicieni de tip Boris Johnson, care reclamă unBrexitdur și fără niciun acord.

De cealaltă parte, în UE, guvernul de la Bruxelles consideră că nu poate în niciun caz să ofere Marii Britanii un acord de asociere care să nu prezinte soluții pentru probleme dificile cum sunt cele legate de: (i) protecția cetățenilor UE care trăiesc și muncesc în Marea Britanie, (ii) pentru granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord, (iii) pentru nota de plată a separării (care compensează, în fond, costuri angajate în favoarea cetățenilor britanici de către UE, anterior separării), (iv) cooperarea în materie de apărare comună, justiție și afaceri interne, antiterorism și (v) asigurarea că, în cazul unuiBrexitfără acord, Marea Britanie nu va insista să încheie acorduri bilaterale separate cu Statele Membre.

În aceste condiții, la ce să ne așteptăm și, de asemenea, ce rol i-ar reveni României în finalizareaBrexit, cu sau fără acord, în perioada în care va deține președinția Consiliului UE, precum și în modelarea Uniunii post-Brexit? Problematizarea acestor aspecte, pentru a decela viitorul apropiat, o voi schița în cele ce urmează.

PLANUL PENTRU BREXIT SAU SOLUȚIA ÎN CARE S-A ÎMPOTMOLIT THERESA MAY

Planul premierului May pentru unBrexitfără asperități, cunoscut și sub numele dePlanul pentru Brexit de la Chequers2, este un document în 12 puncte, pe care Theresa May și l-a asumat la începutul lunii iulie anul curent. Cele 12 măsuri propuse de premierul britanic sunt prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1: Chequers Deal for Brexit

În privința Măsurii 5 dinChequers Deal, și anume aspectele cheie ale unui acord UE – Marea Britanie pentru o Piață Comună, viziunea premierului Theresa May este descrisă în tabelul 2.

Tabelul 2: Reperele Zonei de liber schimb UE – UK

Nu este o noutate faptul că, de la publicarea documentului privind Planul Brexit de la Chequers premierul Theresa May s-a confruntat cu critici aspre în propriu partid (miniștrii Brexitului – David Davies și de externe – Boris Johnson au și demisionat de altfel din Cabinet), cu criticile opoziției laburiste, dar și a multora dintre liderii europeni, sintetizate într-un discurs al lui Donald Tusk la reuniunea informală a Consiliului European de la Salzburg, organizată de Austria, țara care deține președinția Consiliului UE.

La toate aceste critici, Theresa May – în ciuda pașilor de dans cu care și-a făcut intrarea pentruspeech-ulde la Conferința Partidului Conservator – a răspuns că în viziunea Cabinetului său, fie se va aplica Chequers Deal pentruBrexit, și toată lumea politică din Marea Britanie și UE va fi de acord cu acest lucru, fie se va ajunge la unBrexitfără niciun fel de acord, situație în care și UE și Marea Britanie se vor găsi într-o situație incomodă, de nedorit.

Încremenirea Theresei May în proiectul Planului Chequers ne oferă măsura viziunii sale de om politic, aflat într-o situație dificilă pe plan intern, așa cum am arătat la începutul articolului – dar să ne reamintim, o situație pe care, oarecum după modelul Cameron, a creat-o singură atunci când și-a vulnerabilizat poziția apelând la alegeri anticipate. Ori, eșecul anticipatelor a fost eșecul căii moderate, oferind și măsura divizării adânci a societății britanice în fațaBrexit.

Opoziția din Partidul Conservator, foarte vocală la lideri cum este Boris Johnson, este grupată în jurul parlamentarului Tory, Jacob Rees-Mogg, despre care se vorbește în grupul radicalilor conservatori ca despre viitorul lider al partidului și, evident, viitor prim-ministru. Viziunea critică a grupului a fost plastic redată de Boris Johnson la Conferința Partidului Conservator, deși discursul său nu ar fi trebuit să aibă loc, pentru că organizarea evenimentului nu-l includea.

Faptul că Boris Johnson a fost acceptat cu un discurs în cele din urmă este o măsură a influenței crescânde a opoziției interne eurosceptice, radicale și, totodată, un afront la adresa Theresei May, pentru că fostul primar al Londrei a aruncat acuze graveChequers Deal, ca fiindo centură cu explozivi de gâtul Marii Britanii, cu detonatorul în mâna Bruxelles-ului, dar și un act prin care Irlanda de Nord devine de factoteritoriu Unional.

Această opoziție internă radicală așteaptă doar ca UE să respingă formal Planul Brexit de la Chequers pentru a o înlătura pe Theresa May și a o înlocui probabil cu Jacob Rees-Mogg, sau cu Boris Johnson, de ce nu, care să decidă pentru unBrexitdur, fără niciun acord cu UE, în disprețul anilor în care Marea Britanie a beneficiat totuși de avantajele unei piețe comune europene.

Ori, summit-ul de la Salzburg le-a oferit oponenților conservator radicali ai premierului May o imensă rază de speranță. Pe rând, Donald Tusk sau Emmanuel Macron au ținut să insiste pe faptul că Uniunea nu poate accepta nicio altă soluție pentru frontiera Irlandei, membru al UE, cu Irlanda de Nord, decât cea a unei frontiere permeabile. UE nu poate șterge cu buretele dificultatea cu care s-a construit pacea în Ulster și prețul păcii, motiv pentru care vrea garanții că Irlanda de Nord nu va fi din nou izolată, alimentând reaprinderea curentelor extremiste.

ȘI DACĂ VA FI UN NOU REFERENDUM?

Kremlinul privește cu atenție spreBrexit, și nu oricum, o dovedește publicația Sputnik3. Planurile Kremlinului ar prefera o Mare Britanie ruptă de UE la modulhard, fără acord și cu o perioadă de tranziție generatoare de tensiuni între părți care, eventual, să se reflecte și în alte parteneriate – pe cât posibil și în NATO. Cea mai bună cale, firește, ar fi aceea ca Theresa May să fie debarcată la începutul anului 2019, iar noul guvern să fie conservator și dominat de eurosceptici, ca să decidă pentru unBrexitfără acord. Motivația pentru o atare poziționare a Moscovei este evidentă și cunoscută.

Care ar fi alternativa? Cum Theresa May este blocată – de voie, de nevoie, din lipsă de viziune – înChequers Deal, tot mai multe forțe politice cer respingerea acestui plan și un guvern care să organizeze un nou referendum. Situația în această zonă a opoziției arată în felul următor:

(i)Laburiștii:

La finele lunii septembrie Partidul Laburist a organizat o Conferință în care, ca principală forță de opoziție, și-a expus poziția față deBrexitșiPlanul de la Chequerselaborat de guvernul conservator. Liderul laburist Jeremy Corbyn este dornic să preia puterea, dar nu este un adept al unui nou referendum pe tema Brexit. Dar majoritatea laburiștilor vor un nou referendum, acest lucru a fost clar în cadrul Conferinței și l-a obligat și pe Corbyn să-și dea acordul.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro