Cateva motive sa crezi ca poti schimba lumea

Pentru prima data cineva m-a intrebat de ce scriu atat de mult despre politica, de ce ma pierd, cum ar veni, in fleacuri. Te agiti degeaba, mi s-a spus, intr-o lumea moarta, otravita. Nu vei gasi nimic bun acolo, nimic frumos care sa merite atata bataie de cap. Politica ucide suflete, le inraieste. Te transformi, incet, intr-un cinic desavarsit, adulmecand zi de zi raul. Vrei sa ajungi, intr-o buna zi, ca ei? Un animal mereu la panda, gata sa sfasie, pentru care lumea inseamna un sir nesfarsit de batalii intr-o eterna lupta pentru supravietuire?

Ai putea gasi atatea alte teme frumoase, despre care chiar merita scris. Politicienii azi sunt, maine pleaca iar in urma lor nu ramane altceva decat o mare de vorbe goale. De ce ti-ai pierde vremea cautand sa le intelegi nimicul? Viata adevarata este in alta parte. Exista atatea subiecte mari, cu adevarat importante. Cum ar fi, am intrebat. Dezinteresul fata de cei mai saraci, fata de tiganii sau fata de romanii care traiesc, la marginea societatii, in ignoranta. Ai vazut ruptura tot mai adanca dintre noi si Romania rurala, dintre noi si ceilalti? Sunt atatia oameni acolo care au nevoie de ajutor.

Noi obisnuim sa dam vina pe ei ca sunt saraci, ca voteaza prost, manipulati cu o galeata, un pix si o sapca. Ii tratam cu dispret, de sus, le spunem tarani ignoranti si prosti dar nu facem nimic sa-i ajutam, sa le deschidem cumva mintea pentru a-i face sa inteleaga mai bine cum profita politicienii de ei. Nu cercetam mai indeaproape de nevoile lor, ci ridicam ziduri intre „noi” si „ei”. Consecinta e un dezastru pe termen lung: politicienii profitori se vor folosi mai departe de ignoranta lor si tot asa. Nu se rupe niciodata cercul.

Politicienii se descurca si singuri, ei n-ar exista de fapt daca n-ati fi voi, ziaristii care va uitati zilnic in gura lor! Vorbind toata ziua despre ei le faceti jocurile.

Am uitat sa preziez ca amicul meu are puternice convingeri de stanga. Desi nu impartasim aceleasi valori, il pretuiesc mult pentru inteligenta si capacitatea lui reala de compasiune. E un om bun, capabil sa daruiasca mult celor din jur chiar daca nu primeste inapoi nimic.

Mi-a povestit, de pilda, cum primeste din cand in cand acasa cativa copii de tigan carora le mai da una alta. Locuiesc pe aceeasi strada dar, in afara de el, nimeni nu le deschide usa. Vecinii se tem ca tiganii fura cam tot ce le pica in mana. Intr-o zi unul din ei i-a spus din senin: sa stiti ca eu nu fur, sa nu va fie teama ca ma lasati in casa dvs.

Vezi, imi spune amicul meu, in mare parte e si vina noastra ca ajung asa. Amicul meu, tot ziarist, imi povesteste dezamagirea ca unul din marii intelectuali ai tarii a inceput un interviu prin a spune: (…) si tiganii astia care tot fura si ne fac de rusine peste tot in lume!

Stiu ca, ajuns in acest punct al discutiei, v-ati impartit deja in tabere. Ratiunea din capul multora a disparut. V-ati infipt deja degetele in tastatura fie pentru a-i acuza pe tigani ca nu pot fi integrati si ca e numai si numai vina lor, fie postati cuvinte si fraze imposibil de reprodus. Nimeni nu se intreaba, macar o secunda, asa cum tot indeamna amicul meu: am facut oare ceva pentru ei? Am aratat ca sunt mai bun decat intelectualul plin de dispret? In afara de ura, ce am de aratat?

Stiu bine ca vor fi cativa neplacut surprinsi: ma lasi, dom’le, cu teme din astea stangiste! O fi spiritul Craciunului, dar a ne scuti de scene lacrimogene cu saraci, tigani si napastuiti ai sortii. Sa se ocupe stanga de ei! Sa-i integreze ei, sa-i scoata din saracie daca pot daca nu a ne slabi putin.

Cine gandeste asa trebuie sa stie ca politica i-a ucis deja sufletul. L-a otravit, la mutilat in asa hal incat nu mai e capabil de altceva in afara de multa, multa ura. De stanga sau de dreapta, ideile nu valoreaza nimic daca nu crezi in ele. Amicul meu crede sincer, este ceea ce se cheama un true beliver. El nu doar predica idei, ci traieste in acord cu ele, e genul care prefera bicicleta in locul masinii tot din convingere etc.

E patruns de ideea ca poate schimba lumea asa, cu gesturi mici, cautand mereu sa scoata la iveala ce avem mai frumos in noi. De ce ar fi unul ca el de dispretuit, de ce as lua peste picior generozitatea si bunatatea lui? De ce n-ar fi de compatimit cei incapabili sa-l iubeasca pentru binele pe care incearca sa-l faca tuturor?

Avem, poate, moduri diferite de a cauta binele. Poti face, ca ziarist sau om simplu, bine intr-un mod foarte concret sau intr-un fel care nu se poate masura imediat. Totul e sa crezi in ce faci, sa-ti pese cu adevarat, sa nu mimezi valori. Ideile puse in miscare de pasiune si buna credinta lasa urme in mintea si sufletul oamenilor.

A scrie despre politica si politicieni poate parea, la un moment dat, inutil, o groaznica pierdere de vreme. Cunosc ingrozitor de multi oameni fatalisti, adepti ai enervantului refren „oricum nu se schimba nimic”. Ei nu cred, in general, in ceva, doar in apocalipsa continua. In general vorbind, nu e prea clar ce-i mai tine in viata.

Aceasta atitudine este preferata politicienilor. L-am vazut zilele trecute pe Vladimir Putin intr-un reportaj despre Rusia afirmand, fara sa-i tresara un muschi pe fata, despre Anna Politkovskaia: adevarul e ca n-a contat niciodata ce scria. Nu a influentat niciodata nimic, pur si simplu n-a contat.

Este tot ce-si doresc politicienii pe lumea asta: sa crezi ca ei sunt Dumnezei pe pamant, nemuritori, de neatins iar tu, un vierme mic si neinsemnat tarandu-se la picioarele lor.

Politkovskaia credea in ce scria despre Putin, o facea cu pasiune si un curaj nebun. A fost asasinata in octombrie 2006, chiar de ziua presedintelui rus. Pare sa fi contat, totusi, ce a scris. Chiar daca Putin se afla astazi la al treilea mandat plin si, teoretic, pare sa fie exact asa cum spune el – vobele unui amarat de ziarist nu conteaza niciodata cu adevarat – in realitate nu e chiar asa. Azi, o buna aparte din mizeria Rusiei lui Putin a iesit la suprafata.

Dezvaluirile ei l-au marcat atat de tare incat isi aminteste de numele Politkovskaia pana in ziua de azi. Poate ca sistemul lui Putin a ramas intact, dar azi il privim ceva mai sceptici. Adevarul a trecut de zidul propagandei oficiale platind pretul suprem.

Povestea Annei Politkovskaia este o drama exemplara pentru orice ziarist care scrie despre politica si politicieni. Ea ne arata cum poate fi slujit binele public chiar daca lumea nu se schimba imediat, nici macar in timpul vietii tale. Dar in timp, ceva, un milimetru, o idee din lume se va fi schimbat.

Oricine crede cu tarie intr-o idee, oricine isi propune cu adevarat sa schimbe, catusi de putin, lumea va reusi sa o faca oricat de puternic pare azi zidul de care se loveste.

Intr-o Romanie atat de debusolata, din care iti vine uneori sa fugi mancand pamantul, trebuie sa credem in puterea noastra, a fiecaruia din noi, de a o schimba in bine. Mai ales atunci cand nu mai prea avem motive sa credem ca se mai poate face ceva.