Sari direct la conținut

Ce face Opoziția cu mult promisa moțiune de cenzură

Contributors.ro
Mircea Morariu, Foto: Arhiva personala
Mircea Morariu, Foto: Arhiva personala

Marți, la ieșirea de la consultările cu președintele Klaus Iohannis în vederea punerii în practică a rezultatelor Referendumului din ziua de 26 mai, președintele USR, dl. Dan Barna a anunțat că Opoziția va depune cel mai târziu săptămâna viitoare o moțiune de cenzură al cărei scop este dărâmarea guvernului Dăncilă. Foarte bine.

Nu cred că există om cinstit, cu capul pe umeri și interesat de prezentul și de viitorul României, care să creadă că actualul Executiv alcătuit din reprezentanții a două partide nu doar compromise, expirate, care și-au încheiat definitiv rolul istoric, ci și amendate drastic de votul celor ce s-au prezentat la urne în urmă cu vreo zece zile ar mai fi trebuit să mai rămână nici măcar 24 de ore în plus în Palatul Victoria. Convingerea că guvernul PSD-ALDE trebuie să plece avută încă din seara de 26 mai mi s-a întărit în zilele ce au urmat după, fiindcă aproape zilnic au apărut noi dovezi că nici PSD, nici ALDE nu doar că nu au învățat, dar nici măcar nu vor să învețe nimic din respingerea masivă pe care le-a rezervat-o electoratul.

Dacă ALDE a cam tăcut chitic, singurul din respectiva formațiune care a mai putut fi auzit fiind dl. Călin Popescu-Tpriceanu, PSD s-a întrecut în ședințe, adunări și declarații. Al căror principal mesaj a fost acela că am avea de-a face cu un PSD reînnoit, care a rupt-o cu tot ceea ce a însemnat răul reprezentat de perioada Dragnea, că s-a încheiat definitiv asaltul împotriva justiției și că de acum încolo partidul are drept cuvânt de ordine respectarea cu fidelitate a criteriului integrității.

Numai că tot ceea ce a urmat a dovedit cu vârf și îndesat că PSD una spune și alta face. Ministrul de Interne, doamna Carmen Dan și-a mai probat o dată cinismul și ticăloșia prin felul iresponsabil, sfidător de-a dreptul în care a tratat moartea polițistului din Timiș, ministrului de Externe, de extracție comunisto-securistă Teodor Meleșcanu puțin îi pasă că i-a mai umilit o dată pe românii din Diaspora și pentru aceasta firesc ar fi fost să plătească cu demisia, minstrul Educației,d-na Ecaterina Andronescu, comite gafă după gafă fiind mult mai preocupată de înnălbirea domnului Titus Corlățean căruia, cu voce tremurândă, a cerut într-o intervenție telefonică la postul de televiziune b1tv să i se mai dea o șansă. Un fel de reexaminare. Însă acum și nu la toamnă. Iar din povestea cu integritatea s-a ales praful și pulberea luni după-amiază, atunci când senatorii PSD l-a salvat de la întâlnirea cu DNA pe dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Un individ mustind de ipocrizie și lașitate.

Faptul că președintele Senatului nu a rămas fără imunitate a dovedit nu doar ce hram poartă pe mai departe coaliția, ci și că Opoziția nu deține deocamdată în Camera Superioară a Parlamentului majoritatea. Înfrângerea de marți a Opoziției intervine la doar o săptămână după ce un lucru absolut similar s-a petrecut la Camera Deputaților, atunci când Alianța PNL-USR-PLUS nu a reușit să o impună pe doamna Raluca Turcanu în postul rămas vacant prin trimiterea la închisoare a numitului Dragnea Nicolae Liviu

Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro