Ce anxietati am trait si de ce mi-a zambit Binoche. Cronica Festivalului National de Teatru 2017

Lepage a bagat Hamletul si spectatorii in cusca. Iures a facut pe prostu’ Danila Prepeleac inghesuit intre 2 lumi: corporatista si traditionala. Mihut&Rebengiuc au imaginat “din vorbe” dragostea in contratimp. In Ibsen-ul Teatrului din Cluj s-au varsat ciorbe si-njuraturi. Maniutiu a dansat dragostea intr-un cub plin de fulgi de zapada. Chris Simion vrea sa construiasca un teatru impreuna cu tine. Da, si Binoche mi-a zambit. Citeste un top al evenimentelor.O cronica a Festivalului de Teatru. 20-30 octombrie 2017

Cel mai tare: HAMLET|COLLAGE după William Shakespeare

Un spatiu spartan. Redus. Cub-cusca-carcera-celula-creier. De toate, pentru ca un singur actor (Evgeny Mironov) interpreteaza toate rolurile din piesa Hamlet, scoate capul in diverse decoruri si-si spune replicile. Se schimba instantaneu dintr-un costum in altul si dintr-o stare in alta. Ftare!

Cel mai misto: zambetul Binoche

Am fost LIVE pe Haute Culture. Si puteti vedea cum Binoche in primele secunde ale Conferintei de Presa se joaca/se ascunde dupa microfon. De ce? Pusesem camera de la telefon drept pe fata ei. Si n-am dezlipit-o. Ca o obsesie. Asa am spus: o urmaresc juma de ora numai pe ea. Cum zambeste, se incrunta, cum e? Priviti-o! Are o alunita stearsa pe obrazul drept. Atat de sufocant am fost. Era nemachiata, era cu parul valvoi, era cu parul lung, din cand in cand isi dadea parul din ochi. Era naturala, nici ness, nici avocado, nici ghimbir. Era ea. Avea ceva de vulpitza, ceva sagalnic si siret. Se juca. Toti jurnalistii erau cu ochii, intrebarile pe ea. Ea era generoasa, impartasea “gloria raspunsurilor” cu Angelin Preljocaj.

Si am intrebat-o!Binoche a mărturisit că, fiind copil, a admirat-o foarte mult pe Nadia Comăneci. Ii imita la piscina exercitiile gimnaste. Si, chiar, a sunat la ambasada României pentru a afla adresa sportivei, iar după ce i s-a spus că aceasta locuiește „în Carpați”, artista a dorit mereu să ajungă în locul acela misterios. Binoche a venit pentru proiecţia filmului „Polina – danser sa vie”, regizat de Valérie Müller şi Angelin Preljocaj si pentru spectacolul „Să trăiești orice ar fi (Barbara)”. Binoche a dansat de capul ei in filmul Polina, care este povestea unei dansatoare ce-si cauta locul si dragostea.

„Nu dansez in mod obisnuit. Imi pregatesc doar trupul de actor cu varii exercitii. Nu am bazele unui dansator, dar am fost animată de o dorinţă foarte puternică şi aceasta m-a dus către descoperirea propriei energii” „Am făcut o mulţime de greşeli, nu-mi aduc aminte să fi căzut, în orice caz îmi amintesc că Angelin a fost extrem de răbdător cu mine şi a repetat de sute de ori aceleaşi mişcări. Îmi amintesc de o scenă în care coregraful pe care-l interpretam făcea o selecţie de dansatori şi Angelin mi-a spus: De ce nu improvizezi dansul? Deci, nu am avut nicio pregătire pentru scena respectivă, dar până la urmă m-am lansat, mi-a fost foarte teamă, dar mi-am zis că asta fac până la urmă coregrafii. M-am lansat.”

Cel mai dement: Rosmersholm de Henrik Ibsen, jucat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

Atat de dark a fost, atat de anxios, sumbru, incat un actor a urlat Fuck the Festival! Parca vroia sa se descarce de raul piesei. Povestea? Un pastor iubeste o femeie nebuna. Nebuna o impinge pe femeia pastorului spre sinucidere. Ambele femei terorizeaza. Nu dau pace. Viol, trantit de ciorbe peste spectatori, zvarcoliri. Mecanisme goale, fara control.

Cel mai sensibil: Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind, regia: Vlad Cristache

Pustii-actori si formatia rock isi interpreteaza propria intrare in adolescenta, iesirea din inocenta. Sensibilitatea este greu de suportat. Te trezesti in maruntaiele dramelor de varsta. Ezitari, iubiri pasionale, minciuni, sex, sinucidere din amor platonic, prietenie fara limite. Pustanii-actori se descurca incredibil, printre replici si lungimi de piesa.

Cel mai civic: București. Instalație umană.

Instalatia asta ar trebui montata in mijlocul Bucurestiului, la fantana la Universitate. Si sa fie jucata in fiecare seara. Este facuta din cuvinte cu mare putere de sugestie in constiinta oricarui bucurestean. Cuvinte-problema, arme civice. Probleme pe care Bucurestiul le are de zeci de ani si nimeni nu le rezolva. De la un cuvant se ajunge la interpretarea lui, inchipuirea unor situatii-limita. Si ce probleme nu are Bucurestiul? Intoleranta, sobolanii, inghesuiala, coruptia, circulatia-infern. Omul interpreteaza si se contorsioneaza. Da Bucurestiul e ingrozitor. Cu tot cu primarul ei general. Oricare ar fi.

Cele mai haioase: Înaintea Erei Noastre de Daniel Chirila si N-ai tu treabă! de Cătălin Ștefănescu, după Dănilă Prepeleac de Ion Creangă

Inaintea Erei Noastre de Daniel Chirila

Un sat unde nu se stie ca Ceausescu a murit. Un profesor care-si schingiuieste elevii talambi. Razi cu lacrimi de ura. O inspectoare care vine cu fitzele pedagogice de scoala noua. Razi de cat de nasol a fost educata noua generatie.

N-ai tu treabă! de Cătălin Ștefănescu, după Dănilă Prepeleac de Ion Creangă

Iures se coboara la nivelul actorilor ce-l asista si la cel al lui Prepeleac. Bun Iures! Avem povestea lui Danila, a prostului care pierde averea sa si a fratelui, isi ia lumea in cap si se bate cu dracii. Scenariul lui Stefanescu ne plaseaza in momentul in care Prepeeac e aproape de moarte, iar dracii care l-au slujit se gandesc sa-i faca un muzeu. Da, un muzeu dedicat desteptului de Danila! Dracii sunt niste corporatisti. Traduc experienta taraneasca a lui Danila in termeni complicati, americanizati. Ii fac un muzeu, nu-i asa, pentru generatia viitoare. Umor de replica.

Piese “Cam neasezate”:Karamazovii de Horia Lovinescu și Dan Micu, după romanul Fraţii Karamazov de F.M. Dostoievski//Războiul nu a început încă, de Mikhail Durne

Karamazovii de Horia Lovinescu și Dan Micu, după romanul Fraţii Karamazov de F.M. Dostoievski

Reluarea unui text de Micu-Lovinescu, dar fara vana si convingere. . Războiul nu a început încă, de Mikhail Durne

Piesa o fi clara: obsedatii care nu-si gasesc locul in lume. Jocul actorilor este insa tot un urlet, exagerat, incat obsesia insasi nu o mai intelegi.

Cel mai absurd: No man`s land de Danis Tanović

Razboiul sarb cu tot absurdul lui. Unui tip cazut si adormit in tarana i se pune o bomba sub el. Nici fortele de pace, nici nimeni nu este in stare sa-l salveze. Mai grav insa este ca ura pura fara ravagii. Solidaritatile de moment se prabusesc in fata urii oarbe, razbunarii fara cauza.

Mihai Calin si Ciprian Nicula au tinut piesa. In rest, urletul n-a prea gasit drumul drept spre inima spectatorului.

Cel mai anxios: Umbre de Marilia Samper

Viol. Femeia-masa de carne desfigurata. Mama refuza sa creada ca asta-i este copilul, refuza realitatea. Parintii fug de realitate. Abandoneaza. Dar, fata e iubita asa cum este. Si povestea este “spusa” la final de viata de fata si iubitul ei impreuna. Doar ce-am povestit si ma ia cu fior pe sira spinarii.

Cel mai tandru: dialogul Mihut-Rebengiuc din Scrisori de dragoste

Cei doi actori citesc scrisorile unui amor care a fost sa fie doar in scrisori. Felul in care cei doi isi dau replica te tine intreaga piesa. Este lectia intai prin care ar trece orice actor. Cat de sugestiv esti in stare sa fii? Mihut si Rebengiuc duc si seduc.

Cea mai dragoste-anxietate: Iarna de Fosse, regia Maniutiu

Dragoste. Pare ca trece. Pare ca nu mai vine.

Si, cu toate astea, dragostea aceea fugitiva, enigmatica, marcheaza, loveste, tintuieste vietile. Totul se desfasoara intr-un cub si e dans de indragostiti-despartiri. Bun Maniutiu!

Cel mai tare proiect: Teatrul G 53, initiativa Chris Simion.Din banii de pe o casa a bunicii a luat pamant in Calea Grivitei 53-Bucuresti. Si vrea sa construiasca o cladire de teatru de la zero.