„Cazul” Macovei sau circul de presa (de Miron Damian)

Detin – sint obligat sa o recunosc – rezerve uriase de falsa modestie. As fi tentat sa-mi rezum acest articol la a spune, „v-am spus eu?”. V-am spus eu ca scandalul creat in jurul dnei Macovei e o scamatorie de circ, o iluzie creata pe baza de melodrama? V-am spus. Din pacate nu prea am motive sa ma laud.

Nu am facut decit sa afirm ceea ce se vedea cu ochiul liber; am facut doar o analiza de rutina. Ceea ce n-ar fi cu nimic iesit din comun in orice tara in care categoria marilor analisti – inaltime data de durata expunerii la TV – nu se ocupa, in realitate, de proza fantastica. Adica de ceva foarte colorat, foarte dramatic si fara vreun fel de tangenta cu realitatea.

Iar ca sa intelegem ce s-a petrecut mai departe cu scandalul mediatic „Monica Macovei”, trebuie, inca o data, sa ne intoarcem la circ.

In spotul de lumina apare, brusc, un individ. Hainele ii sint tipatoare, gesturile ii sint tipatoare, si, daca ar scoate un cuvant, vorbele i-ar fi la fel de tipatoare. Individul scoate in schimb un balon si-l umfla. Il umfla si il tot umfla pina cind, trecut de limita sa de rezistenta, balonul i se sparge, cu zgomot, in plina figura. Totul spre amuzamentul publicului spectator.

Am descris un numar clasic al clovnilor de circ. Si, de asemenea, ce au patit ditamai jurnalistii, nevoiti sa ceara scuze ministrului caruia, pina mai ieri, ii cereau capul.

Faptele sint simple. Cum spuneam, sint departe de a fi singurul care a vazut ca intreaga pledoarie acuzatoare impotriva ministrului Justitiei nu avea suport in realitate. Nu ma indoiesc ca, mai devreme sau mai tirziu, si jurnalistii care intretineau scandalul au constatat ca produc, fara spor, mult zgomot pentru nimic. Doar ca, in loc sa inceteze zgomotul, au decis sa umfle nimicul.

Si au umflat, astfel ca de la o intilnire incidentala si fara urmari, „mediata” de premier, s-a ajuns la cinci intilniri private intre dna Macovei si dl Patriciu. Cum nici asta nu era de ajuns, au tot umflat, si dna Macovei s-a pomenit solicitind, zice-se, presedintelui si Guvernului sa-l inlocuiasca pe procurorul in cauza.

Deja ata alba, cu care era cusuta intreaga constructie, incepea sa cedeze. „Gandul” a supralicitat, pretinzind ca are documentul respectiv, iar asta a insemnat depasirea limitei de rezistenta. „Documentul” era in realitate o simpla hirtie, fara antent, fara semnatura, fara vreo urma in cancelariile pe unde se pretindea ca circulase.

Adica ceva ce pot sa fac eu insumi, lansind pe piata o cerere de demitere a reginei Angliei, din partea ministrului Justitiei catre Consiliul Local din Pascani. Pe scurt, realitatea venita din urma a spart, cu zgomot, intregul scenariu.

Zgomot care pare sa fi acoperit urmatoarea afirmatie aparuta in ziarul condus de dl Cristian Tudor Popescu: „Dincolo de discutiile referitoare la autenticitatea sau paternitatea documentului prezentat de noi, subiectul a iscat un real interes, venind foarte repede dupa scandalul intilnirii in trei, de la Palatul Victoria”.

Dincolo de aerul de scuza schioapa, ma intreb daca asa stau lucrurile si, urmind logica acestei afirmatii, ce i s-ar mai putea reprosa lui Corneliu Vadim Tudor? La o adica si el poate sa spuna ca, lasind la o parte autenticitatea dezvaluirilor privind detinutii care ar fi fost torturati in Romania, subiectul a iscat un real interes, venind foarte repede dupa declansarea la nivel european a unui

astfel de scandal. Ar fi exact acelasi tip de justificare. Poate ca „tribunul” ar trebui sa aiba locul sau in Consiliul de Onoare al CRP.