Sari direct la conținut

Cel mai mare parc fotovoltaic din România este blocat în instanță de un ONG de mediu / Reacția companiei

HotNews.ro
Parc fotovoltaic, Foto: © Anna Yordanova | Dreamstime.com
Parc fotovoltaic, Foto: © Anna Yordanova | Dreamstime.com

Proiectul celui mai mare parc fotovoltaic din România, în valoare de 800 de milioane de euro, dezvoltat de grupul Monsson în județul Arad, este blocat în instanță de Asociaţia „Societatea Carpatină Ardeleană”, care susține că terenul este o arie protejată, iar lucrările ar afecta habitatul mai multor specii de păsări, potrivit Agerpres. Pe de altă parte, reprezentanții Monsson au precizat, pentru HotNews.ro, că sunt dispuși să ia măsuri suplimentare punctuale și estimează că vor începe lucrările în anul 2025.

  • „Terenul pe care este propus să se realizeze acea investiţie, parcul fotovoltaic, este într-o arie naturală protejată, practic are dublu statut, este sit Natura 2000 şi pentru protecţia păsărilor şi pentru protecţia habitatelor.
  • Ar avea, din punctul nostru de vedere, un impact foarte mare, mai ales asupra păsărilor care folosesc acel teren, habitat de hrănire, habitat de cuibărire, habitat de migraţie.
  • Acesta este motivul pentru care am atacat în instanţă avizele de mediu”, a declarat, pentru Agerpres, Márk Nagy János, președintele filialei Satu Mare a Asociaţiei „Societatea Carpatină Ardeleană”.

El a precizat că asociaţia a pierdut două procese pe fond la Tribunalul Satu Mare, dar la Curtea de Apel Oradea a obţinut retrimiterea cazului pentru rejudecare la Tribunal.

Reprezentantul asociaţiei a mai spus că din faza incipientă a proiectului au fost trimise scrisori celor două primării care au emis autorizațiile, precum şi Consiliului Judeţean Arad, pentru a se atrage atenţia asupra aspectelor legate de mediu.

„Noi nu suntem împotriva energiei regenerabile, din contră, susţinem şi promovăm acest fel de producere a energiei, dar trebuie foarte bine ales locul, mai ales fiind vorba de o suprafaţă foarte mare, de peste o mie de hectare”, a spus Márk Nagy János.

El consideră că „un teren degradat pentru agricultură e bun pentru natură”, referindu-se la faptul că autorităţile au ales acest teren pentru că nu este cultivabil.

Potrivit propriului site, Societatea Carpatină Ardeleană este o asociaţie non-profit, neguvernamentală, fondată în 1891 la Cluj, care a avut „o pauză silită de 50 de ani” în funcţionare, fiind reînfiinţată în 1991 pentru „protecţia mediului natural şi antropic, practicarea şi popularizarea drumeţiei şi a ecoturismului în general, cunoaşterea, popularizarea şi protecţia valorilor culturale şi etnografice”.

Parcul fotovoltaic ar fi trebuit să fie gata în luna decembrie a acestui an

La rândul său, primarul comunei Grăniceri, Petru Claudiu Bătrînuţ, a declarat că, deşi autorizaţia de construire pentru parcul fotovoltaic pe suprafaţa de 1.064 de hectare a fost emisă anul trecut, când urmau să înceapă lucrările, proiectul a fost blocat, iar investitorii plătesc în continuare toate taxele locale aferente terenurilor pe care ar urma să se dezvolte proiectul energetic.

Edilul a spus că, dacă instanţa va emite o soluţie definitivă în acest an şi va fi favorabilă investiţiei, lucrările ar începe în primăvară.

„Echipamentele nu pot fi comandate în acest moment din cauza blocajului din instanţă, pentru că ar trebui plătit un avans de 30% din costurile acestora, iar livrarea se face oricum peste aproximativ un an. Este vorba de transformatoare, fabricate în alte ţări, dar şi alte echipamente”, a explicat edilul.

UPDATE Monsson: Estimăm că lucrările vor începe anul viitor

Pe de altă parte, Sebastian Enache, Head of M&A în cadrul Monsson, a precizat pentru HotNews.ro că estimează începerea construcției efective a parcului în 2025:

  • „Din perspectiva de mediu, cei mai mari experți din România și din Europa au fost și sunt implicați în a asigura cele mai bune analize, studii și să implementeze măsurile potrivite pentru asigurarea unor standarde cât mai ridicate în coexistența parcului fotovoltaic cu natură.
  • Din perspectiva construcției parcului fotovoltaic, proiectul este în faza de selecție a furnizorilor de echipamente. Estimăm începerea construcției efective în 2025.
  • Fiecare parc eolian sau fotovoltaic face o analiză complexă de mediu și de fiecare dată există măsuri care se implementează pe toată durata de funcționare a acestora, asigurând astfel integrarea tehnologiei cu natura.
  • Suntem în permanentă discuție cu toți stakeholderii pentru găsirea celor mai bune soluții punctuale și mereu implementăm măsuri suplimentare față de ceea ce este nevoie atât noi cât și partenerii noștri”.

Compania spunea că a ales acea zonă în funcție de posibilităţile de logistică

La finalul lunii noiembrie 2022, investitorii şi autorităţile judeţene au prezentat proiectul celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, care va avea capacitatea de 1.044 de MW şi urma să devină operaţional în decembrie 2024.

  • „Iată că planurile noastre devin realitate. Am ales acest judeţ şi locaţia proiectului ţinând cont şi de infrastructura pusă la punct şi de posibilităţile de logistică. Este cel mai mare parc fotovoltaic din Europa.
  • Până în decembrie 2024 vrem să livrăm prima cantitate de energie în reţea”, declara, la vremea respectivă, Sebastian Enache, reprezentant al dezvoltatorului Monsson.

El adăugase că proiectul include unul dintre cele mai mari centre de pregătire profesională din zonă, iar minimum 1.000 de oameni vor lucra zilnic la construirea parcului. Ulterior, la finalizarea lucrărilor, vor fi angajaţi până la 200 de oameni pentru operare şi mentenanţă.

Sebastian Enache a dezvăluit că Monsson are în proiect circa 2.000 de MW pentru judeţul Arad, urmând să fie construite alte două parcuri fotovoltaice, în zona localităţilor Chişineu-Criş şi Macea, care vor avea împreună aproximativ 800 de MW. Aceste două parcuri ar urma să fie finalizate în 2026, investiţiile fiind de circa 600 milioane de euro.

  • Cele trei proiecte din judeţul Arad dezvoltate de Monsson ar însemna investiţii totale de 1,4 miliarde de euro, la care se adaugă 200 de milioane de euro investiţi într-o staţie de stocare a energiei cu capacitatea de aproximativ 500 de MW, la Grăniceri.

Reprezentantul investitorului, Marian Pavel, precizase că investiţiile sunt exclusiv private şi nu beneficiază de niciun fel de facilităţi fiscale din partea statului. O parte din banii necesari finanţării proiectelor sunt obţinuţi din credite.

Primăria comunei arădene Grăniceri a încasat 6,5 milioane de lei pentru emiterea autorizaţiei de construire a parcului fotovoltaic, suma fiind echivalentă cu veniturile comunei pe 10 ani. Atât Primăria Grăniceri, cât şi Primăria Pilu încasează în continuare taxe pentru terenul pe care se va dezvolta proiectul.

Grupul Monsson este deținut de omul de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de capacități regenerabile din România, dar cu afaceri în întreaga lume, potrivit profit.ro. El a fost supranumit „regele eolienelor”, ca urmare a numeroaselor proiecte eoliene dezvoltate până acum în România.

Sursa foto: Dreamstime

INTERVIURILE HotNews.ro