Sari direct la conținut

Cazul Sf. Pantelimon. Șefa Colegiului Medicilor București explică de ce la controlul din aprilie „nu s-a găsit nimic în neregulă” / „Nu trebuie să extindem acuzele asupra întregului corp medical”

HotNews.ro
Catalina Poiana, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Catalina Poiana, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor București, care în aprilie a făcut verificări la Spitalul Sf. Pantelimon și a anunțat că nu a existat nicio neregulă, spune că din comisia de verificare a făcut parte şi un anestezist, iar membrii comisiei nu au avut acces la injectomate, aparatele folosite pentru administrarea noradrenalinei: „La momentul respectiv, pe baza datelor pe care le-am avut la dispoziţie şi în limita elementelor pe care noi, ca şi Colegiu, le avem în analiza cazurilor, vă spun că nu s-a găsit nimic în neregulă”.

Șefa Colegiului Medicilor București a mers la Spitalul Sf. Pantelimon împreună cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la o zi de la reținerea a două doctorițe de la ATI în dosarul deceselor suspecte.

„La Colegiul Medicilor Bucureşti, aşa cum am declarat în repetate rânduri, departamentul de jurisdicţie al Colegiului nostru a cerut informaţiile de la spital, s-au analizat foile de observaţie şi au fost audiaţi medicii. Toate aceste informaţii au fost transmise Comisiei de Disciplină, care este un organism independent de conducerea Colegiului Medicilor din municipiul Bucureşti. Completul care a analizat a avut în structura sa ATI-ist şi medicii au fost audiaţi, medicii au dat declaraţii scrise şi nu s-a găsit absolut… la momentul respectiv, pe baza datelor pe care le-am avut la dispoziţie şi în limita elementelor pe care noi, ca şi Colegiu, le avem în analiza cazurilor, vă spun că nu s-a găsit nimic în neregulă. Vă spun însă cu fermitate că aceste date au fost transmise Parchetului în luna iunie, când ne-au fost solicitate”, a spus Cătălina Poiană despre controlul făcut de instituție în aprilie și ale cărui concluzii au fost că nu au existat probleme.

Întrebată dacă membrii comisiei de verificare din Colegiul Medicilor au avut acces şi la injectomatele folosite în spital, preşedinta Colegiului Medicilor a răspuns negativ, precizând că echipa de control a avut acces la foile de observaţie, la înscrisurile din foile de observaţie şi la declaraţiile verbale şi scrise ale medicilor.

„Imaginea care se creează sistemului de sănătate este foarte gravă”

„Consider că tot ce a apărut ca informaţie în spaţiul public este foarte grav şi consider că imaginea care se creează sistemului de sănătate este foarte gravă, cred că nu trebuie să extindem asupra întregului corp medical toate aceste acuze, pentru că în marea lor majoritate medicii îşi desfăşoară activitatea cu responsabilitate şi respect faţă de pacient. În momentul în care lucrurile nu stau aşa, nu vom ascunde niciodată adevărul şi consider că acest caz de la Spitalul Pantelimon este un caz extrem de grav şi este un caz extrem de complex care trebuie investigat sub toate aspectele, dar în primul rând sub aspect profesional şi medical şi, din această consideraţie, cred că părerea experţilor din domeniul ATI este cea care trebuie să facă diferenţa. De asemenea, consider că adevărul este singurul element care în acest moment poate să restabilească încrederea şi siguranţa în sistemul de sănătate”, a mai susținut preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti.

Amintim că două doctorițe de la Secția ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală au fost reținute miercuri de procurorii Parchetului Tribunalului București pentru omor calificat și tentativă de omor. Ele sunt acuzate că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de Noradrenalină, în două zile diferite, ceea ce a dus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului.

Colegiul Medicilor București a transmis, joi, și un comunicat sub formă de scrisoare către pacienți și opinia publică:


„Stimați pacienți,


Stimată opinie publică,


Adevărul trebuie aflat în legătură cu situația de la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon!


Informațiile prezentate public referitor la acest caz sunt foarte grave și aduc o imagine negativă în legătură cu activitatea medicilor în sistemul de sănătate, tocmai de aceea adevărul trebuie să iasă la iveală, iar acesta este cel mai important aspect.


Consider că toți colegii medici care activează în sistemul de sănătate trebuie priviți corect și evaluați în conformitate cu activitatea pe care o desfășoară.


În marea noastră majoritate, noi, medicii, ne desfășurăm activitatea corect și cu respect față de pacienți. Medicii sunt cei care protejează sănătatea.


Cazurile în care se suspectează că medicii nu își respectă activitatea trebuie verificate, investigate și, în cazul în care faptele sunt confirmate în urma finalizării demersurilor legale și conform legilor aplicabile, trebuie luate toate măsurile legale și profesionale care se impun!


Medicii nu sunt Dumnezeu, medicii trebuie să respecte protocoale și ghiduri aplicabile.


Dar în același timp, medicii, în activitatea lor, trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție până la deslușirea adevărului și a situației de fapt.

În cazul de la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon, adevărul este singurul care poate aduce în continuare încredere și respect.


Oricare ar fi adevărul, trebuie pornit de la adevăr, și prezentat public!


Aceasta este și va fi întotdeauna convingerea mea ca medic, pentru că pacienții și întreaga opinie publică au nevoie de transparență în astfel de situații.


Încă o dată, pentru o corectă informare, precizez următoarele în legătură cu cercetarea efectuată de către Colegiul Medicilor din Municipiului București (CMMB) cu privire la cazul de la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon:


Ancheta a fost instrumentată de către Departamentul de Jurisdicție, care a înaintat dosarele Comisiei de Disciplină (independentă de conducerea CMMB), comisie care a efectuat cercetarea în limitele de competență pe care le are.

Comisia de Disciplină, fiind parte a unui organ profesional, nu are capacitatea de a evalua alte documente în afara celor medicale, nu poate efectua expertize tehnice grafologice sau de altă natură și nu poate cerceta alte categorii profesionale, respectiv asistenți medicali.


Astfel, în cadrul anchetei, informațiile au fost colectate de către Departamentul de Jurisdicție în conformitate cu normele legale și au conținut, pe lângă documentele medicale, și declarațiile medicilor desemnați ca activând în secția ATI. Au fost constituite dosare pentru fiecare deces produs în intervalul semnalat și acestea au fost trimise spre judecare Comisiei de Disciplină.


Pe baza acestor evaluări și a declarațiilor scrise și verbale ale medicilor, Comisia de Disciplină a elaborat raportul ce a fost prezentat în cadrul conferinței de presă din 1 mai 2024.


Rezultatul din raportul Comisiei de Disciplină a fost comunicat opiniei publice imediat ce a fost disponibil, deoarece am dorit să oferim concluziile la acel moment, în conformitate cu informațiile analizate, pentru o totală transparență în raport cu gravitatea acuzațiilor.


Și în acel moment, am precizat că la rândul nostru așteptăm ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti – a celor care au competența și autoritatea, conform legii, să deruleze o cercetare penală în acest sens, pentru a vedea concluziile finale ale cercetării și rezultatele unui eventual proces, care să stabilească adevărul în acest caz. Mai precizez că toate datele analizate de către Comisia de Disciplină au fost puse la dispoziția Parchetului în momentul când ne-au fost solicitate.


Eu, ca medic, dar și în calitate de președinte al Colegiului Medicilor din Municipiului București, vă afirm cu toată tăria că nu doresc să se ascundă ceva în acest caz și este imperios să se afle adevărul în totalitate, deoarece privește încrederea în întreaga comunitate a medicilor. Nu mă voi ascunde sau să evit să prezint corect informațiile pe care le dețin în acest caz și care au fost obținute ca urmare a prerogativelor și în limita competențelor pe care le am, ca președinte al CMMB, dar să nu uităm totuși că în acest caz este vorba despre o cercetare penală în curs, care trebuie finalizată.

Prof. Univ. Dr. Cătălin Poiană
Președinte Colegiul Medicilor din Municipiul București”

CITEȘTE ȘI:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro