Bufonul dialectic: Zizek, Lenin si fratii Marx

I se spune gigantul din Ljubljana. Filosoful si fostul disident sloven Slavoj Zizek se bucura de o mare faima azi. Ii place sa socheze, se considera profetul unui leninism renascut. Proclama urbi et orbi necesitatea de a relua marea sfidare bolsevica din 1914-1915, de a ragandi imaginarul politic, de a palmui ceea ce el percepe drept un status quo mediocru, filistin, asfixiant. Este critic cultural at large, guru politic, psihanalist lacanian, istoric al filmului, estetician al avangardei, marxolog, lukacsiolog, robespierrolog. Un amic sloven, poet si eseist, imi scria :”Slavoi este un fan al fratilor Marx. Deci, la intrebarea daca Zizek chiar este un leninist, raspunsul ar fi, Zizek scrie ca un leninist, gandeste ca un leninist, vorbeste ca un leninist, dar, in final, nu te lasa inselat, el chiar este un leninist”. Nu este un sacerdot, ci un bufon, dar nu dintre cei analizati candva de Kolakowski, cei care sfideaza puterea in numele unei emancipari reale. Bufoneria lui Zizek si a atatora dintre adeptii sai este una teribil de riscanta. La un ceas istoric cand democratia liberala are nevoie de sustinatori, ei prefera sa o conteste, sa o nege drept un pervers camuflaj al asupririi si injustiei.

Ca sa intelegem care era starea de spirit a lui Lenin in 1915, cred ca ar merita sa (re)citim cartile unor Alain Besancon, Bertram Wolfe, Philip Pomper si mai ales Helen Rappaport, “Conspirator: Lenin in Exile”. Zizek nu doreste doar o revenire la imaginarul leninist din 1915, nu invita pur si simplu la lecturi din Hegel, ci propune o reluare a unui model revolutionar opus social-democratiei clasice. Partidul bolsevic, pe care Lenin l-a creat si l-a controlat cu o mana de fier, era o secta chiliastic-revolutionara bazata, mai presus de orice, pe conspiratie. Ca si Rosa Luxemburg (care, trebuie spus, avea o viziune complet diferita despre partid), Lenin considera Internationala a II-a “un cadavru imputit” si ataca necrutator “cretinismul parlamentar”, culpabil de “marea capitulare” din 1914. Visul sau era, mai intens decat oricand, o revolutie planetara anti-burgheza, anti-capitalista, chiar daca nu-si putea inchipui ca acest lucru s-ar putea intampla intr-un viitor apropiat. La acest capitol, al internationalismului mistic, al necesitatii unei revolutii apocaliptice, nu existau divergente reale intre Lenin, Trotki si Rosa Luxemburg. Stalin insusi a fost copilul culturii politice a bolsevismului.

Era asadar Lenin-ul unui partizanat fanatic (partiinost’), al unui hubris istoric pe care Zizek il admira si l-ar dori reinventat (“Truth is be definition one-sided”, v. introducerea semnata de cei trei editori in Sebastian Budgen, Stathis Kouvelakis, and Slavoj Zizek, “Lenin Reloaded: Toward a Politics of Truth”, Duke University Press, 2007, p. 3). Era Lenin-ul unei carisme epistemice, spre a folosi conceptul lui Ken Jowitt (“impersonalism carismatic”). Era Lenin-ul care spusese: “Dati-mi o organizatie revolutionara si voi rasturna lumea”. Mie mi se pare ca avem de-a face la Zizek, in mare masura, cu o reluare a tezelor ultimului Herbert Marcuse, cel din “Counter-Revolution and Revolt”. Minoritatile nationale, rasiale, de preferinte sexuale, marginali, inadaptatii si respinsii sunt decretati drept “sarea pamantului”, agentul catalizator, subiectul mesianic menit sa trezeasca umanitatea dintr-o abjecta torpoare, sa inoculeze in milioanele de sclavi “cooptati” de Sistem acea stare de indignare care face posibila renasteerea “constiintei revolutionare”. Mi-l pot imagina pe Zizek ascultand transpus “Internationala”. Nu scrie el ca-i place sa asculte cantecele Brigazilor Internationale interpretate de stalinistul german Ernst Busch? Ce conteaza ca Busch a jucat in monstruoasa piesa de Brecht, “Die Massnahme”, o celebrare a disciplinei revolutionare extreme? Ce conteaza ca a fost un propagandist al dictaturii lui Ulbricht si Honecker? Ce conteaza destinele marilor deziluzionati ai comunismului: Arthur Koestler, Manes Sperber, Margarete Buber-Neumann, Ruth Fischer, Arkadi Maslow (ucis de agentii lui Stalin la Havana), Gustav Regler, Whittaker Chambers, Andre Malraux, Milovan Djilas, Leszek Kolakowski, Annie Kriegel? Ce conteaza uciderea unor Buharin, Radek, Piatakov, Rakovski, Preobrajenski, Mihail Koltsov, Babel, Mandelstam, Meyerhold, Solomon Mikhoels? Ar merita discutata cartea lui Zizek “In Defense of Lost Causes”, un volum dedicat lui Alain Badiou, cel care glorifica odinioara actiunile Khmerilor Rosii.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro