Cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru al sănătății Florian Bodog, pe agenda Senatului
Senatorii ar putea discuta raportul Comisiei juridice referitor la cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Florian Bodog, acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual, o decizie privind includerea pe ordinea zi a documentului urmând a fi luată luni de Biroul Permanent. Comisia juridică a adoptat un raport de respingere.
Comisia juridică a Senatului a adoptat, marțea trecută, un raport de respingere a încuviințării urmăririi penale cerută de procurori în cazul fostului ministru al Sănătății. Președintele Comisiei juridice Robert Cazanciuc a afirmat că va trimite raportul pentru a intra în ședința Biroului permanent al Senatului de luni, iar apoi în plen.
”Astăzi am procedat la audierea domnului senator Bodog în cadrul cererii de efectuare a urmăririi penale solicitate de Parchetul General. A fost o audiere în care domnul Bodog și-a prezentat punctul de vedere. A răspuns la întrebările mai multor senatori. A clarificat din punctul de vedere al domniei sale lucrurile care trebuiau clarificate și în final a fost supus votului. Au fost nouă colegi prezenți, cinci voturi au fost împotrivă, două voturi pentru și două abțineri. Plenul este suveran în această cerere, dar în Comisia juridică nu a fost întrunit numărul de voturi pentru un raport favorabil. Noi vom întocmi un raport în care vom explica solicitarea Parchetului. Apărarea domnului senator și faptul că în urma votului au fost întrunite doar două voturi pentru urmărirea penală”, a declarat Robert Cazanciuc, la finalul audierii lui Florian Bodog, potrivit Mediafax.
Pe 4 iulie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a solicitat Senatului să formuleze cererea de urmărire penală faţă de fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, în prezent senator PSD. Cererea a fost făcută cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi fals intelectual, în formă continuată, în exerciţiul funcţiei de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018, a anunţat Ministerul Public.
Totodată, DNA a anunţat că desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului.