Cine a castigat a doua confruntare

A doua dezbatere intre candidatii la presedintie organizata miercuri seara de B1 TV s-a finalizat cu un usor avantaj pentru Klaus Iohannis dupa prima runda pierduta dezastruos la Realitatea TV in fata lui Victor Ponta. De aceasta data a exploatat corect cea mai mare vulnerabilitate a contracandidatului sau: coruptia din PSD. A ilustrat-o inspirat cu prezentarea fotografiei marite a grupului de pesedisti, in frunte cu Ponta si Nastase, protestand la Pitesti in apararea baronului Nicolescu. A propus ceva imposibil de acceptat de Ponta – respingerea in regim de urgenta a initiativei de amistie si gratiere – dar extrem de relevant pentru a sublinia dependenta liderului PSD de o cohorta de penali mari si mici.

S-a prezentat, in fine, pregatit, dar i-a lipsit din nou anvergura, privirea de sus, capacitatea de a pleca de la detalii concrete si relevante pentru a ajunge ulterior la o problema majora si sa o defineasca in clar. Nu-i suficient sa insiri o pe o lista nume nesfarsite de cercetati penali din PSD, desi a fost o idee simpla si eficienta. Nu-i destul sa-i amintesti lui Ponta ca tata socru e cercetat alaturi de Hrebenciuc intr-un dosar de retrocedari ilegale, cu toate ca asta se cerea subliniat mai apasat. Cazul arata infricosator, cu peste 40 de mii de hectare de padure vizate de furt si prejudiciu imens, de 600 de milioane de euro.

Aceste detalii meritau scoase cumva mai bine in evidenta. Dupa prezentarea cazurilor particulare Iohannis mai avea de facut pasul de presedinte: ce inseamna toate acestea pentru Romania? De ce Ponta si PSD aduc saracie pentru pensionarii si bugetarii pe care pretind ca-i apara, de ce sunt un pericol pentru democratie, cum a ajuns un sistem de tip mafiot sa captureze statul etc. Ce riscuri e prezinta un stat captiv, condus de un partid putred, in contextul asaltului Rusiei asupra Europei de Est? Etc, etc. Doar asa reusea sa se ridice cu adevarat peste contracandidat, sa-l domine desfasurand publicului o panorama mai larga a amenintarilor rezultate din coruptia PSD.

Altfel spus, daca detaliile care ilustreaza amploarea coruptiei din partidul-stat nu sunt puse in context, explicate si intelese in profunzime de un candidat la presedintie, acesta nu va reusi sa transmita publicului increderea ca stie ce are de facut la carma statului. Detaliile si exemplele sunt bune pentru a reda amploarea unui fenomen, care mai trebuie apoi corect definit. Numai asa poate un sef de stat sa-si probeze anvergura aripilor, consistenta si substanta. Altfel, ramane la un nivel mic, de sueta, de gaselnite electorale mai bune sau mai proaste, adica exact zona unde doreste sa ramana Victor Ponta deoarece „big picture” nu arata niciodata bine pentru el. Ponta si PSD fug de claritate, fiind ingroziti de posibilitatatea ca publicul va intelege intr-o buna zi, de unde obsesia lor pentru controlul presei.

Acesta este motivul pentru care candidatul PSD isi taraste mereu adversarul pe teritoriul detaliului derizoriu, adreseaza intrebari de tipul „stii si castigi” sau apeleaza la procedeul clasic de propaganda, transformandu-si vulnerabilitatea in tema de atac. Asa se naste si se intretine confuzia. Am vazut cu totii cum Ponta l-a acuzat din nou pe Iohannis ca in definitiv partidul sau nu este cu nimic mai bun cata vreme nu se delimiteaza de cei trei parlamentari cu probleme in justitie. Or, diferenta intre PSD si restul partidelor este ca intre crima organizata si hotii de buzunare.

Colectia de trucuri ieftine utilizate de Ponta puteau fi usor dejucate, mai ales cand Ponta face pe atotstiutorul, blindat si hartiute si dosarele. De pilda, putea fi intrebat un detaliu functionaresc din bucataria Guvernului sau o chichita de politica externe tocmai pentru a-i demonstra si explica ulterior ca nu are nici o relevanta daca-l stapaneste sau nu, ca importanta cu adevarat ramane doar imaginea de ansamblu, clarificarea directiei, a unor optiuni economice cheie cum ar fi cota unica sau de politica externa.

Or, Iohannis n-a reusit sa proiecteze inca public imaginea unui sef de stat capabil sa largeasca perspectiva, sa vada dincolo de detalii, nici acestea pe deplin intelese uneori. Mi-a amintit cineva, pe buna dreptate, ca nici Traian Basescu, de pilda, n-a intrat prea usor in haina de presedinte in 2004, cand manifesta o capacitate redusa de a intelege politica externa, devenita ulterior jucaria sa preferata. Asa este, insa Basescu se comporta deja, inclusiv ca primar, ca un lider avand ambitia marilor proiecte. N-am sesizat inca asa ceva la Iohannis, dar aici trebuie spus ca a gospodarit admirabil Sibiul.

Totusi, defectele sale evidente si de fond nu se pot compara cu esenta raului, incarnata de Victor Ponta si partidul sau. S-a vazut prima iarasi sub reflector gaunosenia candidatului Ponta. Arata ca un mar putred invelit intr-o glazura propagandistica groasa. Coaja a crapat la cea mai mica expundere la lumina unor adevaruri ingropate adanc de masinaria televiziunilor de partid. Candidatul a avut iarasi noroc cu lipsa de reactie a lui Iohannis in fata unor gesturi strigatoare la cer, cum ar fi introducerea Institutului de Statistica in campania electorala si a Corpului de Control.

A scos un dosarel din veston ranjind exact ca un securist batran, in speranta ca-l va lovi naprasnic pe Iohannis pe tema retrocedarilor, alt calcai al lui Ahile pentru PSD. Va reamintesc ca procurorii l-au prins pe tata-socru varat in combinatiile lui Hrebenciuc tocmai la capitolul retrocedari. Din pacate, Iohannis n-a avut inspiratia sa-i spuna ca Ponta asta a facut toata campania: a mintit, a manipulat si, mai ales, s-a folosit incorect si masiv de resursele statului, de institutii publice, ce Corpul de Cotrol, de Statistica, de Biserica Ortodoxa etc. Pe scurt a tras pe sfoara o tara intreaga pe banii ei, trecand toate liniile rosii, jucand murdar si lovind sub centura.

Daca ne ridicam si mai sus, desupra acestor gesturi aparent mici, meschine si arbitrare vedem umbra partidului-stat cum se intinde din nou peste Romania, pericolul real ca aparatul de stat sa lucreze iarasi in beneficiul partidului si la cheremul unor oameni avizi de bani si putere, nu in slujba cetatenilor care-i platesc. Asta as fi asteptat de la Iohannis. La felsi cand vorbeste depre politica externa: nu ma multumesc sa repete papagaliceste ca Romania se sprijiina pe cei trei piloni de stabilitate, SUA, UE si NATO.

Desigur, este un adevar general valabil, dar ca presedinte va avea de infruntat provocari majore din partea Rusiei. Aici se simte nevoia sa elaboreze putin: cum va proceda pentru a apara o tara devenita „battleground state”, cum o va mentine pe linia de plutire? Cum va actiona, ce planuri concrete are dincolo de relaxarea ca, la o adica, ne bazam pe americani si pe UE. Cum va combate pericolul escaladarii nationalismului? Victor Ponta a dat pana acum o multime de semnale ca joaca cel putin dublu. PSD nu ofera azi nici o garantie ca Romania nu va intoarce intr-o buna zi o fata mai prietenoasa catre Est, la fel ca Bulgaria sau Ungaria. Ce garantii concrete ofera el, Klaus Iohannis?

In loc de concluzie: nu-i suficient sa fi neamt, sa te cheme Iohannis si sa te lauzi cu Sibiul ca sa te creada lumea ca poti fi presedintele Romaniei lucrului bine facut.