Ce înseamnă AUKUS?

Pentru a înţelege contextul semnării pactului AUKUS, este necesar a înţelege contextul relaţiilor dintre Australia şi China. În 2020 relaţiile dintre cele două ţări au devenit brusc tensionate, Australia învinovăţind China că nu a luat măsurile necesare pentru evitarea pandemiei de Covid – 19, acuzând Beijingul de atacuri cibernetice şi lansând acuzaţii de spionaj la adresa unor jurnalişti chinezi. În contrapartidă, China a declanşat un vast embargo comercial la adresa Australiei.

Efectul direct al pactului AUKUS dintre SUA, Marea Britanie şi Australia semnat la data de 15 septembrie este că la orizontul următorului deceniu Australia va fi în posesia a 8 submarine bazate pe tehnologie americană şi/sau britanică (aspect care încă nu este stabilit).

Pactul între cele trei ţări a fost negociat în cel mai desăvârşit secret şi include nu numai livrarea acestor submarine dar şi colaborare în domeniul ciber – securităţii şi inteligenţei artificiale.

Aceste ţări colaborau mai demult în materie de intelligence în cadrul proiectului “Five eyes”, împreună cu Canada şi Noua Zeelandă.

SUA va avea un avantaj strategic de pe urma AUKUS, deoarece va avea acces efectiv la bazale navale ale Australiei, fiind astfel mai aproape de China decât în prezent. Guam şi Diego Garcia sunt mai îndepărtate de China decât Australia.

Pactul AUKUS are ca principal obiectiv nu înzestrarea Australiei cu tehnologie de vârf, ci limitarea pretenţiilor Chinei în regiune. Cu toate acestea, nu China a denunţat cel mai vehement acest aranjament de securitate, ci Franţa, interesată de respectarea angajamentelor Australiei în materie de achiziţie a unor submarine. Este vorba de un contract semnat în 2016 care avea ca obiect achiziţionarea a 12 submarine electrice numite Shortfin Barracuda, construite de Naval Group, o campanie în care statul francez este acţionar majoritar. Franţa şi-a retras temporar ambasadorii din SUA şi din Australia dar Preşedintele Biden a dezamorsat criza printr-o convorbire directă cu Emmanuel Macron, afirmând că securitatea europeană este complementară NATO, exact ceea ce afirmă şi Macron atunci când pledează pentru autononomia europeană în materie de securitate. Franţa a încercat o solidarizare a statelor membre UE împotriva AUKUS. Au urmat declaraţii ale Preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ale Preşedintelui Consiliului European, Charles Michel şi un comunicat de presă al SEAE dar toate luările de poziţie la nivel european nu au condamnat semnarea Pactului AUKUS, ci excluderea Franţei de la acesta.

A fost mai bună, din punct de vedere tehnic, oferta anglo – americanâ decât cea franceză?

Depinde din ce perspectivă privim lucrurile.

Submarinele de tip Shortfin Barracuda nu produc zgomot datorită faptului că sunt electrice, spre deosebire de cele nucleare care îşi fac simţită oriunde prezenţa datorită motoarelor puternice. Acesta a fost iniţial obiectivul Australiei, de a se dota cu o flotă de submarine care să nu poată fi remarcate atunci când navighează în Marea Chinei de Sud. Acest obiectiv iniţial nu mai este valabil: Australia vrea în acest moment să îi fie auzite submarinele. Submarinele electrice produse de Naval Group au o autonomie de maxim două săptămâni. Submarinele nucleare au o autonomie mult mai mare, putând rezista de la 81 la 83 de zile în largul coastelor Australiei şi între 73 şi 78 de zile în apropiere de coasta Chinei. Submarinele nucleare pot, în plus faţă de cele electrice, lansa rachete cu rază medie de acţiune. Submarinele care vor rezulta din aplicarea Pactului AUKUS vor putea lansa rachete împotriva Chinei din largul coastelor unor state precum Filipine.

Întâmplător sau nu, exact în aceeaşi zi în care s-a semnat Pactul AUKUS, Coreea de Sud a efectuat un test de succes care a privit lansarea unei rachete cu rază medie de acţiune de la bordul unui submarin. Coreea de Sud a devenit prima ţară din lume care a făcut asemenea teste folosind submarine clasice, în timp ce SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa, Coreea de Nord şi India au făcut astfel de teste folosind submarine nucleare.

Este foarte posibil ca gestul Coreei de Sud să fi fost coordonat cu administraţia de la Washington pentru a coincide cu semnarea Pactului AUKUS.

Un aspect reiese astfel foarte clar, dincolo de aspectele tehnice: Australia şi-a schimbat conceptul de securitate, pe măsură ce China a devenit mai agresivă în Marea Chinei de Sud. Oferta franceză era iniţial foarte bună dar în acest moment nu poate contrabalansa eficient pretenţiile hegemonice ale Chinei din regiune – aceasta a fost analiza care a stat la baza deciziei oficialilor australieni. AUKUS nu este îndreptat împotriva Franţei, ci împotriva Chinei – Franţa este doar o victimă colaterală din punct de vedere economic.

Există un alt aspect tehnic al acestei înţelegeri mai puţin discutat. Submarinele promise Australiei nu sunt încă produse dar vor necesita folosirea uraniului îmbogăţit. Australia se va afla într-o poziţie unică: nu va intra în lista ţărilor care produc uraniu îmbunâtăţit dar îl va folosi. Va accepta AIEA un astfel de aranjament? Va constesta China această practică drept o încălcare a Tratatului de Non-Proliferare Nucleară? Sunt întrebâri deocamdată deschise, fără niciun răspuns.

Pactul AUKUS este un aranjament de securitate bazat pe o “coaliţie de voinţă”. AUKUS este complementar QUAD, o înţelegere diplomatică dintre SUA, Australia, India şi Japonia care datează din 2007. Aceste ultime două state văd apartenenţa la QUAD ca o contrapondere la ascensiunea Chinei în regiune, iar AUKUS este privit ca având acelaşi scop.

Nu este clar în acest moment care va fi relaţia AUKUS – QUAD. Japonia poate solicita să facă parte din AUKUS, dată fiind relaţia sa excelentă cu toţi semnatarii AUKUS. Este posibil ca QUAD să fie extinsă şi la Marea Britanie şi Franţa, pentru a linişti cel din urmă stat. Franţa ar putea fi invitată să facă parte din QUAD care să reprezinte partea de dialog diplomatic al unei alianţe de securitate ce va avea în nucleul dur Australia, Marea Britanie şi SUA.

Nu este clar nici care va fi poziţia Taiwanului care a salutat semnarea AUKUS. Cert este că din data de 15 septembrie teritoriul Taiwanului este survolat agresiv de aeronave militare chineze. La Beijing s-a realizat faptul că o posibilă acceptare a Taiwanului în AUKUS sau într-o formulă lărgită a QUAD ar face ca pretenţiile Chinei asupra Taiwanului să se reducă într-un mod considerabil.

China nu a reacţionat la fel de vehement precum Franţa, ci într-un mod mai subtil. A existat o reacţie la data anunţului existenţei AUKUS, China acuzând că este o iniţiativă tipică Războiului Rece. Reacţia concretă a venit cu o zi mai târziu: la data de 16 septembrie China a anunţat că doreşte să facă parte din CPTPP (Compehensive and Progessive Trans-Pacific Partnership), un aranjament comercial creat în 2018 ca urmare a eforturilor Japoniei şi Australiei, după ce SUA s-a retras în 2017 din TPP (Trans-Atlantic Partnership). De altfel, intenţia Chinei de a se alătura CPTPP era dată ca fiind extrem de probabilă încă din 2018. China aştepta cel mai potrivit moment. Procedând astfel, China a intuit exact “călcâiul lui Ahile” al AUKUS şi al oricărei forme de cooperare regională: lipsa iniţiativelor economice care sâ suplimenteze iniţiativele militare şi politice. SUA nu poate interveni foarte mult la nivel economic în regiune, deoarece retragerea din TPP a creat imaginea unui partener neserios în materie economică. Partea economică este ceea ce lipseşte din strategia SUA pentru regiune şi acesta rămâne un capitol deschis. Faptul că Taiwan a aplicat de asemenea la CPTPP, imediat după China, arată că orice aranjament de securitate în regiune nu poate fi eficient decât dacă este dublat de partea economică.

Are China dreptate? Este AUKUS un aranjament de securitate precum cele încheiate în timpul Războiului Rece? Citeste continuarea articolului pe Contribuotrs.ro