Sari direct la conținut

Ce tip de masaj ti se potriveste?

HotNews.ro

Fie ca alegi sa ti-l faca partenerul, acasa, sau vrei sa mergi la un salon specializat, e important sa stii de ce fel de masaj ai nevoie. In urmatorul articol vei afla cateva lucruri despre principalele metode de masaj.

1. Masajul suedez – acest stil foloseste miscarile lungi, apasate, combinate cu agitarea rapida a muschilor. Tehnicile sunt special create pentru relaxare, folosindu-se presarea muschilor principali si a oaselor.

Miscarile trebuie facute in sensul curgerii sangelui prin vase, de la inima spre membre. In acest fel se imbunatatesc transportul oxigenului catre celule si eliberarea toxinelor din muschi.

2. Shiatsu este o metoda traditionala de vindecare folosita in Japonia. Cuvantul „shiatsu” inseamna „presiunea degetelor”, insa in masajul shiatsu nu se folosesc doar degetele, ci si palmele, coatele, genunchii si talpile. Fluxul vital este stimulat prin aplicarea presiunii de-a lungul liniilor energetice ale corpului.

Este indicat ca sedinta de masaj sa se desfasoare pe podea, unde suprafata este dreapta. Se incepe cu intinderea usoara si incalzirea muschilor, pentru a creste fluxul energetic si relaxarea. Apoi, se aplica o presiune usoara cu palmele, genunchii, coatele si talpile pe tot corpul.

Aceasta tehnica duce la usurarea durerii cauzate de afectiuni ale muschilor sau articulatiilor, stimuleaza circulatia sanguina si activitatea sistemelor limfatic si nervos.

3. Masajul pentru sportivi a fost creat special pentru cei care fac sport sau danseaza zilnic si se poate aplica oricand: inainte, in timpul sau dupa efortul fizic. Tehnica este una combinata: miscari din masajul suedez si cel shiatsu, depinzand de nevoile sportivului.

Este un masaj putin mai dur decat cel obisnuit fiindca este aplicat grupelor de muschi si articulatii suprasolicitate. Ajuta la eliminarea tensiunii fizice si previne intinderile musculare care intervin uneori in cazul unui efort puternic.

4. Masajul cu pietre se face cu bucati de bazalt sau marmura, reci sau incalzite. Se folosesc circa 80 de pietre cu temperaturi, marimi si forme diferite. Bazaltul incalzit ajuta la relaxarea muschilor congestionati, iar marmura rece reduce inflamatiile si creeaza un tratament echilibrat si revitalizant.

Aceasta tehnica are mai multe avantaje, atat pentru corp, cat si pentru minte si suflet. Relaxeaza trupul si detoxifica psihicul, facandu-te sa te simti mai plin de energie, mai echilibrat si inviorat.

5. Reflexoterapia este o metoda prin care se maseaza anumite puncte energetice, pentru ca rezultatele sa apara in alta zona a corpului care corespunde acelui punct. Este originara din China si se crede ca fiecare punct energetic masat corespunde unui organ intern. Astfel, terapia nu se face pentru o singura zona a corpului, ci pentru starea de bine a intregului organism.

Prin aceasta tehnica, picioarele sunt masate timp de 10 minute, dupa ce au fost tinute in apa fierbinte cu ierburi chinezesti. Se apasa talpa, iar daca in acel loc este o zona dureroasa, inseamna ca organul corespunzator punctului sufera.

Dupa mai multe sedinte, punctele dureroase ar trebui sa dispara si te vei simti mai usor si mai relaxat. Ajuta, de asemenea, in cazul migrenelor, anxietatii, hipertensiunii, astmului si durerilor de spate.

Sursa: http://www.beautyden.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro