Sari direct la conținut

VIDEO Cine a fost Ileana Stana Ionescu. Ar fi vrut să devină jurnalist, dar a fost repinsă pentru că avea rude în străinătate

HotNews.ro
VIDEO Cine a fost Ileana Stana Ionescu. Ar fi vrut să devină jurnalist, dar a fost repinsă pentru că avea rude în străinătate
Actrița Ileana Stana Ionescu - FOTO: Agerpres

Ileana Stana Ionescu, una dintre cele mai talentate şi mai dăruite actriţe ale generaţiei sale, s-a născut la 14 septembrie 1936, la Brad, judeţul Hunedoara, având origine italiană după mamă, conform site-ului cinemagia.ro. Actrița a murit duminică, la vârsta de 87 de ani.

A copilărit la Turnu Severin, iar după terminarea liceului a plecat la Reşiţa, unde locuia unchiul său, pentru a-şi căuta de lucru. I-ar fi plăcut să devină ziarist, a dat examen la facultate, dar din cauză că avea rude în străinătate nu i-a fost admis dosarul.

Prin intermediul unchiului, mare iubitor de teatru, a ajuns să cunoască actori de la Teatrul din Reşiţa iar şansa să fie de partea sa, scrie Agerpres. Exact când se juca „Şcoala femeilor”, interpreta rolului Agnes s-a mutat la alt teatru. Regizorul a remarcat-o pe foarte tânăra – pe atunci – Ileana, a dat probă şi a rămas în teatru. În „Şcoala femeilor”, actorul Andrei Ionescu juca rolul amorezului. Practic, acolo s-au cunoscut şi la scurt timp s-au căsătorit.

„Primii paşi în teatru au fost datorită fratelui tatălui meu”

Într-un interviu acordat Agerpres în 2015, Ileana Stana Ionescu povestea cum a ajuns să devină actriță.
„Primii paşi în teatru au fost datorită fratelui tatălui meu, care era în Reşiţa, unde m-am dus eu să-mi câştig existenţa după eşecul cu ziaristica. Fiind iubitor de teatru avea multe cunoştinţe acolo şi un actor bătrân care juca în „Şcoala femeilor” m-a ochit şi a zis că poate aş vrea să încerc să joc rolul Agnes. Şi eu, în inconştienţa absolută a vârstei şi în necunoştinţă totală a profesiei, nu ştiam ce înseamnă de fapt un actor, am început să mă pregătesc şi am intrat în Agnes. Şi mi-am făcut datoria în mod convenabil de vreme ce am reuşit să rămân în teatru mai departe. Tot cu această ocazie, în „Şcoala femeilor” l-am cunoscut pe soţul meu şi am rămas împreună până azi, când împlinim 57 de ani de mariaj. A fost o etapă foarte bogată, am jucat primul meu rol în travesti în ‘Înşir-te mărgărite’ (…)”, mărturisea actriţa.

„Mă gândeam: Ce să caut eu la Teatrul Naţional între toate personalităţile alea?”

Împreună cu soţul său, actorul Andrei Ionescu, artista a plecat la Piatra Neamţ, în 1959, la Teatrul Tineretului. La un moment dat, a fost văzută de Radu Beligan jucând pe scena de la Piatra Neamţ şi i-a propus să vină la Bucureşti, să dea concurs la Teatrul Naţional. A dat concurs şi l-a luat, începând să joace acolo în 1965.
„’Am fost foarte îndoită şi am avut emoţii foarte puternice pentru că mă gândeam: ce să caut eu la Teatrul Naţional între toate personalităţile alea? Eu nu făcusem şcoala de teatru, nu mă simţeam chiar bine armată pe toate direcţiile, dar uite că am câştigat concursul cu rolul din „Orfeu în infern”, un rol pe care l-am iubit şi-l voi iubi câte zile voi avea pentru că Tennesee Williams m-a cucerit întotdeauna”, spunea actriţa.

Debut la Național cu Florin Piersic partener de scenă

Și-a făcut debutul la Teatrul Național avându-l partener de scenă pe Florin Piersic.

„Piersic a însemnat foarte mult pentru mine fiindcă rolul cu care am debutat în Teatrul Naţional a fost în „Idiotul”. Şi maestrul Finţi, care era regizor, era foarte riguros, foarte dur, iar eu eram uşor speriată. Ori Florin a injectat în mine atâta energie, atâta credinţă şi atâta forţă încât m-a ajutat să zbor deasupra tuturor acestor inconveniente. Şi uite, mulţumesc lui Dumnezeu, sunt atâţia ani de când sunt acolo şi cu toate că sunt pensionară acum, continui să colaborez cu Teatrul Naţional şi am avut foarte multe satisfacţii”, mai spunea Ileana Stana Ionescu în interviul pentru Agerpres.

De-a lungul anilor, Ileana Stana Ionescu s-a remarcat prin roluri precum Ana Petrovna în „Maşinăria Cehov”, Chiriachiţa şi Lena în „Titanic Vals”, Fraulein şi Zoia în „Gaiţele”. A avut roluri importante în filmele „Păcală”, „Tufă de Veneţia”, ”Dumbrava minunată”, „Şantaj”, „Secretul lui Bachus”. A jucat şi în seriale precum ”Fetele marinarului” şi ”Las Fierbinţi”.

Din anul 2002, a fost societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti.

A fost aleasă deputat de Bucureşti, în perioada 2000-2004, ca reprezentantă a minorităţii italiene din România.

De-a lungul carierei artistice a primit numeroase premii şi distincţii: Premiul Teatrului Naţional pentru activitatea artistică (1976), Premiul special al juriului pentru întreaga activitate artistică (1985), Premiul de excelenţă al Galei UNITER, Trofeul ”Dionysos” pentru rolul din ”O batistă în Dunăre”, regia Ion Cojar (1998), Placheta de aur UARF pentru merite deosebite în dezvoltarea artei şi culturii cinematografice (2001), conform site-ului Teatrului Național.

În septembrie 2011, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, din Capitală.

Ileana Stana Ionescu şi Andrei Ionescu au un fiu, Andrei Manuel, medic, şi un nepot, Alexandru Luca.
În stagiunea 2017-2018, Ileana Stana Ionescu a jucat în trei piese pe scena Naţionalului Bucureştean – „Idolul şi Ion Anapoda”, în regia regretatului Ion Cojar, „Terorism”, regia Felix Alexa şi „Micul infern”, regia Mircea Cornişteanu.

Actriţa a decis să se retragă de pe scenă în plină glorie, în 2018.

INTERVIURILE HotNews.ro