Sari direct la conținut

Business report: Patriciu si MIC.RO au murit. Cum se descurca multinationalele care au preluat modelul magazinului de cartier; Eugen Teodorovici: "Romania a devenit un lider in absorbtia fondurilor europene"; Fondul Proprietatea vrea sa fie listat la Londra in cel mult doua luni

HotNews.ro
Business report, Foto: Colaj foto
Business report, Foto: Colaj foto

Fondul Proprietatea vrea sa fie listat la Londra in cel mult doua luni. Managerul Fondului Proprietatea se concentreaza pe doua directii majore: reducerea capitalului social ca urmare a rascumpararilor de actiuni deja realizate si listarea secundara a companiei la Bursa din Londra. Listarea secundara a Fondului Proprietatea a devenit o prioritate pentru administratorul unic Franklin Templeton Investment Management. Intrarea pe o alta piata de capital a fost oricum un obiectiv al managementului inca de la instalarea din 2010, insa initial a fost aleasa Bursa de la Varsovia. Intre timp, schimbarea actionariatului a dus si la alegerea Bursei din Londra pentru a doua listare, unul dintre motive fiind usurinta cu care fondurile internationale de investitii isi pot vinde acolo detinerile. Fondul Proprietatea a reusit o evolutie foarte buna in ultimii ani, masura succesului fiind data de sumele date actionarilor sub forma de dividende sau returnare de capital fara a reduce valoarea activului net (VAN), noteaza Capital.

Patriciu si MIC.RO au murit. Cum se descurca multinationalele care au preluat modelul magazinului de cartier. Dinu Patriciu a avut planuri mari de afaceri in retail, iar Mic.ro a fost primul lant de magazine de cartier. Incoltit de creditori si fara a mai lua bani de la banci, reteaua a mers direct spre faliment. Dupa acest esec, marii retaileri internationali au profitat de ocazie si au luat locul Mic.ro. Mega Image cu Shop&Go, iar Metro cu La doi pasi. Dar nici unul dintre retaileri nu a ajuns la marimea retelei lui Dinu Patriciu. Magazine Mic.Ro s-au deschis in primavara lui 2010, la Bucuresti. Primul a fost cel din apropierea restaurantului Perla. In cinci luni, reteaua avea 150 de unitati. A urmat apoi si extinderea in orasele din tara, iar pana in septembrie 2011, Patriciu avea o retea de 720 magazine fixe, fara a mai pune la socoteala tarabele ambulante si reteaua Minimax, transformata ulterior in Mac.ro. Reteaua de magazine de cartier care incepea sa prinda contur a atras atentia si retailerilor internationali, care nu facusera acest pas pe piata romaneasca, noteaza economica.net.

FMI deblocheaza 1,4 miliarde dolari din imprumutul pentru Ucraina. Fondul Monetar International (FMI) a aprobat ieri varsarea unei noi transe de 1,4 miliarde dolari pentru Ucraina, pe fondul escaladarilor tensiunilor dintre acest stat si Rusia, dupa ce, la sfarsitul lunii aprilie, FMI i-a acordat Kievului o linie de credit de 17 miliarde dolari pe 2 ani si a deblocat o prima transa de 3 miliarde dolari, transmite AFP. Consiliul de Administratie al FMI, care reprezinta cele 188 state membre, a acordat ieri unda verde deblocarii noii transe dupa un audit al conturilor ucrainene. Occidentul acuza Rusia ca a intervenit direct in Ucraina. Tot ieri, NATO a cerut Moscovei sa inceteze „actiunile militare ilegale” in Ucraina, in timp ce presedintele rus Vladimir Putin sustine ca autoritatile kievene trebuie „sa fie constranse” a negocia cu separatistii prorusi, scrie Bursa.ro.

Eugen Teodorovici: „Romania a devenit un lider in absorbtia fondurilor europene”. Romania avea in urma cu doi ani rate foarte scazute de absorbtie a fondurilor europene, insa intre timp a devenit un lider in absorbtia fondurilor europene, a declarat joi, la Zagreb, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, relateaza agentia croata de presa Hina, preluata de catre Agerpres.ro. Rata de absorbtie era in 2012 de 8,5%, apoi a venit la putere actualul guvern si a introdus o serie de masuri in urma carora rata de absorbtie a ajuns la 37%, a spus ministrul roman, conform sursei citate. „Obiectivul nostru pentru perioada 2007-2013 este de 80% din cele 19,2 miliarde de euro alocate Romaniei pentru aceasta perioada, in timp ce obiectivul pentru urmatoarea perioada, 2014-2020, este de a creste rata de absorbtie la 100% din cele 43 de miliarde de euro alocate Romaniei”, a afirmat Teodorovici la o conferinta de presa comuna cu vicepremierului croat Branko Grcic, ministru al Dezvoltarii Regionale si Fondurilor Europe. Teodorovici a spus ca Romania a inregistrat cele mai mari probleme in atragerea fondurilor pentru proiecte de mediu, de transport si de achizitii publice, informeaza Adevarul.

Inflatia din zona euro, la minimul ultimilor cinci ani. Inflatia anuala din zona euro a ajuns la minimul ultimilor aproape cinci ani, incetinind in luna august la 0,3%, cu mult sub tinta asumata de Banca Centrala Europeana (BCE), transmite Mediafax. In iulie, preturile de consum din zona euro au crescut cu 0,4%, potrivit datelor Eurostat prezentate vineri. BCE si-a asumat o tinta de inflatie pe termen mediu de putin sub 2%. Banca anticipeaza pentru acest an o inflatie de 1%, iar pentru anul viitor de 1,3%, cu mult sub tinta pe termen mediu. Majoritatea analistilor se asteptau la o scadere a preturilor in aceasta luna si estimeaza ca BCE va anunta noi masuri pentru sprijinirea economiei din zona euro la sedinta de politica monetara de saptamana viitoare, relateaza Romania Libera.

CFR Infrastructura a raportat pentru primul semestru un profit contabil de 160 milioane lei, in crestere cu 29%. Arieratele au scazut cu 36%. Compania de stat CFR Infrastructura a inregistrat in primul semestru un profit contabil de 160 milioane de lei, in crestere cu 29% de la 124 milioane de lei in aceeasi perioada din 2013, insa veniturile companiei de stat au scazut cu 10,6%, la 1,04 miliarde de lei. CFR SA a raportat pentru prima jumatate a anului trecut venituri din activitatea de exploatare si administrare a infrastructurii feroviare de 1,16 miliarde de lei. Cheltuielilele companiei au scazut in intervalul analizat cu 15,4%, la 882 milioane de lei, potrivit unui comunicat al CFR SA. In comunicat se arata ca transportatorul feroviar nu inregistreaza nicio datorie la bugetul de stat si la bugetul de asigurari sociale iar, iar arieratele comerciale au scazut in primul semestru cu 36,41% fata de primele sase luni ale anului trecut. Compania nu precizeaza, insa, nivelul arieratelor, scrie Adevarul.

Renault Sport R.S. 01 – o supersportiva de 500 CP, pentru pista. Noua sportiva de la Renault – mai exact, de la Renault Sport – are numele R.S. 01 si este expusa in public pentru prima oara in aceste zile, cu ocazia Salonului Auto de la Moscova. Este un model rezervat pistelor de curse si va evolua in sezonul 2015 in World Series by Renault, intr-un nou campionat Renault Sport Trophy. Acesta se va positiona ca antecamera a campionatelor profesioniste GT si de anduranta. Cei de la Renault Sport precizeaza ca performantele noului R.S.01 sunt peste cele ale bolizilor de GT3, ba chiar se apropie de cele ale masinilor din puternicul campionat german de turisme, DTM, informeaza 24auto.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro