Sari direct la conținut

Business Report: Erste: Pretul proprietatilor va intra pe o panta de crestere continua; Michal Golebiewski despre Office 2010 gratuit, cloud computing si Windows phone 7 in Romania; Cateva zeci de romani au card cu servitor atasat

HotNews.ro
Business Report, Foto: Colaj foto
Business Report, Foto: Colaj foto

Erste: Pretul proprietatilor va intra pe o panta de crestere continua. Pretul proprietatilor din Europa Centrala si de Est (ECE) va intra pe o panta de crestere continua determinata de comprimarea randamentelor investitionale (yield-uri) si abia dupa 4-6 trimestre se va vedea o apreciere a valorilor proprietatilor ca urmare a cresterii chiriilor, potrivit unui studiu al grupului financiar Erste. „Conform analizei pietelor imobiliare din ECE, exista sanse foarte mari sa intram intr-o perioada de crestere continua a preturilor proprietatilor. Evolutia va fi determinata in mod clar de comprimarea randamentelor. Avand in vedere ratele de neocupare destul de ridicate din regiune si finalizarea mai multor proiecte imobiliare, o crestere substantiala a valorii proprietatilor datorita cresterii chiriilor este inca nerealista in urmatoarele 4-6 trimestre”, a declarat Gunther Artner, Co-Director CEE Equity Research. In analiza Erste se mai precizeaza faptul ca investitorii in imobiliare ar trebui sa aiba mai mult de castigat decat dezvoltatorii, dat fiind numarul inca ridicat de imobile neocupate, anunta Capital.ro.

Bancherii inca incearca sa schimbe Ordonanta 50 ca sa evite procesele cu clientii nemultumiti. Bancherii incearca pe toate caile sa evite procesele cu clientii nemultumiti de modul in care li s-au aliniat contractele de credit la reglementarile noi aduse de Ordonanta 50 si spun ca ii vor cere si presedintelui Traian Basescu modificarea acesteia. De cealalta parte, Consiliul Concurentei nu vede de unde ar veni pierderile de care se plang bancile atat timp cat au conservat nivelurile vechi ale dobanzilor prin actele aditionale la contractele de credit. Asociatia Romana a Bancilor (ARB) a avut ieri dupa-amiaza o intalnire la Ministerul de Finante cu autoritatea de Concurenta si cu ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor) pentru a le prezenta din nou argumente pentru modificarea ordonantei aprobate in luna iunie, scrie ZF.RO

Michal Golebiewski despre Office 2010 gratuit, cloud computing si Windows phone 7 in Romania. Noul director de marketing al Microsoft Romania a raspuns intrebarilor Business Cover legate de prioritatile mandatului sau. Presat de produsele competitiei, cum ar fi Google Docs sau Open Office, Microsoft a decis sa ofere Office 2010 Starter, versiune preinstalata pe PC-urile noi dar nu cu functionare limitata in timp (trial version) ci o versiune mai putin complexa, dar complet functionala. In alta ordine de idei printre provocarile lui Golebiewski se numara trecerea la modelul de business bazat pe servicii de tip cloud computing. Va afecta acesta veniturile realizate din vanzarea de licente? Nu in ultimul rand, lansarea Windows phone 7 in Romania trebuie planificata atent, astfel incat lipsa unor anumite servicii online prezente pe alte piete sa nu afecteze popularitatea sa in Romania, informeaza Business Cover.

Presedintele BVB Stere Farmache: „Nu am acces la conturi”. Presedintele Bursei de Valori Bucuresti (BVB) Stere Farmache nu a acceptat ca ar fi fost mincinos Comunicatul BVB care nu a informat publicul ca demisia lui Daniel Tepes, membru in Consiliul Bursei, este un fapt. Intr-o discutie telefonica purtata ieri dimineata, domnul Farmache ne-a spus ca nu vede o diferenta intre expresia „a informat Consiliul asupra deciziei de a renunta la mandatul de administrator” (folosita in Comunicat) si expresia „a demisionat” (care era faptul ce trebuia comunicat – vezi Nota de la sfarsit). In acelasi timp, domnul Farmache ne-a explicat ieri ca securizarea datelor confidentiale este un fapt implinit in Bursa. Pentru informare completa, Presedintele BVB ne-a transmis un text explicativ, cu contributia Departamentului de Supraveghere din Bursa, pe care il reproducem in continuare, scrie Bursa.ro.

Cateva zeci de romani au card cu servitor atasat. Peste cardurile premium cum sunt cele Gold si Platinum, exista cele superpremium – exclusivistele black cards. MasterCard le numeste World Signia, Visa le spune Infinite, iar American Express le spune Centurion, si toate ofera acces posesorilor la tratamente si servicii speciale. Cardurile superpremium au devenit accesibile si pe piata romaneasca. MasterCard World Signia este disponibil romanilor cu stare de aproape doi ani prin intermediul BRD, iar ING are in oferta Visa Infinite. Cardul World Signia vine cu accesul la servicii de concierge, ceea ce inseamna ca printr-un simplu telefon un asistent este gata sa satisfaca aproape orice fel de cerere, la orice ora, fie ca vorbim de rezervari simple, ori de lucruri mai complicate, anunta Money.ro.

Companiile romanesti domina topul celor mai mari 100 de firme din Europa de Sud Est la venituri, dar si la pierderi. Companiile romanesti domina topul celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud-Est atat din punct de vedere al veniturilor realizate in 2009, de peste 34 de miliarde de euro, cat si din punct de vedere al pierderilor, cu sase companii in top zece, potrivit unui studiu realizat de agentia de presa bulgara SeeNew. „Criza a afectat puternic cresterea Europei de Sud-Est, consumul si somajul. Viitorul va aduce o stagnare a dezvoltarii economice pana in 2012. Dupa aceea, cresterea va fi reluata incet”, sustin realizatorii studiului, informeaza ZF.ro.

Cu ce oferte promit bancile sa va scape de grija facturilor. Facturile de utilitati pot fi platite fara a mai sta la coada la ghiseele furnizorilor de telefonie sau energie electrica. Cum alegi insa serviciul bancar de plata care ti se potriveste cel mai bine? Modalitatile cele mai utilizate de plata a utilitatilor sunt cele de Internet Banking, debit direct sau prin intermediul ATM-urilor. Sunt si banci prin care plata se poate face telefonic. Costurile percepute pentru aceste servicii sunt destul de reduse, in unele cazuri, chiar zero. Plata prin debit direct intrabancar, spre exemplu, presupune ca clientul sa aiba deschis un cont curent la o banca comerciala. Detinatorul contului semneaza o conventie de Direct Debit cu unitatea bancara, indicand parametrii de efectuare a platilor: contul din care se face plata, plafonul maxim de plata, durata de valabilitate a conventiei, datele de facturare etc. In baza conventiei semnate, care implica acordul clientului pentru aceasta plata, contul este debitat automat, cu valoarea facturii, la intervalul de timp stabilit in conventie, scrie Capital.ro.

Continua inaugurarile de magazine de brand premium: Panasonic, tot in Unirea. Inaugurarea de magazine sub nume propriu de catre marile marci de electronice, electrocasnice si IT devine o moda in ultima vreme. De fapt, devine o necesitate, asa cum se va vedea mai jos. Dupa ce Sony si-a deschis saptamana trecuta cel mai mare magazin in Unirea Shopping Center, tot acolo, dar cu un etaj mai sus, Panasonic a inaugurat un magazin reprezentativ, in urma unei investitii tot de circa 100.000 de euro. Evident, pe langa plasmele 3D, Panasonic avand in Romania o gama de cinci modele de acest gen, atractia magazinului au fost prima camera video 3D pentru consumer – Panasonic SDT750 (urmariti pe blogul lui Dan Dragomir primele impresii) si prima camera foto 3D, Panasonic GH2. Ok, e cam mult spus prima camera foto 3D, orice camera foto DSLR Panasonic poate imprumuta obiectivul care permite fotografierea tridimensionala si, cu un update de firmware, devine o camera foto 3D, anunta Business Report.

Cum negociaza Ford contractele cu dealerii auto: Semnam numai cu cei care isi pot sustine singuri businessul. „Romania este cea mai promitatoare piata din Europa Centrala si de Est. De ce? Aici exista un grad ridicat de pregatire, sunt scoli bune, taxele sunt la un nivel scazut si exista un impozit unic si desigur, tara face parte din Uniunea Europeana. Daca eu as fi investitor, in momentul de fata as investi in Romania”, a spus Brassai intr-un interviu acordat ZF. In industria auto, Romania a atras in ultimii ani investitii de sute de milioane de euro, in productia de masini (Ford), in sectorul componentelor auto (Delphi, Continental sau Takata Petri), dar si in cercetare si dezvoltare (Renault – Titu). Pe de alta parte, infrastructura deficitara de transport a trimis o investitie de 800 mil. euro in Ungaria, la Kecskemet, la 140 de kilometri de granita cu Romania, informeaza ZF.ro.

Camera de Comert vrea sa complice viata firmelor. Daca deputatii vor adopta cateva amendamente, companiile vor fi obligate sa treaca pe la Camera de Comert pentru a fi inregistrate modificarile. Intreprinzatorii care vor sa-si faca o firma ar putea fi obligati sa treaca pe la Camera de Comert inainte sa ajunga cererea lor sa fie inregistrata la Registrul Comertului. La fel si companiile care trebuie sa notifice orice modificari precum adaugarea unor noi obiecte de activitate, retragerea unor asociati sau primirea altora, majorare de capital etc. Un proiect de lege in acest sens se afla pe masa deputatilor si a fost dezbatut in Comisia juridica pe 20 septembrie. Lista cu amendamente la Legea camerelor de comert si la cea privind Registrul Comertului cuprinde obligatia companiilor sa se inregistreze in Registrul Comertului numai prin serviciile de asistenta realizate de camerele de comert, scrie EVZ.

Afaceri in Centrul Istoric: contractele de inchiriere cu Primaria Capitalei se cesioneaza impreuna cu firmele. Centrul Istoric este singura zona din Bucuresti unde chiriile cresc. Daca pe Magheru sau Calea Victoriei comerciantii trag obloanele, in zona veche a Capitalei un spatiu comercial de 73 de metri patrati a ajuns sa se inchirieze cu peste 2.500 de euro pe luna. Singurele locatii unde chiriile au inghetat de trei ani, la o medie de 20 de euro metru patrat pe luna, sunt cele 200 de spatii comerciale administrate de Primaria Capitalei. Administratia Fondului Imobiliar (AFI) din cadrul Primariei Capitalei, cea care le are in administrare, continua sa perceapa chirii in baza unei Hotarari a CGMB de pe vremea primarului Adriean Videanu, anunta Gandul.

Unde gasim locuinte ieftine. Constanta este unul dintre orasele mari cu cele mai ieftine garsoniere, acestea avand preturi de pornire de la 17.000 de euro. In Bucuresti, pretul locuintelor cu o camera, aflate in cartierele periferice, este cuprins intre 20.000 si 40.000 de euro. Cele mai multe garsoniere din Capitala se tranzactioneaza la un pret de aproximativ 30.000 de euro. Spre exemplu, o astfel de locuinta, cu suprafata de 30 de metri patrati, aflata in cartierul Berceni, recent renovata, mobilata, utilata si cu loc de parcare, are un pret de strigare de 29.800 de euro negociabil. Si pe segmentul locuintelor cu doua camere exista oferte sub 50.000 de euro, si nu putine. In zona Giurgiului, Progresu, un apartament confort II, semidecomandat fara imbunatatiri, se vinde la un pret de 35.000 de euro negociabil. O locuinta similara, dar situata in zona Militari, Apusului, are un pret de strigare de 50.000 de euro negociabil. In schimb, pentru cumparatorii care prefera cartierul Drumul Taberei preturile apartamentelor cu doua camere pornesc de la aproximativ 45.000 de euro, cum este cazul unei proprietati cu suprafata de 44 de metri patrati aflata la parterul unui bloc cu patru etaje, informeaza Adevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro