Calendarul inscrierii in clasa pregatitoare 2015 si Metodologia finala de inscriere in clasa pregatitoare – publicate in Monitorul Oficial
Inscrierea copiilor in clasa pregatitoare in anul scolar 2015-2016 incepe in data de 23 februarie, cand parintii sunt asteptati la scoala sa completeze si sa depuna cererile-tip de inscriere a copiilor. Prima etapa a inscrierilor se desfasoara pana pe 13 martie, zilnic, la scoala dorita de parinti pentru copii, intre orele 8:00-20:00 de luni pana vineri, iar sambata intre orele 9:00-13:00. Copiii care nu implinesc 6 ani pana la 31 august vor sustine Evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatica in perioada 17 februarie-11 martie 2015. Rezultatele primei etape a inscrierilor se afiseaza de catre fiecare scoala pe 20-21 martie 2015.
Ministerul Educatiei a publicat astazi, 9 februarie, in Monitorul Oficial Ordinul nr. 3.171/2015 privind aprobarea Calendarului si a Metodologiei de inscriere a copiilor in invatamantul primar pentru anul scolar 2015-2016.
Calendarul inscrierii in invatamantul primar pentru anul scolar 2015-2016
16 februarie 2015:
- Fiecare scoala afiseaza la avizier si pe site programul de completare a cererilor tip de inscriere in clasa pregatitoare
- Afisarea circumscriptiilor scolare (adica lista strazilor care sunt arondate unei scoli) si a planului de scolarizare – respectiv numarul de clase pregatitoare alocate, la fiecare scoala, inclusiv pe site-ul acesteia, daca exista, si pe site-ul inspectoratului scolar
- Afisarea, la sediul fiecarei scoli si pe site-ul acesteia sau pe site-ul inspectoratului, a unor informatii precum daca exista „posibilitatea organizarii procesului de invatamant in cadrul unei gradinite aflate in structura scolii sau in consortiu cu scoala, posibilitatea organizarii programului Scoala dupa scoala, fotografii ale spatiului in care se desfasoara activitatea la clasa pregatitoare”.
- Afisarea programului de evaluare a dezvoltarii psihosomatice a copiilor solicitate de parinti
- Afisarea gradinitelor, scolilor si a celorlalte institutii unde se realizeaza evaluare a dezvoltarii psihosomatice a copiilor
- Afisarea la sediul scolii a criteriilor specifice de departajare elaborate de scoala
- Afisarea la sediul scolii a listei documentelor care sa dovedeasca indeplinirea criteriilor specifice de departajare
18-26 februarie 2015: Organizarea in fiecare scoala cu clase pregatitoare a Zilei portilor deschise, zi in care parintii, copiii si alte persoane interesate pot vizita spatiile dedicate activitatilor claselor pregatitoare si pot purta discutii cu personalul scolii
16-27 februarie 2015: Organizarea in gradinite a intalnirilor pentru informarea si consilierea parintilor copiilor din gradinita care vor fi cuprinsi, in anul scolar 2015-2016, in invatamantul primar.
17 februarie-11 martie 2015:Realizarea evaluarii nivelului de dezvoltare psihosomatica a copiilor care nu implinesc 6 ani pana la data de până la data de 31 august 2015 si pe care parintii vor sa ii inscrie in clasa pregatitoare
17 februarie-12 martie 2015: Comunicarea rezultatului evaluarii dezvoltarii psihosomatice a copilului, in scris, parintelui care a solicitat evaluarea
23 februarie-13 martie 2015 Completarea de catre parinti, online sau la scoala pe care o doresc pentru copiii lor, a cererilor-tip de inscriere. Validarea cererilor-tip de inscriere la scoala la care parintele solicita inscrierea copilului se face zilnic, in intervalul 8:00-20:00 (luni-vineri), respectiv 9:00-13:00 (sambata)
16 martie 2015: Procesarea cererilor-tip de inscriere, cu ajutorul aplicatiei informatice, si repartizarea la scoala de circumscriptie a copiilor ai caror parinti au solicitat acest lucru in cererea-tip de inscriere
17-19 martie 2015:Admiterea sau respingerea cererilor de inscriere la o alta unitate de invatamant decat scoala de circumscriptie, pe locurile ramase libere, in functie de informatiile din cerere si din documentele depuse de parinti. Admiterea se face prin aplicarea criteriilor generale si specifice de departajare.
20 martie 2015: Repartizarea la scoala de circumscriptie a copiilor ai caror parinti au solicitat inscrierea la o alta scoala, nu au fost admisi din lipsa de locuri si si-au exprimat in aceasta faza optiunea pentru inscrierea in scoala de circumscriptie
20-21 martie 2015: Afisarea in scoli si pe site-ul inspectoratului scolar a copiilor inmatriculati, a numarului de locuri ramase libere si a listei copiilor neinscrisi dupa prima etapa
A doua etapa de inscriere in clasa pregatitoare 2015
- 23 martie 2015: Procedura specifica de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborata de inspectoratul scolar, este afisata la sediul scolilor si pe site-ul inspectoratului
- 24 martie-3 aprilie 2015: Parintii care nu si-au inscris copiii in prima etapa trebuie sa depuna cererea-tip de inscriere la secretariatul scolii aflate pe prima pozitie dintre cele trei optiuni exprimate pentru etapa a doua
- 7-10 aprilie 2015: Scolile proceseaza cererile, aplicand procedura specifica elaborata de inspectoratul scolar, pe baza criteriilor generale si a celor specifice de departajare, in limita locurilor disponibile.
- 10 aprilie 2015: Afisarea la fiecare scoala a listelor finale cu copiii inscrisi in clasa pregatitoare
- 14-17 aprilie 2015: Solutionarea de catre inspectoratul scolar a cererilor parintilor copiilor care nu au fost inca inscrisi la vreo scoala.
Calendarul inscrierii in clasa I a copiilor de 7 ani care nu au fost inscrisi in invatamantul primar in anul scolar 2014-2015 si ai caror parinti solicita inscrierea direct in clasa I
Ministerul Educatiei aplica si anul acesta exceptia inscrierii direct in clasa I, in cazul copiilor de 7 ani care nu au urmat pana acum clasa pregatitoare.
- 23 februarie-13 martie 2015: Depunerea solicitarilor de inscriere de catre parintii care vor sa isi inscrie copilul la scoala de circumscriptie, la sediul unitatii de invatamant respective
- 16-20 martie 2015: Solutionarea de catre scoli si, dupa caz, cu acordul inspectoratelor scolare judetene pentru suplimentarea numarului de locuri/clase, a cererilor de inscriere depuse de catre parintii care solicita inscrierea copiilor la scoala de circumscriptie
- 23 martie-3 aprilie 2015: Depunerea solicitarilor de inscriere, de catre parintii care solicita inscrierea in alta scoala decat scoala de circumscriptie, la unitatea de invatamant la care solicita inscrierea.
- 7-9 aprilie 2015: Solutionarea de catre scoli, respectiv comisiile judetene, a cererilor de inscriere depuse de parintii care solicita inscrierea in alta scoala decat scoala de circumscriptie.
- 10 aprilie 2015: Afisarea la fiecare scoala a listelor finale ale copiilor inscrisi in clasa I
Metodologia de inscriere a copiilor in clasa pregatitoare pentru anul scolar 2015-2016
In situatia in care capacitatea unei scoli nu permite cuprinderea in clasa pregatitoare a tuturor copiilor din circumscriptia scolara stabilita in anul scolar anterior, precum si in alte situatii justificate, Inspectoratul Scolar Judetean poate decide reconfigurarea circumscriptiilor scolare, prevede metodologia.
Parintii ai caror copii implinesc 6 ani pana la data de 31 august 2015 au obligatia sa isi inscrie copiii in clasa pregatitoare, stabileste Ministerul Educatiei in metodologie.
Prin exceptie, parintii ai caror copii nu au fost inscrisi in invatamantul primar in anul scolar 2014-2015 si implinesc varsta de 7 ani pana la data de 31 august 2015 pot inscrie, la cerere, copiii in clasa I.
Evaluarea Dezvoltarii Psihosomatice – Care sunt copiii care trebuie sa fie evaluati
Copiii care implinesc 6 ani in perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2015 si pe care parintii vor sa ii inscrie in clasa pregatitoare trebuie sa sustina Evaluarea Dezvoltarii Psihosomatice. Daca dezvoltarea lor psihosomatica este corespunzatoare, atunci pot merge la scoala.
Evaluarea dezvoltarii psihosomatice a copiilor are loc in perioada 10 februarie – 4 martie 2015. La incheierea evaluarii fiecarui copil, rezultatul este comunicat in scris parintelui care a solicitat evaluarea. Rezultatul evaluarii nu poate fi contestat.
Adresele unitatilor la care se desfasoara evaluarea sunt afisate la toate scolile pe 16 februarie 2015. Activitatea de evaluare a dezvoltarii psihosomatice se desfasoara intre orele 10:00-18:00, „cu prioritate in gradinite”.
Alegerea scolii la care inscrii copilul
Toti copiii ai caror parinti cer inscrierea in clasa pregatitoare la scoala de circumscriptie vor fi inmatriculati la scoala ceruta, statueaza metodologia. Pe locurile libere se inscriu si, ulterior, se inmatriculeaza copiii care provin din alte circumscriptii scolare, inclusiv din alte localitati. Numarul locurilor libere la clasa pregatitoare este stabilit ca diferenta intre numarul de locuri alocate pentru clasa pregatitoare si numarul de copii din circumscriptie care trebuie inscrisi la acel nivel de clasa. De exemplu, daca in circumscriptia scolara a unei scoli exista 40 de copii care trebuie inscrisi la clasa pregatitoare, iar scoala a primit prin planul de scolarizare 50 de locuri la clasa pregatitoare, numarul de locuri libere este de 10. Metodologia mentine aceste date, prevazute si in proiectul pus in dezbatere.
In situatia in care, intr-o scoala, numarul cererilor de inscriere primite de la parinti cu domiciliul in afara circumscriptiei scolare este mai mare decat numarul de locuri libere, vor fi aplicate criterii de departajare generale si specifice.
Criteriile generale de departajare sunt urmatoarele:
- a) existenta unui certificat medical de incadrare in grad de handicap a copilului;
- b) existenta unui document care dovedeste ca este orfan de ambii parinti. Situatia copilului care provine de la o casa de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimileaza situatiei copilului orfan de ambii parinti;
- c) existenta unui document care dovedeste ca este orfan de un singur parinte;
- d) existenta unui frate/a unei surori inmatriculat/inmatriculate in unitatea de invatamant respectiva.
Daca numarul copiilor din afara circumscriptiei este mai mare decat numarul locurilor libere, repartizarea copiilor se face in ordinea descrescatoare a numarului de criterii generale de departajare cumulate de catre fiecare copil: se repartizeaza la inceput copiii care indeplinesc 3 dintre criteriile generale de departajare, apoi copiii care indeplinesc doua dintre criterii si, in final, copiii care indeplinesc unul dintre criterii.
In caz de egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care indeplinesc acelasi numar de criterii generale de departajare, ordinea de prioritate a criteriilor este cea mentionata in lista (prioritate mare are criteriul notat la litera a), este urmat de b)).
Criteriile specifice de departajare sunt realizate de fiecare scoala, in urma consultarii profesorilor, sindicatelor si a consiliului reprezentativ de parinti, sunt aprobate in consiliul de administratie al scolii si se aplica dupa criteriile generale. Criteriile specifice de departajare aprobate se anunta public, pe 16 februarie, prin afisare la scoala. Dupa aceasta data, modificarea criteriilor specifice de departajare ori adaugarea altor criterii este interzisa.
Proiectul prevede ca scolile cu predare in limba unei minoritati pot stabili drept criteriu specific cunoasterea limbii de predare, iar acesta poate fi aplicat inaintea criteriilor generale de departajare.
In perioada 16 februarie-17 aprilie, parintii pot suna gratuit sa se informeze cu privire la inscriere copiilor in clasa pregatitoare, la TELVERDE 0 800 816 xyz, unde xyz este indicativul judetului. (De exemplu, pentru Arad indicativul este 257, pentru Braila indicativul este 239, pentru Bucuresti indicativul este 021).
Care sunt documentele de care au nevoie parintii la inscriere si pe care le aduc la secretariatul scolii:
- o fotocopie a actului de identitate propriu
- actul de identitate propriu in original
- o fotocopie a certificatului de nastere al copilului
- certificatul de nastere al copilului in original
- rezultatul evaluarii dezvoltarii psihosomatice a copilului – daca se inscrie un copil care implineste 6 ani dupa 31 august 2015
- documentele care dovedesc indeplinirea criteriilor generale – daca inscrierea nu se face la scoala de circumscriptie
- in cazul in care parintele solicita inscrierea la alta scoala decat cea de circumscriptie, el va mentiona, prin bifarea acestei optiuni in cererea-tip de inscriere, daca este de acord cu inscrierea copilului in scoala de circumscriptie in situatia in care nu este admis la scoala solicitata
Aplicatia informatica nu permite inscrierea copilului la mai multe scoli. In cazul in care aplicatia arata ca elevul a mai fost inscris la o alta scoala, dosarul nu va mai fi acceptat la a doua scoala si ramane valabila optiunea deja asumata pentru prima scoala.