Skip to content

Reacție din MApN după ce Ministerul de Interne a ratat să semneze la timp contractul SAFE pentru viitoarea armă de asalt a Armatei Române

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

România urma să contracteze 380.000 de noi arme. Circa 240.000 urmau să fie armele militarilor. E vorba de pușca modelul SIG 516 G3, care utilizează calibrul standard NATO 5,56 mm. Ea era prevăzută să fie noua armă de asalt a Armatei Române.

  • Frustrări la nivelul  MApN după ce MAI a coordonat contractul și nu l-a făcut la timp. 
  • La rândul lor, cei din MAI susțin că e un contract extrem de complex.
  • A apărut un plan de rezervă.

MAI avea termen până pe 30 mai să semneze contractul de aproape 817 milioane de euro cu Sig Sauer pentru pușca de asalt modelul SIG 516 G3.

Compania locală SSI Legion SRL este firma deținută de Sig Sauer în România. Armamentul urmează să fie produs la Cugir, iar muniția la Sadu. 

Contractul – cel mai mare ca valoare gestionat de MAI – nu a fost semnat încă, iar Guvernul a anunțat că documentul „nu a fost semnat din cauză că până la acest moment nu au fost finalizate procedurile tehnice”.

Separat, MAI a dat și el comunicat prin care spune că „în cadrul rundelor de discuții și analize desfășurate în ședințele comisiei de evaluare din data de 30.05.2026, reprezentanții Asocierii au formulat o serie de solicitări suplimentare de clarificare cu privire la datele și rezultatele rapoartelor tehnice de conformitate depuse de furnizor”.