Cealaltă revelație a lui Prigojin

În timpul revoltei, liderul mercenarilor ruși a pus la îndoială propaganda Kremlinului prin care se justifică războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Critica sa urmează un pattern mai vechi de declarații lămuritoare făcute de diverși imperialiști ruși despre regimul lui Putin.

Cunoscut până de curând doar printre experții din Europa de Est, liderul în vârstă de șaizeci și doi de ani al companiei militare private Wagner, afiliată Kremlinului, Evgheni Prigojin, a devenit celebru în întreaga lume. Demonstrația de forță, nereușită, dar totuși spectaculoasă, a șefului mercenarilor și a grupului său puternic înarmat a dezvăluit fragilitatea sistemului Putin. S-a dovedit brusc că împăratul rus nu are haine.

Ceea ce a primit mai puțină atenție în contextul revoltei este punerea sub semnul întrebării de către Prigojin a principalei justificări a Kremlinului pentru atacul pe scară largă pe care Rusia îl desfășoară în prezent împotriva Ucrainei. Începând cu 20 februarie 2022, Putin și alți purtători de cuvânt ai Kremlinului au susținut în mod repetat că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este un război preventiv și defensiv. Există chiar și observatori occidentali care consideră că afirmația lui Putin că NATO amenință Rusia este un argument legitim.

În schimb, Prigojin a anunțat într-un mesaj video pe 23 iunie 2023, cu puțin timp înainte de începerea „Marșului său pentru dreptate” asupra Moscovei: „Nu s-a întâmplat nimic extraordinar pe 24 februarie 2022. Ministerul rus al Apărării păcălește publicul, pretinzând acum că Ucraina s-a comportat nebunește de agresiv, ca și cum Ucraina și tot NATO ar fi vrut să ne atace. Operațiunea specială care a început pe 24 februarie are un fundal complet diferit”.

Prigozhin a atacat apoi conducerea militară rusă. Aceasta din urmă, a spus el, sperase într-o victorie rapidă în Ucraina și la promovările ce ar fi urmat la Moscova: „Pentru ce a fost necesar războiul? Războiul a avut loc pentru ca o grămadă de rahaturi să triumfe pur și simplu, să se prezinte în public și să arate ce armată puternică sunt. Pentru ca [ministrul rus al apărării, Serghei] Șoigu să primească gradul [cel mai înalt grad militar al Rusiei] de mareșal. Decretul [de promovare] era deja pregătit. Și pentru că să fi primit a doua Steaua de Erou [adică o înaltă distincție rusă]. [Șoigu] își dorea foarte mult să rămână în istorie ca un mare comandant tuvan, cel care a devenit dublu erou [al Rusiei] și mareșal de facto pe timp de pace. Războiul nu a fost necesar pentru a aduce înapoi în zona noastră cetățeni ruși de facto. Nu s-a făcut pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei. Războiul a fost necesar pentru o stea [pe epoleții lui Șoigu]. […] Și în al doilea rând: războiul a fost necesar pentru oligarhi, a fost necesar pentru acel clan care astăzi conduce de facto Rusia. Acest clan oligarhic primește tot ce este posibil. Când companiile străine ale acestui clan sunt închise, statul împarte imediat companiile naționale și le predă acestui clan. De aceea, oamenii de afaceri sunt încarcerați, băncile sunt închise, pentru ca acest clan să nu-și piardă volumul fondurilor.”

Deși Prigojin îi umflă aici pe actorii secundari din cadrul conducerii rusești, declarația sa a fost în principiu corectă. Escaladarea războiului împotriva Ucrainei de către Putin în februarie 2022 a avut mai degrabă motive de politică internă decât de politică externă.

Într-un alt mesaj video provocator publicat cu o lună mai devreme, Prigojin punea deja sub semnul întrebării un al doilea element-cheie al propagandei Kremlinului. La 23 mai 2023, el a comentat prin intermediul canalului său Telegram despre presupusa „denazificare” a Ucrainei de către Rusia: „Am venit cu zarvă și am umblat cu cizmele noastre prin toată Ucraina în căutare de naziști. În timp ce căutam naziști, am stricat-o cu toții”.

Astfel de declarații nu sunt extraordinare în sine, dar sunt ceva neobișnuit de auzit venind de pe buzele unui executant esențial al războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Liderul mercenar dezavuează efectiv justificările oficiale ale Moscovei pentru agresiunea rusă. În mod paradoxal, acest lucru atinge, de asemenea, motivul pentru desfășurarea Grupului Wagner al lui Prigojin – se recunoaște că acesta este format din luptători care duc războiul pentru bani sau pentru a-și scurta pedepsele cu închisoarea, mai degrabă decât pentru un scop mai mare.

În calitate de pion imperialist major al Rusiei, prin atacurile sale împotriva lui Putin Prigojin continuă o tradiție mai veche a politicienilor naționaliști post-sovietici. Vladimir Jirinovski (1946-2022) și Igor Girkin (n. 1970), de exemplu, cu ani în urmă, atrăseseră deja atenția cu declarații la fel de jenante pentru Kremlin. Criticii regimului lui Putin din extrema dreaptă au acuzat în mod repetat, în mod public, Kremlinul de minciună.

La mijlocul lunii septembrie 1999, în Duma de Stat a Rusiei a avut loc un incident memorabil, făcut public ulterior de Jirinovski. O serie de atacuri teroriste în Rusia în 1999, atribuite teroriștilor ceceni, au servit drept pretext Kremlinului pentru a lansa cel de-al doilea război cecen. Noul război purtat de Moscova în Caucaz a fost popular în rândul populației rusești speriate. Iar campania armatei ruse în Republica Cecenia, cu uciderile ei în masă, a oferit un impuls important pentru ascensiunea fulminantă a proaspătului șef de guvern de atunci, care nu era încă președinte, Vladimir Putin.

Aruncarea în aer a unei clădiri de apartamente din orașul Volgodonsk, din provincia sudică a Rusiei, la 16 septembrie 1999 – presupus a fi fost comisă de teroriști caucazieni – a avut loc în circumstanțe bizare. Atacul fusese deja anunțat cu trei zile înainte de a avea loc la o reuniune a Dumei de Stat de la Moscova. Se pare că a existat o scăpare în planificarea secretă a aruncării în aer a clădirii din Volgodonsk și a instrumentalizării politice ulterioare a acesteia de către Serviciul Federal de Securitate (FSB). (Putin a condus FSB până când a devenit prim-ministru în august 1999, după care aghiotantul său din Sankt-Petersburg, Nikolai Patrușev, a condus serviciul intern de informații).

În 2002, Jirinovski a relatat despre evenimentele din 13 septembrie 1999 în parlamentul rus: „O notă a fost adusă de cineva de la secretariatul [Dumei de Stat]. Aparent, fuseseră chemați pentru a-l avertiza pe președintele Dumei despre această turnură a evenimentelor [adică atacul terorist]. [Președintele Parlamentului, Gennady] Zeleznev ne-a citit știrile despre explozie. Apoi am așteptat ca știrile de la televiziune să prezinte incidentul din Volgodonsk.”

A fost nevoie de trei zile pentru ca acea explozie să aibă loc. S-a produs la 16 septembrie 1999.

La fel ca Prigojin în 2023, Jirinovski trebuie să fi fost conștient de natura explozivă (pentru regimul Putin) a declarației sale din 2002. Afirmația sa punea sub semnul întrebării legitimitatea, autoritatea și integritatea noului președinte rus. Mesajele video ale lui Prigojin din ultimele luni subminează în mod similar justificarea lui Putin pentru invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina din 2022.

Acum nouă ani, a existat o altă dezvăluire a cunoscutului lider paramilitar rus și fost „ministru al apărării” al așa-numitei Republici Populare Donețk, Igor Girkin, despre pseudo-războiul civil din 2014-2015 din estul Ucrainei. De la începutul presupusei rebeliuni din Donbas, în primăvara anului 2014, a existat o controversă cu privire la începutul războiului nu numai în mass-media luară de poziție rusești, ci și în cele non-rusești. Chiar și unii analiști occidentali văd principalele surse ale conflictului armat din bazinul Donețk nu în politicile rusești, ci – așa cum susține și propaganda Kremlinului – în politica ucraineană.

Într-un interviu acordat săptămânalului rus de extremă dreapta „Zavtra” (Mâine) în noiembrie 2014, Girkin a dezvăluit: „Eu am apăsat pe trăgaci pentru război. Dacă unitatea noastră [armată] nu ar fi trecut granița [din Rusia în Ucraina], totul ar fi decurs așa cum a decurs în Harkov [nord-estul Ucrainei] și Odesa [sudul Ucrainei]”. În acest din urmă oraș și în alte orașe rusofone din Ucraina, spre deosebire de Donbas, în acel moment au fost activi doar agenți neînarmați ai Moscovei. Girkin a mai spus: „impulsul pentru război, care continuă și astăzi, a fost dat de unitatea noastră [armată]. Am amestecat toate cărțile care erau pe masă. Pe toate!”

Semnificativ în ceea ce privește mărturisirea lui Girkin este faptul că, în calitate de lider al unui batalion nereglementar și cetățean rus, el nu are nicio legătură biografică sau familială cu bazinul Donets. În calitate de fost ofițer al serviciilor secrete rusești, el a fost în contact permanent cu organismele guvernamentale rusești în timpul avansării sale paramilitare în estul Ucrainei în aprilie 2014. Așa cum este detaliat în cartea lui Jakob Hauter, în curs de apariție, „Russia’s Overlooked Invasion: Cauzele izbucnirii războiului din 2014 în Donbasul ucrainean”, Girkin și compania au acționat ca agenți neoficiali ai guvernului rus în acel război interstatal, încă la acel moment încă prin delegație, împotriva Ucrainei. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro