Ceva despre MRU si guvernul sau

“Altfel, totul pentru un om, in rest poate sa arda lumea. De asta, va spun sincer, m-am cam saturat: de un presedinte care alege mereu intre un om si o tara” – asa am incheiat editorialul publicat duminica noaptea, cu vreo zece ore inaintea ca demisia premierului Emil Boc sa devina efectiva. De aici vom continua discutia despre formarea noului Guvern. A fost sau nu asa? Ce am vazut noi de luni dimineata pana marti la pranz? Am asistat la zbaterea unei bune parti din partid de a scapa de Doamna, disperata la randul ei ca va ramane cu “onoarea nereperata”.

Cum sa plece ea si altii sa ramana? S-o arate lumea cu degetul? Sa piarda apoi, cand nu va mai avea nimic de impartit, influenta in partid? Sa termine infranta, umilita, ruinata, scoasa din Guvern la pachet cu anonimul Vreme, absentul Ariton si cvasi-alfabetizatul Igas? Imposibil! Protectorul ei i-a facut o ultima concesie: sa plece toti. Din nou, totul pentru un om, desi asta a costat sacrificarea unor ministri care trebuiau sa ramana, cum ar fi Daniel Funeriu la educatie.

De unde toata nebunia asta? Cum e posibil sa indepartezi ministri performanti, sa periclitezi reforme incepute cu eforturi uriase, sa pui in paranteza interesul comun numai si numai pentru a menaja sensibilitatile unui singur om? Din pacate, patologia a invins, iarasi, ratiunea. Pana la urma, partea plina a paharului este ca premierul desemnat, Mihai Razvan Ungureanu, scapa de o mare potentiala vulnerabilitate: prezenta Elenei Udrea in guvernul sau.

Acest prim mare test l-a trecut cu putin noroc, independent insa de vointa sa, ratand din pacate ocazia sa mentina in noua echipa cativa ministri buni si utili Romaniei, altii decat Doamna. De apreciat ca, in ceasul al 12-lea, seful statului a priceput totusi ca lumea va arde, la propriu, daca si-ar mentine febletea in pozitia de ministru, asa ca a preferat sa prajeasca niste ministri.

Si acum incepe cumva discutia despre MRU, premierul nominalizat luni, 6 februarie, de Traian Basescu sa formeze un nou Guvern. Acest istoric de profesie si diplomat talentat (43), seducator prin prezenta si discurs, admirat in cancelariile occidentale, o inteligenta cultivata care i-a starnit admiratia lui Andrei Plesu, pare doar la prima vedere picat din luna in pestrita lume politica romaneasca, mediocra si filistina.

In plan politic, Mihai Razvan Ungureanu a probat un remarcabil instinct al puterii, o abilitate rara de a naviga prin Guverne si politica, de a glisa usor dinspre PSD-ul lui Nastase spre PNL-ul lui Tariceanu si de acolo spre Traian Basescu, din politica in fruntea SIE si din varful serviciilor secrete inapoi in politica mare. E o performanta neobisnuita chiar si pentru o tara imprevizibila ca Romania, iar daca mentionam si ca ambitiile sale politice au debutat pe vremea regimului comunist, inainte de 89, ca membru supleant al CC al UTC, obtinem un profil complet al acestui personaj inzestrat. Unii ar putea vedea in detaliile biografiei sale versatilitate si oportunism, altii pragmatism si un mod atent de a-si calcula pasii.

In tot cazul, MRU nu e picat din luna in politica, ci impune standarde mai evoluate. Cu precedentele sale reformiste, are toata legitimitatea de a se pretinde liderul “noii generatii”, incarcat acum cu o istorie institutionala cu care putini se pot lauda la 43 de ani. Dar cum arata aceasta “noua generatie”, de cine este ea reprezentata? Numele noi vehiculate pentru diverse portofolii, multe sub 40 de ani, au fost asezate rapid in pozitia de clone ale politicienilor vechi.

Ce-i uneste pe Bogdan Dragoi (32) si Razvan Mustea (34), numele a doi foarte tineri candidati, vehiculate pentru portofoliul finantelor, respectiv comunicatiilor? Doar pasiunea pentru ceasuri, o educatie ceva mai buna, un stagiu prin mediul de afaceri? Ceva mai mult: ramificatiile in sistem, prin parinti, firele nevazute care duc in final in zone mai cenusii unde dam inevitabil peste un general sau macar un mic ofiter. Nici ei n-au picat din luna.

Remarcabila este domesticirea tanarului Che Guevara din “noua generatie”, de data asta din opozitie. Victor Ponta s-a imblanzit subit si priveste absent in zare din ziua nominalizarii lui MRU la pozitia de premier. Elanul revolutionar pare sa-i fi trecut, au aparut fisuri stridente intre el si partenerul sau de alianta, Crin Antonescu. Cum se explica aceasta metamorfoza? Cine l-a schimbat si cum a reusit sa-l tempereze pe cel care parea, pana mai ieri, gata sa declanseze Marea Revolutie din ianuarie alaturi de Crin Antonescu, Dan Voiculescu, Adrian Nastase si Ion Iliescu?

Si mai semnificativa este o stire aparent nevinovata, informatia ca MRU l-a sunat pe Victor Ponta. E limpede ca unul din cei doi a dorit sa scurga acest detaliu si ca au facut-o de comun acord. Nu l-am vazut pe vreunul deranjat. Aceasta informatie are un puternic caracter sugestiv, in contextul domesticirii lui Ponta, si ii foloseste din plin lui MRU aflat in plina negociere cu UDMR. Ea indica faptul ca exista deja o punte de comunicare deschisa cu opozitia, intre doi lideri din aceeasi generatie, ca UDMR, care va negocia pornind ca de obicei de la cereri maximale – fara legea educatiei, fara reorganizare administrativa, fara modificarea Constitutiei si a legii electorale plus te miri ce mai solicita – va trebui sa se gandeasca mai bine daca e cazul sa intinda coarda.

Guvernul Ungureanu va trece pentru ca o eventuala cadere ar reprezenta o infrangere simbolica a “serviciilor”, or asa ceva pare de neconceput. Ce ar scrie presa internationala, care a consemnat neasteptat de neutru nominalizarea sefului spionilor de a forma noul Guvern de la Bucuresti, o practica totusi neobisnuita in Europa occidentala? Ca marele sef al spionilor romani a fost infrant, acasa, de propriul Parlament? Ar fi cu atat mai rusinos cu cat, in acest Parlament, continua sa voteze parlamentari condamnati pentru fapte de coruptie si care refuza sa plece.

Nominalizarea lui MRU, seful SIE, mai arata o criza majora de incredere. Este neincrederea lui Traian Basescu in resursele propriului partid, in capacitatea clasei politice de a oferi solutii dar si o criza de incredere a societatii civile neafiliate in seful statului si in capacitatea sa de a mai forma un Guvern, cativa „tehnocrati” refuzand sa raspunda invitatiilor sale de a accepta nominalizarea la functia de premier intr-un an electoral bantuit de spectrul crizei economice severe.

Inchizand paranteza: ce propun Traian Basescu si PDL, prin nominalizarea lui MRU si a garniturii din “noua generatie”. Asta e noua Romanie? Pe cine, reprezinta, in fond aceasta generatie? Cati se vor fi regasind in noile figuri? Marele test pentru MRU va fi sa probeze ca guvernarea nu este eternul loc in care Sistemul isi trimite reprezentantii, chiar sub aparenta schimbului de generatii, ci un spatiu deschis celor competenti sa conduca o tara. Daca-l va trece, ambitios cum pare, va putea investi capitalul de credibilitate astfel obtinut in urmatorul pas din cariera sa in politica mare, aflata abia la inceput.