Cât câștigă muncitorii asiatici din România? Expert: „Vin oameni care nu au calificările necesare, ceea ce în Germania ar fi de neimaginat”

Un chef srilankez cu experiență într-un restaurant poate câștiga peste 1.000 de euro, net, în timp ce un lucrător într-o fermă are un salariu de 600 de euro pe lună. Dincolo de aceste salarii publice există însă multe probleme. HotNews a mers mai departe de datele oficiale, a vorbit cu importatori de forță de muncă străină, angajați asiatici din România și un expert în migrație.

• „Procesul de aducere a muncitorilor străini în România este unul gândit în termeni pur comerciali. Statul a lăsat totul pe umerii companiilor”, susține expertul în migrație Anatolie Coșciug.
• HotNews prezintă și două cazuri de srilankezi care au venit în România ca livratori de mâncare și au ajuns la joburi mult mai bine plătite. 

„Muncitori Nepal cu salariu mic pentru afacerea ta. Forță de muncă din Nepal și alte țări asiatice pentru firma ta (necalificați, semi-calificați și calificați). Selecție riguroasă pe bază de probe practice și interviu. […] Garanție 2 ani de zile, dacă nu mai este productiv sau pleacă la alt angajator, îl înlocuim în mod gratuit. Ofertă limitată!”

Așa suna o ofertă primită prin e-mail acum doi ani de la o agenție de recrutare și plasare de forță de muncă. Am putea spune că lucrurile s-au mai îmbunătățit între timp, în ceea ce privește raportarea la acești oameni, după ce presa a început să semnaleze faptul că mulți migranții străini au parte de abuzuri în România: nu primesc salariile promise, muncesc ore suplimentare fără bonusuri sau sunt dați afară nejustificat. 

În continuare însă, sunt dezvăluite situații de vulnerabilitate în care se află muncitorii noneuropeni care iau drumul spre România, dependența lor față de angajatori și eșecul statului de a asigura un cadru care să le protejeze drepturile fundamentale. 

Unul dintre aceste drepturi este acela de a primi un salariu corect pentru munca depusă, conform cu legislația României și în aceleași condiții ca cetățenii români. 

HotNews a analizat salariile primite în România de muncitorii asiatici din mai multe perspective. A discutat cu importatorii de forță de muncă, cu mai mulți angajați și cu un expert în migrație care studiază această temă de ani de zile.

Care sunt salariile oficiale la care trebuie să se aștepte muncitorii străini în România?

Pentru a afla răspunsul la această întrebare, HotNews a vorbit cu Romulus Badea, partener „Soter&Partners” și vicepreședinte al Patronatului importatorilor de forță de muncă. Potrivit acestuia, salariile nete oferite muncitorilor asiatici din România sunt următoarele: 

• Sudor: 800-900 euro
• Ajutor de bucătar: 600-650 euro
• Chef: peste 1000 euro în funcție de experiența și tipul de bucătărie în care e specializat
• Muncitor necalificat în construcții: 650 euro
• Muncitori calificați în construcții, precum faianțar, fierar betonist: 800-900 euro
• Maiștrii (șefi de echipe): peste 1.100 euro
• Cameristă: 600 euro
• Bonă: 800-1000 euro
• Muncitori în ferme: 600 euro, cei necalificați
• Tractoriști și operatori utilaje: 750 euro

Trebuie menționat că pe lângă salariul de bază, majoritatea muncitorilor străini primesc diurnă sau mâncare, cazare și, uneori, transport între locul de cazare și cel de muncă. 

Ce spun angajații asiatici din România despre salarii?

În vreme ce doi bucătari șefi cu care am discutat, spun că avut salarii care au variat între 800 și 1000 de euro, cineva care a lucrat pe postul de ajutor de bucătar a primit, în mână, între 400 și 600 de euro lunar. Un lucrător în agricultură într-o fermă din Fetești a confirmat că are un salariu de aproximativ 550 de euro și primește alți peste 100 de euro – bani de mâncare.

Un post de sudor din București este plătit cu puțin peste 700 de euro și bani de mâncare, unul de electrician din Iași, cu 900 de euro, iar unul de mecanic auto în Târgu Mureș, cu 3500 de lei.

Din lista oferită de Romulus Badea lipsesc însă meseriile mult mai vizibile, cum ar fi cea de livrator de mâncare (care, din răspunsurile primite, nu aduce venituri mai mari de 2500 de lei) sau lucrători în patiserii, covrigării, McDonald’s. Pentru acest din urmă post, salariul este de 450 de euro pentru un program de 40 de ore pe lună.

De asemenea, mai există joburi pentru angajații asiatici în companiile de reciclare (cineva ne-a spus că a primit 500 euro pe lună pentru o astfel de muncă) sau menajeri (tot 500 de euro).

„Situațiile de abuz extrem sunt mai dese decât ar trebui”

Cercetătorul Anatolie Coșciug, specialist în studiul migrației, a declarat pentru HotNews că, „deși nu reprezintă o majoritate, cazurile de abuz extrem sunt mai dese decât ar trebui să fie. Asta pentru că sistemul nu este de așa natură încât să penalizeze abuzul.”

În interviurile luate de cercetător, mulți străini mărturisesc că lucrează și 12 ore pe zi, șase zile pe săptămână, ceea ce contravine legislației române. 

Anatolie Coșciug mai consideră că, având în vedere că avem de-a face cu numere mari (în ultimii ani au venit anual în România peste 100 de mii de străini), chiar și un procent de 5 % care ar suferi abuzuri ar reprezenta o urgență.

„Nu vom putea vorbi niciodată de statistici la modul serios până nu avem o instituție transparentă (Inspecția Muncii sau o autoritate nou-creată) și un efort transparent de-a verifica lucrurile astea. Până atunci, numerele nu-și au rostul pentru că fiecare caz este important”, mai spune cercetătorul. 

Coșciug dă ca exemplu o situație descoperită de echipa de cercetare pe care o coordonează, cea a unui tânăr srilankez care s-a sinucis pentru că nu-și mai primise salariul de trei luni. 

Tendința este ca străinii să aibă programul de lucru mai lung decât românii

În ceea ce privește timpul efectiv de lucru, Coșciug spune că există tendința ca străinii să aibă programe mult mai lungi decât cetățenii români, dar că depinde foarte mult de tipul de angajați „… dacă sunt doar comunități de imigranți sau mixte – pentru că nu poți să-i ții pe unii la muncă 8 ore, iar pe alții zece.” 

Cercetătorul mai punctează un factor important:

„Un depozit, de exemplu, este super controlat, cu ture supravegheate de câte opt ore. Pe de altă parte, în hale de producție sau în agricultură nu ai schimburi; nici pe șantier, unde trebuie să tragi tare cât îți permite sezonul.” 

Pe lângă numărul de ore, spune el, aceste domenii obligă și la condiții aproape periculoase: „muncă pe șantier, la 35 de grade, fără apă; am văzut asta în Cluj”.

De ce asiaticii își transformă salariile în dolari?

De multe ori, întrebați care sunt salariile lor, muncitorii asiatici oferă sumele în dolari. Anatolie Coșciug are o explicație pentru acest lucru:

„Această nouă rețea de migrație de muncă spre România s-a construit, în mare parte, pe rețele vechi de 20 de ani către Orientul Mijlociu, în destinații precum Abu Dhabi, unde taxele, intermedierea, totul se discută în dolari.”. 

Mai afirmă că mulți dintre migranții cu care echipa lui a discutat au lucrat deja în Orientul Mijlociu și că, deși salariile în România sunt mai mici decât în Dubai sau Qatar, preferă să vină aici pentru că au așteptări în ceea ce privește drepturile lor.

Coșciug contrazice și opinia generală conform căreia migranții asiatici nu fac decât să-i înlocuiască pe românii plecați să muncească în Occident și care ignoră faptul că prea puțini români mai sunt interesați de anumite meserii. 

„Am văzut un studiu recent care analiza numărul de sudori calificați și care susținea că și dacă s-ar întoarce în țară toți românii care au plecat ca sudori în străinătate, tot ar continua să fie nevoie de oameni cu asemenea specializare”, susține expertul.

Primim oameni fără calificările necesare, ceea ce în Germania ar fi imposibil

Dacă vorbim cu firmele de recrutare, aflăm că, înainte de a fi aduși în România,  candidații trec printr-un proces de selecție în care au și o probă practică. De exemplu, sudorii sunt testați la diferite tipuri de sudură, bucătarii dau teste în bucătărie și așa mai departe. 

Pe de altă parte, din discuțiile noastre cu muncitori străini, această probă este, mai degrabă, o formalitate – semnarea unei declarații.

Anatolie Coșciug confirmă acest lucru:

„Foarte des vedem că oamenii nu au calificările în domeniul pentru care vin, ceea ce ar fi de neimaginat în țări precum Germania, unde toată partea asta este puternic controlată de stat — n-ai voie să aduci pe cineva care trebuie să facă sudură și să nu știe.”

Această responsabilitate aparține firmelor de recrutare, dar, consideră Coșciug, faptul că statul nu impune controale asupra lor și nu asigură respectarea legii, face posibile aceste încălcări.

„E important de observat că tot procesul este gândit în termeni pur comerciali. Statul nu vrea să aibă nimic de-a face cu asta și totul cade pe umerii companiilor: recrutarea, deplasarea, responsabilitatea de a-i păstra la locul de muncă. Ce faci dacă o companie care a adus 1000 de oameni se închide? Nimeni nu-și asumă responsabilitatea.”

„Nimeni nu a venit printr-o agenție certificată”

Într-o discuție pe acest subiect cu ambasadorul Indiei, Rahul Shrivastava, acesta a menționat că există 1500 de companii de recrutare certificate, înregistrate la Ministerul de Afaceri Externe din India.

Aceste firme asigură parcurgerea completă a procesului de verificare. Mai mult, Ministrul Muncii pune la dispoziție cursuri de calificare gratuită pentru cei care vor să dobândească noi aptitudini în diferite domenii.

Dar nu toată lumea apelează la agențiile certificate.

„Dintre cei cu care am discutat noi, nimeni nu a venit prin asemenea agenții,” susține Coșciug, fiind de părere că un motiv ar putea fi nivelul mare de neîncredere în toate instituțiile guvernelor din țările respective. 

O altă cauză ar putea fi accesul asimetric la informație: „Este suficient să plece un om cu o agenție pentru a se construi o întreagă rețea în jurul acelei agenții, alcătuită din cunoscuții acelui prim muncitor — ca un nod”, spune expertul.

Două experiențe concrete ale unor muncitori asiatici în România

Pentru acest articol am stat de vorbă cu mai mulți asiatici care lucrează în România. Pentru exemplificare, prezentăm doi bărbați care au vorbit atât despre experiențe de muncă pozitive, cât și negative. Parcursul lor dovedește însă mobilitate economică și profesională.

Nishan Harsha (nume fictiv) a ajuns în România în mai 2023:

• primul job a fost de livrator la o firmă de mâncare, lucrând de la 10 dimineața la 1 noaptea pentru a-și atinge targetul. La sfârșitul lunii, rămânea cu un venit personal între 2000 și 2250 lei din care trebuia să își plătească cazarea și masa.
• următorul loc de muncă a fost de asistent în bar, lucrând de la 13:30 la 00:30 pentru un salariu de 2500 de lei și o masă pe zi, fără cazare.
• la locul de muncă actual este asistent la biroul unei companii din domeniul industriei și agriculturii, se ocupă de forța de muncă străină și tot ce implică documente și contactul cu Inspectoratul General pentru Imigrări. A primit mașină de la companie, cazare și un salariu net de 1000 de euro. În timpul liber, lucrează ca grădinar pentru șase euro pe oră.

Damsak Bandara a ajuns în România în martie 2023:

• a venit în România ca livrator pentru Tazz, pentru un salariu de 2000 de lei – loc în care a lucrat șase luni; spune că în ultimele două luni nu și-a primit salariul.
• a continuat la o firmă de construcție din Buzău, unde era plătit cu 450 de lei pe săptămână, lucrând șase zile din șapte, opt ore pe zi.
• la locul de muncă actual, găsit pe OLX, câștigă 6500 de lei, alți 600 de lei pentru mâncare, 100 lei pentru transport și cazare, lucrând ca proiectant de mobilă; avea experiență de doi ani în acest domeniu.