Cauza Buhuceanu vs. România de la CEDO obligă sau nu România să permită căsătoria persoanelor de același sex?!

La nici 5 ani de la faimosul referendum al Coaliției pentru familie care a fost puternic politizat și care a eșuat cu trâmbițe din cauza lipsei prezenței suficiențe pentru validarea constituțională, vine o decizie de la Curtea Europeană a drepturilor Omului (CEDO / Curtea de la Strasbourg) care spune că România violează articolul 8 din Convenție.

CEDO tocmai a condamnat România pentru violarea articolului 8, ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”, în cauza Buhuceanu și alții vs România. Reclamanții sunt toți în cupluri cu persoane de același sex. Cauza a vizat accesul la recunoașterea și protecția juridică a relațiilor reclamanților.

Curtea a constatat în special că România are datoria de a oferi recunoaștere și protecție efectivă relațiilor persoanelor de același sex, deși rămâne la latitudinea statului alegerea formei și a conținutului protecțiilor acordate.

Mai precis, decizia Curții de la Strasbourg face referire la obligația de a acorda drepturi cuplurilor formate din persoane de același sex și care sunt într-o relație de lungă durată, similare cu cele ale cuplurilor formate din persoane de sex opus și căsătorite, indiferent de cadrul juridic în care aceste drepturi pot fi accesate și fară să facă referire expresă la acordarea dreptului la căsătorie.

Pentru a ilustra un exemplu de bune practici, în Franța a fost inițial creat PACS (le pacte civil de solidarité), un contract / parteneriat civil între părți private, care le permite inclusiv cuplurilor de același sex să își organizeze viața comună, stabilind drepturi și obligații. Mai târziu, în 2013, prin reforma lui Christiane Taubira, “le mariage pour tous”, când societatea a fost pregătită pentru o evoluție în acest domeniu, clasa politică din Franța a considerat că este necesar să se treacă la următorul nivel de protecție, adoptând legislația care permite cuplurilor de același sex să se căsătorească.

Nici la nivelul celorlalte țări din Europa, aceasta recunoaștere nu a existat ab initio, ci vedem odată cu timpul, cu schimbările societale și evoluția din țările occidentale, că treptat s-a sedimentat un consens și o direcție constituțională în statele membre ale Consiliului Europei care au permis CEDO să recunoască, în jurisprudență sa, dinamica acestei tranziții ale acceptării și recunoașterii drepturilor cuplurilor formate din persoane de aceleași sex, până la a impune obligații statelor membre de a lua măsuri în această direcție.

În 2010, CEDO a analizat direct pentru prima dată problema recunoașterii cuplurilor de același sex în cauza Schalk și Kopf c. Austria. Atunci, CEDO a concluzionat că statele membre nu sunt obligate să ofere posibilitatea de a intra într-o căsătorie sau un parteneriat civil cuplurilor formate din persoane de același sex, dar trebuie să asigure o formă legală de protecție a relațiilor acestora.

A urmat cauza Oliari și alții c. Italia din 2015, în care CEDO a constatat că Italia încălcase dreptul la respectarea vieții private și de familie a cuplurilor LGBTIQ+ prin lipsa unei forme legale de recunoaștere a relației lor. Curtea a indicat că statele trebuie să ofere un nivel adecvat de protecție juridică pentru relațiile cuplurilor formate din persoane de același sex.

Există de asemenea și o decizie importantă din 2018, pronunțată de Curtea de la Luxemburg a Uniunii Europene (CJUE), în cazul Coman-Hamilton în care CJUE a obligat Statele membre UE să recunoască căsătoria între persoane de același sex dacă a fost oficializată pe teritoriul unui stat membru UE.

În ceea ce privește România, inițiativa cetățenilor prin care se dorea modificarea Constituției în așa fel încât să permită exclusiv căsătoria între persoane de sex opus a căzut, ceea ce ne permite să deducem indirect că societatea românească este deschisă și pregătită pentru a oferi o protecție persoanelor de același sex, aflate în cuplu. O cercetare sociologică din 2021 a fost realizată de Cult Market Research și The Street pentru Asociația ACCEPT, cu suportul financiar al Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate arată că mai mult de 70% dintre persoanele intervievate susțin că adoptarea unei astfel de legi nu ar avea niciun impact asupra vieții lor.

Este o evoluție remarcabilă, ținând cont că, în urmă cu mai bine de 20 de ani, în România, homosexualitatea era considerată a fi infracțiune în Codul Penal. Articolul 200 CP a fost abrogat în 2001 în urma presiunii politice efectuate de Consiliul Europei. Iată că, la 22 de ani de la dezincriminarea homosexualității, românii s-au opus modificării Constituției, în sensul restrângerii drepturilor cuplurilor LGBTIQ+. Cu toate acestea, clasa politică nu s-a grăbit să creeze un cadru legal care să confere protecție juridică și cuplurilor formate din persoane de același sex.

De ce este atât de importantă adoptarea unei legislații pentru recunoașterea și protecția juridică a cuplurilor formate din persoane de același sex? În prezent, în Romania, cuplurile LGBTIQ+ nu sunt recunoscute în fata legii, ceea ce înseamnă că partenerii de același sex, aflați într-o relație de lungă durată, nu pot beneficia de drepturile pe care le au cuplurile heterosexuale căsătorite, cum ar fi, spre exemplu, drepturile de moștenire, pensie, sănătate, partaj în caz de divorț, adopție, libera circulație etc. Nu este vorba doar despre valori morale, ci despre democrație și despre faptul că toți cetățenii care trăiesc într-o țară a statului de drept, care plătesc același taxe și impozite, trebuie să fie egali în fața legii, atât în ceea ce privește obligațiile, dar și drepturile. Oferirea unei protecții juridice le-ar conferi acestor cupluri o certitudine că sunt protejate de lege în orice situație, ceea ce le-ar permite să construiască o viață de familie împlinită.

Concluzia cauzei Buhuceanu vs. România de la CEDO: România trebuie să adopte o legislație care să acorde o formă de recunoaștere și o protecție juridică cuplurilor LGBTIQ+. Era o decizie așteptată, mai ales în contextul unei jurisprudențe deja consecvente a CEDO în acest tip de cauze, respectiv în cauzele Oliari vs. Italia și Fedotova vs. Rusia.

Ce se întâmplă dacă România nu va respecta decizia?

Deși, două decizii ale Curții Constituționale din România, 562/2017 și 534/2018, spun că România are obligația pozitivă de a recunoaște și cuplurile formate din persoane de același sex, în România nu există un astfel de regim. Ne întrebăm dacă nici deciziile CCR nu sunt respectate, ce ar determina clasa politică să respecte decizia CEDO în cauza Buhuceanu? Ce se întâmplă dacă România nu respectă această decizie?

Statele membre s-au angajat să respecte hotărârile definitive ale CEDO prin care se constată încălcări ale Convenției Europene a Drepturilor Omului (Convenția), precum și deciziile CEDO prin care iau act de înțelegerile amiabile în conformitate cu articolele 46 și 39.4 din Convenție.

În prezent, România este în procesul de supraveghere a executării hotărârilor CEDO într-un număr mare de cauze. Procesele de implementare a hotărârilor CEDO sunt lungi și, în situația în care necesită adoptarea unor legi, ca în cazul de față, pot dura și ani. Cu toate acestea, presiunea societății civile și a organizațiilor internaționale, precum Consiliul Europei și Uniunea Europeană, poate grăbi acest proces. Este important de precizat că, în calitate de stat membru al Consiliului Europei, România poate beneficia de asistență tehnică pentru elaborarea cadrului juridic care să asigure recunoașterea și protecția cuplurilor persoanelor de același sex. De asemenea, societatea civilă este foarte activă și dispune de mijloacele necesare pentru a sprijini acest demers.

Altfel spus, România riscă sancțiuni, însă în realitate poate să mai tragă de timp. – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro