Cazul Dan Diaconescu si ziaristul Promo. Cazuri de siguranta nationala?

Dan Diaconescu se adauga la o lista deja lunga de suspecti ca storc bani sau alte avantaje, sub presiune, amenintare si santaj de la ministri, primari, politicieni sau simpli particulari. Diaconescu minte. Nu e primul ziarist arestat „pentru un promo”. Ziaristul Liviu Man, de la Cluj a fost primul ziarist arestat tot pentru „promo”. Se intampla in octombrie 2006, cu vestitul lot Gazeta, acuzat tot de santaj si ceva in plus: grup infractional. Pe lista ziaristilor „Promo” troneaza Sorin Rosca Stanescu, acuzat si el de santaj, in noiembrie 2009, de catre seful Agentiei Nationale de Integritate. Dar cum actioneaza el, ziaristul-promo? Cat de raspandita e specia lui in breasla gazetarilor, tot mai desfigurata de insi cu apucaturi de raketi?

Ziaristul – promo actioneaza dupa tipicul raketilor: anunta, in particular sau in public, o mare ancheta cu informatii, desigur, compromitatoare. Odata avertizat, subiectul anchetei are doua posibilitati. Fie executa o comanda, plateste. In acest caz, ancheta se opreste. Fie nu executa, nu plateste. Si atunci incepe teroarea. Asa numitele investigatii curg garla, la pachet cu acuzatii fara acoperire, minciuini amestecate cu adevaruri, insulte, calomnii. De regula, il gasim pe ziaristul – promo in slujba unor partide sau politicieni.

Raketii de presa, ziaristii-promo, pretind ca investigheaza. Ei isi iau drept scut interesul public, pe care, in realitate, il tradeaza, servind interese particulare, ale lor sau ale altora. La adapostul „interesului public”, ziaristii-promo fac avere.

Iar unele averi par greu de justificat pentru un simplu gazetar, oricat de talentat ar fi el, mai ales cand organizatiile lor de presa raporteaza ani in sir profit zero sau chiar pierderi. Este si cazul lui Dan Diaconescu, cazul SRS si ai altora ca ei, proprietari de vile sau alte bunuri de lux. Iata argumentul cu care Rosca Stanescu il apara pe nou intratul in clubul select al acuzatilor de santaj: „Nu cumva restrângerea unor drepturi a şi început? Printr-un avertisment dat tuturor jurnaliştilor de investigaţie? În sensul că, “dacă ne investigaţi, ne şantajaţi”?

Unii ministri din cabinetul Boc au ajuns sa se planga public ca au devenit tintele unor campanii de presa deoarece au refuzat sa incheie contracte de publicitate cu trusturile mogulilor. Sigur, pentru astfel de acuzatii grave mai e nevoie si de ceva probe sau macar de ceva indicii, ceea ce sus numitii n-au prezentat. N-au facut-o dintr-un motiv simplu: au fost vremuri cand tot ei – alaturi de majoritatea politicienilor – au acceptat si incurajat acest mod de a face presa.Adica, si-au cumparat linistea sau au cedat presiunilor exercitate de raketii din presa, semnand contracte de publicitate. Altfel spus, au contribuit din plin la raspandirea unui fenomen. Mafiotizarea presei a mers mana in mana cu mafiotizarea politicienilor.

In ultimii ani, comportamentul de raketi organizati in grupuri infractionale s-a generalizat si sofisticat. Cu cateva exceptii – doua trei televiziuni generaliste si cateva ziare care pot fi numarate pe degetele de la o mana – restul presei a preluat metodele „ziaristului – promo”. In toti acesti ani am auzit zeci de nume de ziaristi-promo, cu preturi fixe pe „ancheta”, variind intre cateva sute si cateva mii de euro. Cu totii au practicat sau inca practica santajul soft sau hard. In vremuri de criza, agresiunea la adresa banului public creste progresiv, fiind singurul disponibil intr-o piata in care veniturile din publicitate s-au prabusit la jumatate.

Am descris in amanunt acest mecanism in textul La moartea presei cu etaj, publicat in ianuarie 2010. Modelul primitiv, brutal, de a stoarce bani s-a imbunatatit si sofisticat in ultimii ani in interiorul marilor trusturi: contracte de consultanta cu politicieni, stiri cumparate de la diverse ministere, campanii publicitare mascate, emisiuni electorale pe bani nemarcate ca atare. De pilda, trustul lui SOV a insemnat in ultimii doi ani un vehicul de presiune politica, un instrument de propaganda pus la dispozitie partidelor, iar reprezentantiii fiscului l-au descris ca pe un urias mecanism de evaziune fiscala.

Diferenta intre Diaconescu si jucatorii mari pare sa fie doar de stil si de tinte, metoda utilizata fiind comuna. In timp ce trusturile lui Vantu si Voiculescu se ocupau zilnic de ministri, parlamentari si inalte figuri politice, Dan Diaconescu a virat spre personaje mai mici: figuri provinciale, dar cu potential.

Intre doua numere de circ, intre un pitic porno si un nou episod Elodia, Diaconescu mai baga si un „promo”. Nici nu se vedea. S-a strecurat, astfel, aproape neobservat, breasla reprosandu-i OTV-ului doar continutul de tomberon. Mare scofala, nu cu mirosul pubelei isi batea Diaconescu, in fiecare seara, capul.

Vad un ziarist spumegos cum infiereaza la TV, pe buna dreptate, continutul mizerabil, anti-jurnalistic de la OTV. E si asta o problema, dar nu cea mai mare. Grava este raketizarea presei, infestarea ei cu specia „promo”. Or, despre asta, ziaristii spumegosi nu prea vorbesc, pentru ca sub ei s-au nascut si proliferat ziaristi dubiosi, mercenari fara scrupule sau viitori oameni de afaceri de mare succes in realtii cu statul precum Bogdan Chireac si Melania Mandas Vergu. Pe ei, ziaristul spumegos i-a avut colegi ani de zile, fara sa le aiba astazi ceva de reprosat. Din acest motiv, spumegosii nu vor recunoaste justetea unui fapt banal constatat in asa numita Strategie de Aparare Nationala, publicata miercuri, 23 iunie, de CSAT, care include un anumit mod de a face presa la capitolul vulnerabiliti la adresa sigurantei nationale.

Senzational? Nu. Foate banal, constatare tardiva. Cancerul s-a raspandit prea tare si va fi greu de extirpat. Unde mai pui ca veti auzi, de azi incolo, un urlet general despre dictatura, moartea libertatii presei si a libertatii de exprimare. Cum adica, presa e un pericol la adresa sigurantei nationale? Abuz! Crima! Si se vor gasi destui sa intre in corul bocitoarelor sau sa le tina isonul. E plina breasla de ipocriti si populisti, nu asteptati prea multa onestitate si ratiune.

La capitolul vulnerabilitati la adresa sigurantei nationale, un document CSAT mentioneaza „fenomenul campaniilor de presa la comanda, cu scopul de a denigra institutii ale statului, prin raspandirea de informatii false despre activitatea acestora” si identifica „presiunile exercitate de trusturi de presa asupra deciziei politice in vederea obtinerii de avantaje de natura economica sau in relatia cu institutii ale statului„. In documentul CSAT se mai mentioneaza: „Alte vulnerabilitati identificate se refera la evaziunea fiscala, contrabanda, practicile specifice economiei subterane, precum si crima organizata care incearca sa-si exercite influenta asupra mass-media, institutiilor statului si decidenti politici.”

Si daca CSAT constata asta, ce? Fiind vorba de o Strategie Nationala de Aparare, poate era cazul sa spuna si ce ar trebui facut. CSAT a identificat o vulnerabilitate, dar nu indica solutiile. Nu aflam de la CSAT cine si in ce fel trebuie sa actioneze.

Prea mult? Poate prea tarziu.